Religie

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a oficiat de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a oficiat de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, împreună cu mai mulți ierarhi români, Sfânta Liturghie în altarul de vară al Catedralei Patriarhale, în prezența a mii de pelerini.

Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre viața sfântului mare mucenic serbat.

Ierarhul a accentuat faptul că și în vremea Sfântului Mucenic Dimitrie, dar și acum, asumarea jertfei pentru credință este considerată nebunie.

„Așa cum mucenicii îl mărturisesc pe Mântuitorul Iisus Hristos cu prețul vieții, fără a se împotrivi, nu cu răutate, ci cu asumarea acestei jertfe, ceea ce i-a uimit și pe călăi, și credința și statornicia creștină, purtarea crucii de către fiii Bisericii noastre sunt considerate în lumea modernă ca o nebunie, în lumea în care se dorește numai bucuria și plăcerea trecătoare, uitându-se de bucuria cea veșnică pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o dă”.

Despre sărutarea sfintelor moaște
În același context, Mitropolitul Laurențiu a spus că creștinii sunt batjocoriți și pentru cinstirea sfintelor moaște, care sunt „cea mai evidentă mărturie a sfințeniei”.

Părintele Mitropolit a explicat sărutarea „rămășițelor sfinte ale unor plăcuți ai lui Dumnezeu” arată o legătură de credință și de iubire, „Simțim o apropiere, mireasma darurilor Duhului Sfânt, de care ne împărtășim cu toții și o ducem cu noi”.

„Să fim deci iubitori de sfinți și cinstitori de lucruri sfinte, cinstitori ai moaștelor, chiar dacă suntem batjocoriți!”, a spus Mitropolitul Laurențiu, încurajându-i pe credincioși să le primească pe toate cu pace și bucurie.

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim și noi adevărați mărturisitori ai lui Hristos în pace și bucurie! Să nu încercăm să ne răzbunăm sau să ne facem noi dreptate! Ne face Dumnezeu dreptatea pe care El o are în stăpânirea Sa, pentru că răzbunarea este a lui Dumnezeu, nu a noastră.

Iar sfinții mucenici, sfinții pe care îi aveți ca protectori și le purtați numele să ne fie tuturor ocrotitori, păzitori și mijlocitori către Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru ca să ne putem cu toții câștiga viața cea veșnică. Amin”.

Activitățile privind tematica anului 2018 în Patriarhia Română sunt prezentate vineri Sfântului Sinod în ședință solemnă prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Aula Magna a Palatului Patriarhiei.

Anul 2018, în care se împlinește un secol de la Marea Unire, a fost proclamat drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română.

Ședința solemnă a început imediat după încheierea Sfintei Liturghii oficiate în altarul de vară al Catedralei Patriarhale de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului împreună cu mai mulți ierarhi români, în prezența a mii de pelerini.

Numeroase manifestări culturale și religioase au fost organizate atât în eparhiile din țară cât și în cele din Diaspora, pentru a omagia unitatea de credință și de neam și a-i comemora pe cei care au contribuit la realizarea idealului național al Marii Uniri.

Aceste activități sunt cuprinse în raportul-sinteză care a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *