Religie

Limuzinele preoților prezenți la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, motiv de scandal: „Sunteți invidioși că nu apucați o tură cu Merțanele popilor”

Limuzinele de zeci de mii de euro din care au descins înaltele fețe bisericești la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, în timp ce pelerinii veniți din toate colțurile țării nu au fost lăsați să intre, au provocat mare scandal.

Numeroase voci au criticat opulența afișată fățiș de preoți, iar replica nu s-a lăsat așteptată. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj halucinant:

„Pentru cei care comentează că Merțanele popilor..etc.
V-ați întrebat vreodată de ce oamenii serioși nu discută despre mașinile astea?
Simplu…sunt mașini puse la dispoziție de SPP.
Așa că nu-s mașinile popilor ci ale STATULUI.
Știu, sunteți invidioși că nu apucați și voi o tură cu ele.
Pe surse…sunt blindate”, a scris Tănăsescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, mașina pe care a folosit-o Patriarhul Daniel cu ocazia evenimentului de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului aparține Serviciului de Protecție și Pază (SPP) și a fost impusă de protocol, în condițiile în care Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, are rang de șef de stat.

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *