112

Contrabandist de țigări, „mirosit” de câinele de urmă

În această dimineaţă, în jurul orei 05:00, o patrulă de ordine şi siguranţă publică din cadrul Unităţii Canine, care desfăşura activităţi în zona Pieţei Izvoarele din municipiul Baia Mare, a observat un bărbat ce avea asupra sa un bagaj voluminos. Partenerul de nădejde al poliţiştilor, Snow, a mirosit de îndată ţigările de contrabandă pe care acesta le avea în sacoşă.

Poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 60 de ani, domiciliat în Baia Sprie, care nu a putut prezenta documentele pentru cele 128 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană pe care le deţinea. 

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *