Casele judetene de asigurari de sanatate se reorganizeaza in case de asigurari de sanatate regionale, iar acestea se pot reorganiza ca membru fondator, in societati mutuale de asigurari de sanatate, pana la sfarsitul anului 2014, a declarat ministrul Vasile Cepoi, la o conferinta.
Ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, a declarat, luni, la conferinta Mediafax talks about Health Reform, ca principalele modificari din proiectul Legii sanatatii vizeaza reorganizarea sistemului de asigurari, reorganizarea spitalelor, controlul serviciilor medicale, cresterea rolului Ministerului Sanatatii in implementarea politicilor de sanatate si controlul serviciilor, redefinirea medicinei primare si modificari pentru corelarea legislatiei nationale cu legislatia europeana.
Ministrul a precizat ca reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate are in vedere cateva obiective, printre care desfiintarea monopolului CNAS, cresterea controlului asiguratilor asupra fondului de asigurari obligatorii, introducerea competitiei intre asiguratori, stimularea asigurarilor facultative si redefinirea pachetului de servicii in conformitate cu posibilitatile de plata.
„Pentru a asigura un sistem de asigurari obligatoriu, propunerea este de a reorganiza casele actuale de asigurari in societati mutuale de asigurari. O societate mutuala de asigurari, dupa modelul belgian, care face si asigurarile obligatorii. Transformarea inseamna ca fiecare cetatean depune o adeziune ca membru asociat. Cand s-a constituit aceasta asociatie trebuie sa hotaram modul de conducere, ea nu mai este subordonata unei autoritati centrale”, a mai spus Cepoi.
El a explicat ca sunt doua posibilitati pentru stabilirea conducerii: sistem electoral, se alege o adunare a asiguratilor care alege un consiliu de administratie si acesta alege conducerea, sau prin utilizarea unor structuri care au legitimitate democratica: consiliile locale, colegiile medicilor, asociatiile reprezentative ale pacientilor, sindicate.
„Ar putea exista o astfel de structura si cu reprezentanti din fiecare structura. Aceasta procedura trebuie asumata de Guvern. Prin acest mecanism, am obtine acest control al asiguratilor privind modul de cheltuire al banilor. Ca sa ajungem aici ar trebui sa reducem numarul de case de asigurari, sa facem case teritorile, adica 10-12 case teritoriale. Odata reorganizate, intr-o perioada de un an sau doi, urmeaza perioada in care populatia va depune adeziuni. Nu e interzis ca si alte structuri sa-si creeze astfel de structuri mutuale, cu conditia sa aiba un numar de asigurati care sa asigure functionarea”, a mai spus ministrul Vasile Cepoi.
El a sustinut ca va interveni si o modificare structurala, pentru ca aceste societati mutuale vor putea face si asigurari facultative.
„Un alt obiectiv este competitia intre asiguratori. Competitia va consta in faptul ca va oferi un pachet de servicii mai mult sau mai putin convenabil. In functie de costul lui si de continut poate sa apara o competitie si asta ar determina aparitia unui numar mai mare de asigurari facultative, ceea ce ar insemna mai multi bani in sistem”, a mai spus demnitarul.
Cepoi a mai spus ca prin noua Lege a sanatatii se incearca introducerea unui mecanism de autoreglare, astfel incat un medic sa fie motivat sa faca de garda, de exemplu. Ministrul Vasile Cepoi a mai declarat ca, potrivit proiectului de lege, un asigurat va putea avea cel mult trei coasigurati.
La dezbaterea Mediafax Talks about Health Reform, organizata impreuna cu Ministerul Sanatatii, au participat, luni, peste 200 de invitati.
In cadrul evenimentului organizat de Mediafax, au dezbatut proiectul legii sanatatii ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, Marius Filip, medic sef CNAS, Theodor Alexandrescu, CEO Alico Asigurari, Sorin Popescu, sef grup comunicare ARPIM, Laurentiu Mihai, director executiv APMGR, Marius Savu, director general al Administratiei Spitalelor, Cristian Hotoboc, presedinte al Aliantei pentru Sanatate.
Sursa: Mediafax