112

Motociclist rănit grav la Borşa

sursa foto: Infomm.ro

 

Un motociclist a fost rănit grav pe DN 18, în Borşa. Evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 20 octombrie, iar circulaţia în zonă a fost blocată timp de aproape o oră.

“Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pe DN 18, la kilometrul 148+200 metri, în localitatea Borşa, judeţul Maramureş, din cauza unui accident. Pe fondul unei depăşiri neregulamentare, o motocicletă a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism. În urma impactului, motociclistul a fost rănit”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române .

Reluarea circulaţiei s-a făcut în aproximativ 30 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *