Actualitate

Mai mulţi bani pentru minorităţile naţionale

Peste 225 de milioane de lei au primit minorităţile naţionale în ultimii doi ani din partea statului român.

Pe primul loc se află UDMR, care a încasat peste 53 de milioane de lei. În 2017, chiar mai mult decât PSD.

Pe locul doi se află Asociaţia “Partida Romilor”, în conturile căreia au intrat aproape 35 de milioane de lei în 2017 şi 2018.

În Parlament sunt reprezentate 17 minorităţi plus UDMR, iar banii vin de la Secretariatul General al Guvernului.

Minorităţile naţionale au avut la dispoziţie în 2017 mai mulţi bani decât partidele parlamentare. Au încasat peste 110 milioane de lei, în timp ce în conturile marilor partide au ajuns 32 de milioane de lei. Suma alocată pentru minorităţi a crescut la peste 125 de milioane de lei în primele 11 luni ale lui 2018.

UDMR a primit în 2017 suma de 24,9 milioane de lei şi peste 28.3 milioane în 2018. Comparativ, cel mai mare partid parlamentar, PSD, a luat în 2017 o subvenţie de 16.5 milioane de lei

Marian Muhuleţ, vicepreşedinte AEP: „UDMR are dreptul să primească subvenţie de la bugetul de stat, dar nu a făcut-o niciodată deoarece optează să-şi primească fondurile necesare funcţionării prin Consiliul Minorităţilor Naţionale. Acolo subvenţia este mai mare”.

Venituri importante a obţinut şi Asociaţia Partida Romilor, peste 35 de milioane de lei în ultimii doi ani.

Potrivit INS, în România sunt peste 500.000 de cetăţeni de etnie romă.

Deputatul Vasile Daniel spune însă că reprezintă o comunitate de peste 1,5 milioane de persoane. La ultimele alegeri a obţinut 13.000 de voturi.

Daniel Vasile, deputat minorităţi Partida Romilor: „Banii sunt o picătură într-un ocean. Această sumă alocată organizaţiei cu scopul de promovare a tradiţiei, culturii şi în vederea incluziunii minorităţii romilor este total nesemnificativă, în raport cu problemele pe care le au romii”.

Deputatul Daniel Vasile spune că toţi banii sunt cheltuiţi legal: „NASA, FBI-ul, CIA-ul mai au să controleze organizaţia “Partida Romilor”. Am avut control de la ANAF, am avut control de la Curtea de Conturi, am avut control de la Secretariatul General al Guvernului şi este normal să fie aşa pentru că este banul public, am avut control de la Oficiul pentru Spălarea Banilor”.

Forumul Democrat al Germanilor, Uniunea Ucrainienilor, Comunitatea Ruşilor Lipoveni, Uniunea Armenilor, Uniunea Sârbilor, Uniunea Democrat Turcă şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti se află şi ele în topul celor care au primi bani de la Guvern în primele 11 luni ale lui 2018.

Bani pentru minorităţi 2018

  • Forumul Democrat al Germanilor – 9,5 milioane de lei
  • Uniunea Ucrainenilor – 8,5 milioane de lei
  • Comunitatea Ruşilor Lipoveni – 6,6 milioane de lei
  • Uniunea Armenilor – 5,2 milioane de lei
  • Uniunea Sârbilor – 4,77 milioane de lei
  • Uniunea Democrat Turcă – 4,71 milioane de lei
  • Federaţia Comunităţilor Evreieşti – 4 milioane de lei

sursa: Guvern

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *