Actualitate

” Maramureș Balloon Fiesta”! Zeci de echipaje au confirmat deja participarea

Pregătirile pentru “Maramureş  Ballon Fiesta” sunt în toi. Organizatorii au avut în 7 septembrie o şedinţa  tehnică, în cadrul căreia s-au stabilit detaliile privind perioada de organizare, aspectele tehnice și s-a decis ca locația evenimentului să fie pe Aerodromul Baia Mare, cu sprijinul logistic al Aeroportului Internațional Maramureș. Totodată, s-a luat act de intenția municipalității băimărene de a sprijini organizarea evenimentului în beneficiul proiectului și al locuitorilor din Baia Mare.

”Pregătirile sunt în toi și suntem avansați la capitolul organizare. Totodată, pajiștea de la Aerodromul Baia Mare se potrivește mult mai bine conceptului pe care dorim să îl promovăm, respectiv Maramureșul autentic. Mai mult, vom ridica aici un fus înalt de șapte metri, în jurul căreia vor fi amplasate standurile comercianților participanți la festivalul baloanelor, trei zile despre gastronomie locală, despre tradiții, despre ospitalitatea oamenilor locului și despre bucuria zborului.

Pot spune că, până în acest moment au confirmat prezența 20 de baloane, dar sper ca la final să avem aproximativ 30 de baloane în Maramureș, cu piloți sosiți din toată Europa. Echipajele prezente însumează aproximativ 100 de persoane care se vor afla în Maramureș pentru câteva zile, iar turiștilor care doresc să vină în județul nostru le-am pregătit pachete turistice complexe, extrem de atractive, care includ cazare, scurte circuite în Maramureș și participarea la festivalul baloanelor ” a aratat Loredana Ionescu, președintele Asociației SENS, organizator al festivalului.

Și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat faptul că ”Maramureș Balloon Fiesta” va fi unul dintre cele mai frumoase festivaluri organizate în acest an. ”Aspectele tehnice și detaliile organizatorice au fost discutate încă din primăvara anului în curs, iar Consiliul Județean Maramureș a îmbrățișat acest concept chiar de la primul dialog. Ne bucură faptul că și administrația locală băimăreană își dorește să susțină financiar organizarea festivalului la care sunt așteptați, în număr cât mai mare, și locuitorii din Baia Mare. Am sprijinit în acest an organizarea a zeci de festivaluri în județul Maramureș și vom susține, din punct de vedere financiar, toate investițiile care ajută la promovarea județului, a Maramureșului ca brand turistic”, a precizat șeful administrației județene.

Cea de-a patra ediție a ”Maramureș Balloon Fiesta” va avea loc în intervalul 28 septembrie – 1 octombrie 2017.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *