VIDEO: 67 de ani de la moartea martirică a Fericitului episcop Ioan Suciu

La 27 iunie 1953 trecea la cele veșnice Episcopul Ioan Suciu.

Ioan Suciu s-a născut la Blaj în 4 decembrie 1907 și a murit în 27 iunie 1953 în Închisoarea de la Sighet, astăzi împlinindu-se 67 de ani de la trecerea sa la Tatăl luminilor.

După ce toată viața sa și-a slujit biserica și patria cu mult entuziasm și cu multă dăruire, mărturie fiind scrierile și întreaga sa viață, a fost primul episcop greco-catolic din România arestat de autoritățile comuniste în 1948. După arestare, episcopul Ioan Suciu a fost încarcerat la Ministerul de Interne. La 31 octombrie 1948 a fost transferat la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani (27 februarie 1949). La 27 octombrie 1950 a fost adus, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici, la Penitenciarul Sighet.

Despre Servul lui Dumnezeu Ioan Suciu, domnul Emanuel Cosmovici și Pr. Cristian Langa au publicat un articol amplu în revista Viața Creștină, cu titlul O argumentare a martiriului Episcopului Ioan Suciu, în care este descris momentul trecerii la cele veșnice a vrednicului episcop:

S-au păstrat două mărturii privitoare la momentul morții Servului lui Dumnezeu.

– Episcopul Iuliu Hossu își amintește toate detaliile:

„În noaptea aceea n-aveam lumină în cameră […]. Fratele Ionel l-a chemat pe Titu la sine, să şadă pe pat lângă el; nu peste mult, părintele Titu ne-a anunţat că P.S. Ionel e pe sfârşite: «A intrat în agonie». Ne-am ridicat şi am mers în jurul patului, puţin se putea vedea în întuneric; ne rugam cu toţii pentru scumpul nostru frate, care era pe cale să ne părăsească. Titu spunea că a murit; i-am pipăit pulsul şi le-am spus fraţilor că pulsul mai bate foarte slab şi încet de tot; dar pulsul era; ţineam mereu mâna pe puls, până a încetat de a mai bate; au cercat şi fraţii Cori şi Titu. […].

După rugăciune pentru iubitul frate, care acum zăcea rece, fără viaţă, ne-am aşezat la odihnă, aşteptând să se lumineze pentru a vedea să pregătească toate fraţii Cori şi Titu, pentru calea din urmă a scumpului nostru, pentru a face anunţarea decesului înainte de sunarea deşteptării la orele 5.00.

Astfel, îndată când s-a crăpat ziua, ne-am sculat cu toţii, fraţii Cori şi Titu au pregătit toate, l-au aşezat frumos pe iubitul frate Ionel şi am făcut panehida cu dezlegarea din urmă; am dat mortului sărutarea frăţească.

Fratele Cori a chemat cu bătaia în uşă pe sergentul de serviciu […] politrucul şi sanitarul au dispus transportarea în toată liniştea pe sală.

A fost aşezat frumos, cu pietate pe pătură; pentru scumpul frate Ionel au fost destui trei fraţi, părintele Chertes înainte, părintele Cori Tămâian la cap, cu mine, şi aşa, cu binecuvântarea şi sufleteasca îmbrăţişare, am ieşit din celulă cu corpul neînsufleţit al lui Ionel; pe sală am luat-o la stânga pe lângă celula părintelui Ploscariu din vecini şi celelalte, în colţ iarăşi la stânga, la celula 36 de lângă infirmerie. Intrând în celulă, l-am aşezat cu suflet copleşit de emoţie pe patul de acolo; l-am mai privit înduioşaţi, dându-i binecuvântarea din urmă, l-am sărutat pe frunte şi ne-am îndepărtat ca de la înmormântare […].”

– Părintele Anton Moisin a publicat o mărturie pe care a cules-o de la canonicul Coriolan Tămâian, și pe care a redactat-o în fața lui :

„În seara zilei de 26 iunie (1953), noi, I[oan] Chertes, L[iviu] Chinezu și cu mine făceam de gardă (de câteva zile știam că moare). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalți ne-am culcat ; urma să-i iau eu locul. Pe la miezul nopții, Suciu începe să recite cu glas înalt și răspicat Tatăl nostru, apoi Născătoare, după care n-a mai scos un cuvânt. Eu îl întrerupeam : «Stați, să nu audă gardianul de afară !», că striga cât putea. In acest timp a venit la mine la pat Chinezu, ca să mă scoale, deși eram treaz și mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la pat la el, l-am pipăit ; n-a reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră (toți episcopi), care s-au strâns numaidecât în jurul patului. Episcopul Hossu i-a dat dezlegare sacramentală […]. Era ora 1 fără douăzeci, în ziua de 27 iunie 1953.”

– În anul 1991 cardinalului Alexandru Todea a dat o mărturie care surprinde situația din dimineața zilei de 27.06.1953 în celula în care fusese depus corpul episcopului decedat. El a descoperit deodată efectul morții prin înfometare:

„A doua zi trebuia să ieșim la măturat. […] Am făcut tot posibilul ca să ajungem acolo cu măturatul. Oricum, dacă ne prindeau, lucrurile mergeau altcumva. Am intrat și l-am găsit pe o scândură, o ușă veche de închisoare, îmbibată cu sânge. Învelit cam de la genunchi până la piept, încât mi-a făcut impresia că n-a mai rămas nimic din el. Era cât o mână de-a mea.”

Documentele care dovedesc decesul episcopului Ioan Suciu în închisoarea Sighet. Ca și pentru toți decedații din închisoarea Sighet, nici pentru episcopul Ioan Suciu nu există azi un act de deces completat în mod legal, ci doar trei documente secundare, care dovedesc moartea indirect. Acestea sunt:

a) „Actul de moarte” redactat la Sfatul Popular Sighet sub controlul Securității la 20.07.1957 (deci la 4 ani după deces). Actul conţine multe date false, printre care mențiunea că „decedatul a fost în tratament medical”.

b) Informațiile din procesul-verbal redactat în ziua morții de comandantul închisorii de la Sighet:

„Ion [sic] Suciu, data decesului: 27.06.1953, vârsta: 46, cauza morții [3 diagnostice fictive]”

c) Prezența numelui episcopului Ioan Suciu în lista nominală cu obiectele de valoare ale deținuților decedați în închisoarea Sighet :

Suciu Ioan: 1 cruce cu lanţ metal galben, cu diamante diferite; 1 inel metal galben cu piatră gălbuie; 1 ceas de buzunar de metal galben marca Mida; 1 carnet C.E.C. cu suma de 119,52 lei, 1 carnet Bir[oul] Populaţiei.