Actualitate

IMPORTANT! S-a devansat calendarul admiterii la şcolile de Poliţie

Calendarul de admitere a fost devansat. Activităţile încep pe 10 ianuarie şi durează până la data de 20 ianuarie – ziua examenului scris.

În luna ianuarie a acestui an, Şcoala de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’ Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie ‘Septimiu Mureşan’ Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoţie de elevi. Durata studiilor de această dată este de 1 an.

Activităţile în vederea înscrierii, respectiv eliberării legitimaţiei de concurs, se vor desfăşura în perioada 10 – 11 ianuarie 2018, la sediul instituţiilor de învăţământ ale Poliţiei Române.

Probele eliminatorii, contravizita medicală şi proba de evaluare fizică, vor avea loc în perioada 12 – 18 ianuarie 2018, conform graficelor stabilite de instituţiile de învăţământ.

Prin O.M.A.I nr. 144/2017, evaluarea performanţei fizice a candidaţilor la şcolile de poliţie se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, iar criteriul privind înălţimea candidaţilor a fost abrogat.

Proba de verificare a cunoştinţelor se va susţine la data de 20 ianuarie 2018.

Pe cele 1600 de locuri la şcolile de agenţi de poliţie s-au înscris 12.077 de candidaţi (10.404 candidaţi pe 1.300 de locuri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’ Câmpina şi 1.673 pe 300 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie ‘Septimiu Mureşan’ Cluj-Napoca).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *