Actualitate

SPECIAL – Episodul pilot al tabloidizării presei românești

Prezent astăzi la Baia Mare, jurnalistul și scriitorul Grigore Cartianu ne-a vorbit, printre altele, despre primii săi ani în presă. Acesta a făcut parte din nucleul de jurnaliști care au fondat, în 1992, ziarul bulevardier Evenimentul Zilei.

Gazeta, prin conducerea editorială a lui Ion Cristoiu, a crescut promovând faptul divers senzațional sau ”știrea trăznită”, după cum îi spune însuși Cartianu. Acest tip de știre, numită și ”minciună gogonată”, este, conform scriitorului, precursorul fake-news-ului de azi.

În continuare, Cartianu ne prezintă episodul pilot al tabloidizării presei românești, (re)aducându-ne la cunoștință povestea (care avea să devină legendă) cu găina și puii vii.

Sursă foto: evz.ro

Această știre ”trăznită” apărută în Evenimentul Zilei a fost scrisă de Cătălin Ștefănescu în 1993 și are titlul ”O găină a născut doi pui vii”. Cartianu ne relatează discuțiile din interiorul redacției. Știrea a stârnit multiple dispute și râsete între colegii gazetari. Cristoiu a acceptat publicarea respectivului material tocmai pe prima pagină a ziarului, pentru a fi la îndemâna tuturor cititorilor. A doua zi, ziarul a avut vânzări record.

Bineînțeles că au primit multe critici pe baza acestei ”știri trăznite”. Cartianu i-a sugerat atunci redactorului-șef că ar trebui să intervină cu un articol pe model occidental prin care să își ceară scuze de la cititori pentru eroarea comisă. Cum să nască o găină doi pui vii? Păi ce, e mamifer?!

Totuși, Cristoiu nu l-a ascultat. Acesta pufăia din pipă nervos și gânditor. I-a venit o idee: să vină cu o replică pe o pagină dublă de ziar. În stânga să fie scrise criticile tuturor celor care nu credeau în autenticitatea știrii, iar în dreapta argumentele specialiștilor. Bineînțeles că nu exista o concluzie concretă. A mărit tirajul la 850.000 de exemplare. Acesta a fost epuizat înainte de ora 9.

Aproape două decenii mai târziu, în 2001, BBC relatează un fapt divers senzațional asemănător. Ceea ce s-a întâmplat în Pașcani s-a întâmplat și în Sri Lanka. După 19 ani de controverse, s-a adeverit: Cristoiu avea dreptate!

Alexandru Bonaț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *