Sanatate

Ministrul Sănătății face demersuri pentru absolvenții de rezidențiat

Reprezentanții tinerilor medici care au obținut punctaj de promovare la cursurile de rezidențiat între anii 2015-2017, dar care nu au încă loc ori post, s-au întâlnit joi, 28 decembrie a.c., cu Ministrul Sănătății, Florin Bodog.

În urma discuțiilor, Bodog a spus că a cerut sprijin Colegiului Medicilor în vederea îmbunătățirii cadrului legal pentru ca absolvenții care au obținut punctaj de promovare la rezidențiat să poată lucra în anumite condiții.

Ministrul e de părere că aceștia ar trebui să lucreze, cu competențe limitate, în zone defavorizate sau izolate și în centre de permanență, precum și în compartimentele cu deficit de personal din direcțiile de sănătate publică.

”Cel mai important este să vă dăm posibilitatea să vă angajaţi în sistem”

“Susţin şi sprijin orice medic care doreşte să muncească în ţara sa pentru pacienţii români şi pentru sistemul nostru de sănătate. (…) Anul acesta am primit aprobare de suplimentare cu 95 de locuri pentru domeniul medicină. Dar cred că cel mai important acum pentru dumneavoastră este să vă dăm posibilitatea să vă angajaţi în sistem. Pacienţii din unităţile sanitare publice şi cabinetele medicale au nevoie de expertiza dumneavoastră şi am început discuţiile cu toţi factorii de decizie implicaţi pentru identificarea unor soluţii optime”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o postare pe o rețea de socializare.

A.B.

Sursa: Facebook | Florian Bodog

Foto: Cotidianul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *