Sport

Fotbal feminin: Independența Baia Mare – Fortuna Becicherec 5-4 (3-3) în Liga 1

Fortuna Becicherec, reprezentanta fotbalului din Banat în Liga 1 de fotbal feminin, a pierdut astăzi la limită prima deplasare din actualul sezon al elitei, la Recea, în Maramureș, la finele unui foarte echilibrat și disputat meci cu multe goluri, în care a răsturnat scorul în primul sfert de oră prin a prelua conducerea dar și a egalat apoi atât în repriza I cât și în cea de-a doua, deși a evoluat în inferioritate numerică încă de la mijlocul părții întâi. Eforturile i-au fost însă zadarnice, aceeași Ioana Borodi aducând Independența Baia Mare și pentru a treia oară în avantaj, de astă dată decisiv: 5-4 (3-3).

Pledoarie pentru fotbalul feminin într-un joc disputat astăzi de la ora 11 în cadrul etapei a V-a din Liga 1 în nordul țării, în apropiere de Baia Mare, unde gazda Independența s-a reabilitat în prima reprezentație după două săptămâni și jumătate la Recea prin a pendula de la înfrângerile cu 1-2 pe același teren cu Heniu Prundu Bârgăului și vicecampioana Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, la succesul cu 5-4 (3-3) cu vizitatoarele de la Fortuna Becicherec, care au suferit la mijlocul primei reprize pierderea prin eliminare a Claudiei Bistrian, cartonaș roșu și lovitură de la 11 metri din care maramureșencele aveau să egaleze la doi.

Băimărencele, aliniind o formație foarte tânără, cu sportive cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, au deschis rapid scorul și au mai preluat apoi de încă 3 ori conducerea, de fiecare dată în condiții de superioritate numerică, 3-2, 4-3 și 5-4, în cele din urmă conservând minimul avantaj, pentru primele puncte din actuala ediție de campionat.

Demarată cu o retragere din competiție și o serie de meciuri amânate în diferite etape, iar în general în regim de discontinuitate, o problemă pentru participantele la întrecere și intrarea acestora în ritmul competițional. De fapt, runda încheiată astăzi de la ora 11 și în care gazdele și-au luat aproape partea leului, a fost prima completă după nu mai puțin de 3 săptămâni, comparativ cu etapa trecută, din care o singură întâlnire a fost bifată.

Runda a început ieri cu Asociația ”Club Fair-Play” București – Vasas Femina 4-3 (1-2), bucureștencele redresându-se după ce erau învinse duminica trecută în unicul meci al etapei anterioare cu 9-1 la campioana Universitatea Olimpia Cluj, însă weekend-ul a oferit un rezultat și mai spumos, acest 5-4 în Maramureș.

Unde Fortuna a fost nevoită să se prezinte după o pauză competițională de peste două săptămâni, de la primele apariții în noua campanie a Ligii 1, din 19 și 26 septembrie, când pierdea respectiv învingea acasă, 0-5 cu clujencele dar și 2-1 cu Universitatea Galați. Mai apoi, în weekend-ul trecut n-a jucat, partida programată acasă cu Universitatea Alexandria urmând a se disputa pe 18 noiembrie de la ora 11.

Până atunci, acasă duminica viitoare cu o altă grupare nordică, Heniu Prundu Bârgăului, din Bistrița-Năsăud, iar pe 4 noiembrie la București cu ”Fair-Play”.

Astăzi, maramureșencele antrenate de Liviu Ivasuc au deschis scorul prin Ioana Borodi în minutul 9, însă Fortuna a întors brusc scorul, prin Larisa Ienovan, marcatoare în minutele 10 și 12: 1-2.

Aceeași Ioana Borodi a izbutit în minutul 21 obținerea unei lovituri de la 11 metri, fază în care Claudia Bistrian a fost eliminată de pe teren, cartonaș roșu, pentru un fault din postură de ultim apărător, căpitanul Laura Desmerean egalând pentru gazde: 2-2. Mai urmau însă trei pătrimi din meci pe care bănățencele erau nevoite să le joace în inferioritate numerică, o povară care avea în cele din urmă să-și spună cuvântul.

Ioana Borodi a preluat din nou destul de rapid conducerea pentru Independența, 3-2 în minutul 28, însă și Loredana Sas a egalat în minutul 43, 3-3, Fortuna izbutind pentru a doua oară în repriza I să anihileze avantajul nordicelor.

Precum la începutul primei părți, băimărencelor nu le-a luat mult să preia din nou conducerea și în debutul reprizei a II-a, și tot prin căpitanul Laura Desmerean, 4-3 în minutul 49, însă și Fortuna a repetat isprava din primul sfert de oră al întâlnirii, egalând din nou cu promptitudine, de astă dată deși în 10 sportive: 4-4 prin Florina Abrudan.

Aceeași Borodi a înscris din nou spre mijlocul reprizei secunde, în minutul 65, stabilind și scorul final: A. S. Independența Baia Mare – Fortuna Becicherecu Mic 5-4 (3-3).

*

Independența Baia Mare: Szidonia Salamon – Maria Georgiana Dârle, Andreea Pop, Diana Loredana Pop, Andrea Rakos – Laura Desmerean – cpt., Luciana Dragoș, Camelia Daneliuc – Marinela Cotoș, Georgiana Predoi, Ioana Borodi.

Rezerve: Maria Grecu, Ștefania Fedor, Daniela Buftea, Cosmina Rotaru, Florica Suciu.

Antrenor: Liviu Ivasuc.

Fortuna Becicherecu Mic: Mihaela Durlă – Lidia Șuveț, Florina Abrudan, Savetuca Codrescu – cpt., Maria Bondre – Denisa Heisu, Loredana Sas, Alexandra Lunca, Claudia Bistrian – Valentina Grigore, Larisa Ienovan.

Rezerve: Sabina Scurtu, Mariana Voinea, Oana Stoianov, Monica Tomesc, Carla Sîrbovan.

Antrenor: Florin Pădurean.

Cartonașe galbene: Georgiana Predoi (în minutul 38), Ioana Borodi (84) și Diana Pop (90), respectiv Alexandra Lunca (29). Cartonaș roșu, Claudia Bistrian în minutul 21.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *