Actualitate

Medic ginecolog, atacat şi trântit la pământ de un pacient, pe holul spitalului, pentru că n-a vrut să facă pe loc o întrerupere de sarcină – video

Un medic ginecolog din Galați a făcut plângere după ce a fost agresat într-o clinică privată din oraș. Agresiunea s-a produs în urmă cu două săptămâni, iar medicul a decis acum să facă publică înregistrarea video care conține imaginile filmate în unitatea medicală, transmite Mediafax.

Potrivit fiului medicului agresat, incidentul a pornit după ce agresorul a cerut pentru partenera sa o consultație fără programare. Deși inițial a acceptat, tonul violent al bărbatului și amenințările venite de la acesta l-au determinat să iasă din cabinet.

„La o clinică privată din Galați, unde tatăl meu (cel agresat) acordă consultații, individul agresor s-a prezentat cu partenera lui și a cerut un consult peste programările din acea zi. Și individul, și partenera lui au avut un comportament recalcitrant și revendicativ încă de când au intrat în cabinet. Tatăl meu, având și acordul partenerei individului, i-a permis acestuia să rămână în cabinet în timpul consultului. Individul însă, pe tot parcursul consultului, a vorbit în continuu, mai mult sau mai puțin agresiv, motiv pentru care tatăl meu i-a cerut să iasă, totuși, din cabinet, ca să-și poată finaliza consultul în condiții de liniște. Individul a refuzat, iar atunci tatăl meu i-a spus că nu-i mai rămâne decât să cheme poliția pentru a-l convinge să părăsească cabinetul. Nu s-a făcut înțeles, și atunci tatăl meu a ieșit din cabinet și i-a solicitat recepționerei să cheme poliția. Ce s-a întâmplat mai departe, se vede în imagini…”, a scris pe Facebook fiul victimei.

În imaginile publicate marți seară pe Facebook apare un bărbat îmbrăcat în negru care îl împinge violent pe medicul aflat în timpul serviciului. Acesta este surprins și cade, lovindu-se cu capul de un birou, iar agresorul continuă să gesticuleze și să se poarte amenințător. Spre finalul filmării, intervine un alt medic care încearcă să-l calmeze pe agresor. Incidentul a avut loc în luna februarie, iar victima s-a decis să întocmească o plângere penală și să facă publică filmarea.

„Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult dacă să postez înregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia că, pe lângă acțiunea penală, este necesară și o conștientizare a unor asemenea situații de către toți colegii – nu numai din relatări verbale, ci și video. PS – nu mă victimizez, am postat doar pentru ceilalți colegi, pentru a realiza la ce se pot aștepta. Am înaintat plângerea la parchet. Aștept procedurile. Apropos – în Moldova (pe care mulți o desconsiderăm) pentru așa ceva respectivul individ ar face 15 ani pușcărie. La noi – între 6 luni și 3 ani (dacă nu vor fi șase luni cu suspendare). Ca să fie clare anumite aspecte și să nu apară întrebări : unitatea la care lucrez a chemat imediat paza și poliția, a făcut toate demersurile legale necesare în asemenea situații. Eu am depus plângere penală. Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigăt (sper că nu în van) asupra comportamentului multor pacienți, ajungându-se și la aceste agresiuni fizice. Nu este teamă, ci revoltă”, a scris medicul Costache Botezatu pe pagina sa de Facebook.

Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult daca sa postez inregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia ca, pe langa actiunea penala, este necesara si o constientizare a unor asemenea situatii de catre toti colegii – nu numai din relatari verbale ci si video. PS – nu ma victimizez, am postat doar pentru ceilalti colegi, pentru a realiza la ce se pot astepta. Am inaintat plangerea la parchet. Astept procedurile. Apropos – in Moldova (pe care multi o desconsideram) pentru asa ceva respectivul individ ar face 15 ani puscarie. La noi – intre 6 luni si 3 ani (daca nu vor fi sase luni cu suspendare). Ca sa fie clare anumite aspecte si sa nu apara intrebari : unitatea la care lucrez a chemat imediat paza si politia, a facut toate demersurile legale necesare in asemenea situatii. Eu am depus plangere penala. Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigat (sper ca nu in van) asupra comportamentului multor pacienti , ajungandu-se si la aceste agresiuni fizice. Nu este teama ci revolta!

Publicată de Costache Botezatu pe Marţi, 5 martie 2019

După ce a postat imaginile, medicul a venit cu câteva precizări, susținând că agresiunea nu a fost provocată de o presupusă solicitare de mită, în condițiile în care incidentul are loc într-o clinică privată.

„Ca să fie și mai clar… pentru că văd că unii vorbesc pe aici de șpagă…filmarea este făcută într-un centru medical privat, unde nu se dau atenții… totul se plătește cu chitanță. Deci…ca să fim bine înțeleși pentru cei care nu au prins ideea: nu e vorba de o șpagă neonorată… e vorba despre o clinică privată unde are loc un act de violență asupra unui cadru medical”, a precizat pe Facebook medicul.

În acest caz, Poliția Galați a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Se pare că tânărul agresor venise cu iubita lui la cabinetul medicului Costache Botezatu pentru o întrerupere de sarcină. Tânărul şi iubita lui au vrut ca procedura să fie făcută pe loc, însă doctorul le-a explicat că trebuie programare.

 

One Response

  1. Cum credeti ca a facut individul bani si fete insarcinate…. intreruperi…..???se vede pe el ca e proxenet ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *