112

Actualizare – Accident dramatic în Recea. Coloane de kilometri. Ce spune IPJ Maramureş

Azi, în jurul orei 18.00, un accident de circulaţie s-a produs în localitatea Recea.

Din primele informaţii, au fost implicate 2 autoturisme. În urma accidentului au fost rănite 5 persoane. Echipajele de intervenție s-au prezentat la fața locului pentru a prelua victimele și pentru a fluidiza traficul grav afectat.

Coloanele de maşini se întind pe kilometri întregi.

 

Actualizare

“Ieri, 18 octombrie, pe DN1C, între Recea şi Lăpuşel, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, iar traficul în zonă a fost restricţionat aproximativ o oră şi 30 de minute.

Un bărbat de 62 de ani din Baia Mare, care conducea o autoutilitară spre Lăpuşel, pe o porţiune de drum în aliniament, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară care circula din sens opus.

În urma impactului, cei doi conducători auto precum şi alte trei persoane, pasagere în cele două autovehicule, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  Doi bărbaţi, unul în vârstă de 34 de ani din Coruia şi altul în vârstă de 37 de ani din Sighetu Marmaţiei, au rămas internaţi sub supraveghere medicală.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nici băimăreanul în vârstă de 62 de ani, nici bărbatul în vârstă de 38 de ani din Săcălăşeni, nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsurile legale”, transmit reprezentanţii IPJ Maramureş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *