Comunitate

EXPOZITIE – De Ziua Bastonului Alb, nevazatorii au fost implicati intr-o expozitie etnografica multietnica

 
 

Nevazatorii maramureseni au primit astazi, 15 octombrie, in dar, de ziua lor, o lectie vie de cultura. In cadrul proiectului “Maramures-Tezaur Viu” a fost organizata o expozitie inedita care se adreseaza persoanelor cu deficiente de vedere. Astfel, nevazatorii au putut sa descopere prin “bucuria atingerii”, obiecte din tezaurul romanesc.

La nivel mondial, astazi, 15 octombrie este sarbatorita Ziua Bastonului Alb. Cu aceasta ocazie, pentru nevazatorii din Maramures a fost pregatita o surpriza culturala.

Evenimentul a avut loc in incinta Universitatii de Vest “Vasile Goldis” din Baia Mare. Mai exact, a fost vorba despre o expozitie care a reunit o farama din patrimoniul cultural al Maramuresului. Obiectele traditionale au fost aduse din colectia unui ucrainean care traieste in comuna Repedea, iar nevazatorii au avut ocazia sa le descopere altfel decat oamenii obisnuiti. 



Lipsiti de vedere, dar cu simtul tactil extrem de dezvoltat, nevazatorii au avut rabdarea de a cerceta cu atentie fiecare obiect. In final, ei s-au declarat fascinati sa poata atinge astfel de obiecte care te ajuta sa cunosti mai bine trecutul acestui popor, dar care in acelasi timp te apropie mai mult de Dumnezeu.

“Mi se pare foarte interesant si mi se pare foarte potrivita pentru noi. Nu numai pentru noi si pentru ceilalti care vad pentru ca in felul acesta putem ajunge la radacinile noastre. Daca nu ne cunoastem radacinile nu putem sa tindem spre Dumnezeu, nu stim cum, trebuie sa invatam. Mi se par aproape vii. E interesant cand vezi. Iti folosesti ochiul si repede ai trecut peste ele, dar cand nu vezi atunci prin atingere incerci sa compensezi totul si atunci ai mai multa rabdare, atunci percepi altfel lucrurile. E interesant si pentru dumneavoastra sa faceti odata o experienta, sa va legati la ochi si sa faceti ce v-ati propus prin casa. Sa vedeti ca e foarte interesanta experienta”, a spus una dintre membrele Asociatiei de Nevazatori, Niculina Caba. 

La expozitia de astazi au fost prezenti si elevi de la Liceul pentru Nevazatori din Cluj-Napoca, dar si persoane din Baia Mare, Sighetu Marmatiei si zona Lapus. Evenimentul a fost catalogat ca fiind unul potrivit pentru ca elevii sa-si largeasca orizontul cultural prin astfel de experiente. Tocmai de aceea s-a propus ca o astfel de incapere cu obiecte ce pot fi atinse de nevezatori sa fie amenajata in fiecare institutie muzeala sau in fiecare scoala unde invata nevazatori.

“Expozitia ne permite noua, nevazatorilor, sa cunoastem pe viu, concret, tezaurul romanesc si pentru elevi e cu atat mai important pentru ca pot cunoaste, isi pot imbogati orizontul prin sensibilitatea nu numai a sufletului, a ochilor, ci pipaind obiectul in sine pot sa-ti formezi o imagine clara a ceea ce inseamna un obiect, o biserica, un obiect gospodaresc, pentru ca altfel tot ce predam noi la scoala este abstract si teoretic”, a spus directorul Liceului pentru Nevazatori Cluj-Napoca, Silviu Vanda. 

Expozitia “Bucuria atingerii” a ajuns la a patra editie, iar persoanele cu deficiente de vedere s-au bucurat ca au avut sansa de a fi implicate in evenimente care le sunt dedicate. “La aceste exponate, daca suntem atenti, prin pipaire, pentru ca simtul pipaitului la noi este foarte dezvoltat, daca pipaim aceste exponate ne dam seama de trecutul stramosilor nostri, de obiectele cu care lucrau in trecut, Sunt multe obiecte pe care nu le cunosc, darmite tinerii. De aceea e binevenita aceasta expozitie”, a spus fostul presedinte al Asociatiei Nevazatorilor Maramures, Rozalia Maxim.

La randul sau, actualul presedinte al nevazatorilor din judet, Elena Lacatus a declarat ca “doresc din tot sufletul sa fiti atenti pentru ca energiile acestea pozitive se reflecta in sufletele noastre si sa fim mandri ca ni se intind mainile. Cultura, educatia si sanatatea fac parte din viata si o sa spuneti ca sanatatea nu depinde de noi. Ba da, daca dispare stima de sine, dorinta de a trai si bucuria de a raspunde cu bunatate tuturor intentiilor care ne scot din anonimat atunci nu vom avea nicio sansa de a fi respectati. Eu va multumesc ca ati venit si sa fiti bucurosi de tot ce vi se intampla”. 

Expozitia etnografica multietnica pentru nevazatori este prima de acest gen din judet. “E prima expozitie etnografica, multietnica pentru nevazatori din Maramures. Sunt oameni deschisi culturii, deschisi artei si noi trebuie sa-i ajutam sa perceapa valorile asa cum sunt ele. De aceea avem invitati din Cluj, de la Liceul de Nevazatori, din Sighet, din zona Lapus si nevazatorii din Maramures. E deschisa pentru toata lumea si pentru vazatori si pentru nevazatori. Avem si bandouri. Vrem sa facem un experiment special pentru cei care vad, sa aiba cateva momente in care sa perceapa lucrurile doar prin pipait”, a declarat muzeologul Rodica Pop.

Expozitia ramane deschisa pana in 15 decembrie. Actiunea face parte dintr-un proiect finantat de Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Guvernul Romaniei, organizat sub genericul “Maramures-Tezaur Viu”.

Sursa: Camelia Tocaci