Biserica este institutia in care romanii au cea mai mare incredere. Intr-o vreme, alaturi de Biserica statea Armata, dar cum armata nu mai avem numai prin Afganistan, Kosovo, Irak sau la zilele festive, este o anomalie ca sondajele sa o plaseze in topul increderii, pentru ca este o mare minciuna.
Spre deosebire de Occident, unde influenta Bisericii este in continua scadere si lacaselor de cult li se gasesc alte intrebuintari (recent am vazut in Cambridge o bisericuta veche de cand lumea, transformata in cafenea si papetarie), BOR a reusit sa-si tina enoriasii aproape. Statistic sta foarte bine, gandindu-ne la jumatatea de veac comunist-ateist pe care romanii au fost nevoiti sa o traverseze.
Dintr-un zel usor de explicat dupa iesirea din intunericul rosu, la noi s-au construit multe biserici, dar comparatia cu numarul de scoli sau spitale ridicate dupa 89 mi se pare vadit tendentioasa. Simplist as putea replica – se inchid scoli din lipsa de elevi, iar spitale sunt multe, dar prost gospodarite. Daca natia romana va continua sa nu acorde atentia cuvenita cresterii natalitatii, peste doua trei decenii se vor inchide si spitalele actuale din lipsa de pacienti.
Avem biserici multe, poate prea multe, dar asta nu inseamna ca romanii sunt automat printre cele mai credincioase popoare ale lumii, asa cum le place unora sa spuna si altora sa auda. Intr-un secol in care lumea s-a schimbat total fata de acum sa zicem o suta de ani, Biserica este obligata sa vina cu oferte noi, adaptate vremurilor de acum, pentru ca oitele sa nu rataceasca de turma. Se poate spune ca de-a lungul anilor BOR a construit, cu intelepciune si rabdare, o legatura solida cu tinerii, implicandu-se in multe proiecte.
A venit vremea ca Biserica sa faca un pas inainte, sa se apropie mai mult de nevoile oamenilor, sa dezvolte componenta sociala a actiunilor sale. Si inceputul trebuie sa-l faca cu tinerii. Cunoastem cu totii problemele grave, provocarile si dificultatile sistemului educational. Noi stim, dar cei care sufera cu adevarat sunt copiii. Familiile sarace se afla in imposibilitatea de a le asigura hrana, imbracamintea, rechizitele. O buna parte dintre ei, mai cu seama in mediul rural, sunt obligati sa munceasca in gospodarie sau la camp alaturi de parinti. Cei care merg la scoala nu au de cine sa fie ajutati, nivelul de pregatire al parintilor fiind in multe cazuri extrem de redus.
Acestora li se adauga cei ramasi in grija bunicilor, rudelor, prietenilor sau asistentilor maternali, parintii lor fiind plecati la munca in strainatate. In evidentele autoritatilor sunt in jur de 82.000 de copii in aceasta situatie.
Consecintele sunt deosebit de grave, de la problemele emotionale si de comunicare la absenteismul scolar si apoi la pasul urmator, abandonul. Si asta nu-i destul. Mai sunt copiii din afara sistemului educational, cei care nu au fost inscrisi la scoala sau au abandonat studiile. Cifrele sunt alarmante: 65.000 de copii (7-10 ani) nu frecventeaza scoala, iar 50.000 (11-14 ani) au abandonat invatamantul gimnazial. Cireasa de pe tort o reprezinta copiii de tigani, 23% dintre cei care au sase ani nu vor merge niciodata la scoala, conform unui studiu recent.
La rezolvarea acestei situatii deosebite este chemata, poate chiar obligata, Biserica sa intervina. Aflu cu bucurie ca doi senatori foarte cunoscuti si influenti lucreaza la un proiect legislativ ce prevede infiintarea pe langa fiecare biserica a unor spatii adecvate, unde copiii din categoriile prezentate mai sus sa gaseasca, dupa orele de scoala si duminica, o masa calda, profesori, psiholog, asistenta medicala. Un loc langa biserica unde sa se simta ocrotiti si indragiti. Spre cinstea ei, BOR a imbratisat proiectul trimitand la dezbateri persoane cu functii importante, care s-au aratat deosebit de interesate ca initiativa sa se finalizeze cat mai repede.
Sigur ca va fi foarte greu de pus in practica ceea ce propun cei doi senatori, dar nu se porneste de la zero. Imi vine in minte preotul Marian Tudor din comuna buzoiana Glodeanu-Silistea, cel care de cativa ani are grija de sute de copii napastuiti. Nici lui nu i-a fost usor, dar s-a sacrificat pentru o cauza mai mult decat onorabila. Se poate lua din experienta bisericilor romano-catolice din Occident, unde exista si functioneaza centre de acest gen pentru copii si tineret.
”Daca noi vom reusi sa depasim aceste sabloane care ne-au despartit si sa facem o conlucrare reala intre cultele si bisericile din Romania si stat, prin Ministerul Educatiei si administratiile locale, cred ca va fi un pas important. Nu e usor de realizat. Dar eu ma gandeam: ce-ar fi, de exemplu, Guvernul Romaniei intr-un an sa renunte la achizitiile de masini, bunuri, mobilier si sa acorde sumele acestea pentru construirea acestor spatii? Un an mai renuntam la satisfactia noastra si mai dam bani acolo”. Sunt cuvintele unuia dintre senatorii care au initiat proiectul. Dreptate are, sa vedem daca exista si vointa din partea Statului si al Bisericii.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
