Actualitate

Aniversare inedită ! Nevăzătorii din Baia Mare au marcat Ziua Bastonului Alb recoltând minerale

În fiecare an, în data de 15 octombrie, se celebrează Ziua Mondială a Bastonului Alb, zi care a fost instituită de Organizaţia Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în anul 1993, la Varşovia (Polonia).

Anul acesta, Muzeul de Mineralogie, împreună cu Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Baia Mare, a întreprins o acțiune inedită dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere. Această acțiune s-a realizat în cadrul proiectului cultural „Percepții senzoriale inedite – fascinația cristalelor”, cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național și a constat într-o ieșire pe teren cu persoane cu deficiențe de vedere și recoltarea unor eșantioane minerale.

Două persoane cu deficiențe de vedere, doamna Elena Lăcătuș (președintele Asociației Nevăzătorilor din România – Filiala Baia Mare) și doamna Mariana, însoțite de către personalul Muzeului și voluntarul Alexandru Costin – mineralog amator, au parcurs un traseu de câteva sute de metri prin pădure până la locul de căutare. Aici au primit informații cu privire la mijloacele de deosebire a unei roci ordinare de cristalul de stâncă, un cuarț monocristalin incolor, care se găsește în zona aleasă în stratul superior al solului (maxim 20 cm adâncime) și chiar în covorul de frunze.

 

          

 

Ca să poată deosebi un cristal de stâncă, doamnele care au participat la acțiune, au primit câte un eșantion „model” pe care l-au studiat cu atenție, iar apoi au fost invitate să caute într-un areal restrâns. Ca și instrumente de lucru s-au folosit ciocanul geologic și grebla de mână. Au fost alese aceste ustensile pentru a înlesni munca și pentru a putea deosebi mai ușor eșantioanele căutate, cristalul de stâncă având un sunet aparte atunci când este atins cu un obiect metalic.

                 
Activitatea de căutare a fost pe placul celor două doamne și s-a desfășurat într-o atmosferă de competivitate prietenească. Au putut face cu ușurință deosebire între rocile fără valoare si cristalele căutate, găsind un număr apreciabil. Personalul Muzeului a pătruns pentru căteva minute în lumea celor nevăzători căutând alături de cele două doamne cristalele de cuarț vizate legați la ochi și au putut să experimenteze într-un alt mod recoltarea eșantioanelor.

 

Acțiunea s-a încheiat cu spălarea eșantioanelor recoltate și parcurgerea traseului prin pădure spre mijlocul de transport.

 

 

sursa :aici 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *