![]()
|
Vezi VIDEO
ACTUALIZARE 3: Seful Ministerului Economiei a discutat astazi, 31 martie, in Baia Mare, oportunitatea redeschiderii unor perimetre miniere de pe teritoriul judetului. Lucian Bode, aflat in cadrul primei sale vizite de lucru in teritoriu dupa preluarea portofoliului, a mentionat ca sunt avute in vedere pentru reactivare cinci zone importante – Baia Sprie, Sasar, Suior, Razoare si Cavnic.
In cadrul intrevederilor avute cu autoritatile maramuresene, cu reprezentantii companiei miniere Remin si cu cei ai firmelor de insolventa, respectiv cu directorul societatii Conversmin, care se ocupa de conservarea minelor din judet, s-a intrat in detalii inclusiv privind sursele de finantare si sumele care ar fi necesare. Intrebati la cat s-ar ridica investitiile, oficialii Ministerului Economiei nu au vrut insa sa dea detalii, spunand ca cifrele sunt cu caracter secret.
Investitorii straini sunt vizati pentru subteran
Surse politice au mentionat ca intentia este aceea de avansa in fata unor investitori straini ideea unei astfel de investitii si nu de a implica statul. Cu alte cuvinte se ia in considerare vanzarea aurului existent in subteranul Maramuresului. “Nu e posibil ca intr-un judet care avea principala activitate mineritul sa vorbim doar de inchidere, ecologizare si conservare. Bogatia judetului nu a dus-o nimeni de aici, ea trebuie valorificata”, a comentat oficialul de la Bucuresti in cadrul unei conferinte de presa care a avut loc ulterior discutiilor cu autoritatile si responsabilii din domeniul mineritului, dand de inteles ca e vizata si licitarea perimetrelor miniere considerate bune pentru productie.
Bode a explicat ca s-a documentat in prealabil in privinta obiectivelor pe care le are in Maramures societatea Conversmin, din subordinea ministerului, care se ocupa de inchiderea si conservarea minelor. El a mentionat insa ca a vrut sa se convinga la fata locului cu privire la stadiul lucrarilor derulate la obiectivele subterane ale societatii Remin si sa discute asupra posibilitatilor de reactivare a unor mine.
“E greu daca nu aproape imposibil de a redeschide perimetrele miniere vechi, insa noi am identificat perimetre noi, unde s-ar putea face acest lucru. E vorba de Baia Sprie, Sasar, Suior, Razoare si Cavnic. Nu se va intampla maine acest lucru, vorbim aici de modificarea legislatiei si de mai multi pasi care trebuie urmati”, a completat el.
Mineritul ar putea reporni intr-un an
Ministrul a nominalizat printre pasii care trebui facuti in vederea reactivarii mineritului suspendarea lucrarilor de inchidere si ecologizare, o licitatie a perimetrelor, respectiv promovarea unei ordonante de urgenta care sa permita derularea activitatilor subteran. Astfel, in opinia ministrului, dupa aproximativ un an de la parcurgerea etapelor legale si aparitia actelor normative aferente s-ar putea incepe efectiv exploatarea minereului aurifer din muntii Maramuresului.
El a completat ca miza este si aceea de a fi create locuri de munca, pe langa atragerea de fonduri la buget. “Ministrul Economiei isi doreste sa deschida exploatari miniere, sa creeze locuri de munca, sa le facem viabile. Eu sunt adeptul continuitatii”, a declarat el dand exemplul Companiei Nationale a Huilei, unde s-a creat posibilitatea ca activitatea miniera sa mearga mai departe.
Referitor la perimetrele miniere inchise, ministrul Economiei a aratat ca, la nivel national, exista 556 de obiective. Dintre acestea, 70 – adica aproximativ 12% -, sunt in Maramures si se afla in diverse stadii de ecologizare, respectiv de conservare. Lucian Bode a aratat totodata ca, pana acum, Guvernul Romaniei a investit pentru inchiderea obiectivelor din subteran 43 de milioane de euro si ca, pentru acest an, fondurile vizate se ridica la 10 milioane de euro.
Oficialul s-a perindat pe la numeroase firme din judet
“Dincolo de obiectivele tinta pe care le urmarim la Remin si Conversmin, mediul de afaceri se va bucura de o atentie deosebita din partea mea si aici, dar si la nivel national. Ministerul Economiei de prea multe ori s-a ocupat de problemele legate de gaz si energie si de prea putine ori si-a indreptat atentia spre mediul de afaceri. Fara un mediu de afaceri sanatos, sustinut de Statul Roman, nu putem avea o crestere economica, nu putem avea bunastare”, a comentat Bode. El a facut referire si la societatea Romplumb, recent inchisa in Baia Mare, punctand asupra faptului ca va avea in vedere “utilizarea resurselor uzinei in interesul societatii”.
Ministrul Economiei a avut astazi mai multe intalniri cu reprezentantii ai unor societati preum Eaton, UAC Dumbravita, Taparo, dar si cu conducerea Inserv Media. „Mi-au semnalat problemele cu care se confrunta. Una din ele ar fi cea a infrastructurii. Eu sunt un sustinator al dezvoltarii aeroportului. Multi investitori sunt interesati cum pot ajunge in Maramures, iar cea mai simpla cale e cea a aerului. Aeroportul nu e la dimensiunea la care se asteapta investitorii”, a mai punctat Bode.
CITESTE SI:
* INEDIT – CADOU POLUAT – Ministrul Economiei a primit cadou, in Baia Mare, apa poluata cu cianura !
FOTO: Lucian Bode – Ministrul Economiei (c) eMM.ro
Sursa: Camelia Tocaci