Actualitate

ANSVSA anunță peste 700 de focare de pestă porcină africană în 10 judeţe. Până va ajunge virusul în Maramureș, nu va mai trece mult

Virusul pestei porcine a fost confirmat în 156 de localităţi din zece judeţe, unde s-au înregistrat 725 de focare, a anunţat miercuri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Instituţia precizează că au fost sacrificate aproape 120.000 de animale din gospodăriile oamenilor şi din opt ferme, iar cele mai mari probleme sunt în sud-estul ţării, unde sunt afectate şapte judeţe.

Conform unui comunicat de presă al ANSVSA, în nord-vestul ţării pesta porcină africană afectează trei judeţe – Satu-Mare, Sălaj şi Bihor -, virsul fiind confirmat în 14 localităţi, unde au fost ucişi 1.382 de porci domestici şi au fost afectaţi 14 porci mistreţi.

În zona de sud-est a ţării, boala a fost confirmată în 142 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi şi Ilfov. Au fost ucişi 46.286 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în opt exploataţii comerciale de mare capacitate până miercuri au fost ucişi 70.036 de porci.

De asemenea, au fost afectaţi 18 porci mistreţi.

Astfel, în judeţul Satu-Mare au fost confirmate şapte focare în gospodăriile populaţiei şi zece cazuri la mistreţi, în Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, iar în Sălaj au fost confirmate trei cazuri la mistreţi.

Cel mai afectat judeţ este Tulcea, unde s-au înregistrat 514 focare de pestă porcină africană, din care 508 focare în gospodăriile populaţiei, un focar într-o exploataţie comercială de tip A, patru focare în exploataţii comerciale industriale, un focar într-un abator aparţinând unei exploatţii comerciale şi 17 cazuri la mistreţi. În judeţul Brăila au fost confirmate 29 de focare în gopodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale, în Constanţa – 53 de focare în gospodăriile populaţiei, în Ialomiţa – 89 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, în Galaţi – două focare în gospodăriile populaţiei, în Ilfov- un focar într-o anexă a unei stâne, iar în Călăraşi s-au înregistrat două focare în gospodăriile populaţiei.

ANSVSA spune că evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă şi se iau  măsuri. De asemenea, instituţia cere sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Potrivit ANSVSA, orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, proprietarii urmând să fie despăgubiţi de către stat.

Specialiştii reamintesc că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *