Actualitate

Înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate ! Procedura a fost blocată din cauza unor probleme tehnice

Înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate, în condiţiile în care procedura a fost blocată din cauza unor probleme tehnice, a anunţat, marţi, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, precizând că înregistrările făcute până acum nu vor fi luate în considerare, fiind necesară retrimiterea cererilor.

Ambasada SUA spune că pentru a asigura corectitudinea şi pentru a proteja integritatea procedurii pentru toţi cei implicaţi în programul Diversity Visa (Loteria Vizelor) 2019 trebuie reluat procesul de înscriere.

Noua perioadă de înregistrare electronică va începe miercuri, la ora 19:00 (ora României) şi se va încheia miercuri 22 noiembrie, la ora 19:00 (ora României).

Inscrierile făcute până acum nu vor fi luate în considerare şi este necesară reînregistrarea, dar persoanele care se vor înregistra de mai multe ori în timpul noii perioade de înscriere vor fi descalificate.

Departamentul de Stat va trimite un mesaj e-mail automat către fiecare participant la programul Diversity Visa de la care s-a primit o înscriere înainte de 18 octombrie, la adresa de e-mail de la care s-a făcut înscrierea, cu îndrumarea de a accesa pagina dvlottery.state.gov pentru un anunţ important. Participanţii pot accesa noul formular de înscriere electronică (E-DV) pe pagina oficială E-DV, la adresa dvlottery.state.gov, pe perioada înscrierii. Instrucţiuni referitoare la programul DV sunt disponibile pe pagina Departamentului de Stat, la: https://travel.state.gov/content/visas/en/immigrate/diversity-visa/instructions.html.

Înregistrarea electronică în programul Diversity Visa al Statelor Unite, Loteria Vizelor 2019, a fost blocată, săptămâna trecută, din cauza unor probleme tehnice, iar Ambasada SUA la Bucureşti spunea că împreună cu specialiştii IT de la Departamentul de Stat lucrează la remedierea acestei probleme. Înscrierile pentru Loteria Vizelor 2019 au început în 3 octombrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *