Afaceri - Economic

Comerțul cu alte țări aduce bani Maramureșului ! Încasările au fost de milioane în luna octombrie

 Încasările cumulate la Biroul Vamal de Interior Maramureș și Biroul Vamal Sighetu Marmației au fost în cuantum de peste 6.000.000 lei în luna octombrie, realizate din comerțul cu țări terțe. Angajații celor două birouri au efectuat acțiuni specifice controlului vamal: 32 controale fizice la operatori economici, au fost verificate peste 1100 colete poștale și realizate 16 verificări în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală și a combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate intelectuală. De asemenea, s-au efectuat alte 29 de controale ulterioare pentru operațiuni vamale sub diverse regimuri declarate de agenții economici, cu încheierea a 22 de note și șapte decizii de regularizare a sumelor în valoare de peste 11.000 lei., a precizat șeful biroului vamal, Teodor Lupuți. Numărul operațiunilor la Biroul Vamal de Frontieră Sighet a înregistrat o creștere cu 6% față de aceeași perioadă  a anului trecut. Principalele mărfuri importate au fost cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, semifabricate din lemn de fag, părți de mobilier din lemn, încălțăminte, stofă pentru tapițerie, anvelope pneumatice noi, brichete din turbă pentru foc.

Majoritatea importurilor provin din Ucraina, China și Federația Rusă și India. Exporturile din județul nostru s-au efectuat în principal către Elveția, Turcia, Ucraina Federația Rusă, Republica Moldova și Bolivia și au vizat produse din mobilier de lemn, carcase fibră de sticlă pentru ventilatoare, butoaie de stejar, elemente lamelare stratificate. Punctul Vamal de Frontieră Sighetu Marmației a fost tranzitat de peste 73.000 călători și peste 12.000 mijloace de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *