Pe Ponta si Antonescu i-au adus in pozitiile pe care le ocupa astazi romanii care au dorit sa le fie sters din memorie regimul Basescu. Pentru asta au rabdat gerul din ianuarie 2012 in Piata Universitatii si din alte locuri din provincie, jeturile de apa rece venite din tulumbele jandarmilor, bastoanele SPP-istilor, gazele lacrimogene si gloantele de cauciuc plecate din armele acelorasi purtatori.
Sunt convins ca multi dintre cei iesiti in strada in ianuarie, la referendum in iulie si la alegeri in noiembrie nu aveau deplina incredere in cei doi, dar dorinta de a nu mai vedea din nou camarila lui Basescu la putere a fost de nestavilit.
Facandu-le un RMN politic sumar, se poate constata ca niciunul dintre ei nu straluceste la un capitol anume, cele doua batalii electorale castigate fiind meritul indiscutabil al masei de alegatori de care pomeneam. Alegatori care au castigat si la referendum, dar cele doua momai au capotat lamentabil atunci cand au fost lasate din brate crezand ca se vor descurca si vor concretiza victoria de la urne. Dar n-au fost in stare pentru ca, asa cum s-a dovedit ulterior, nu au stiut niciodata sa-si stabileasca prioritatile. Sincer, atunci mi-am pus primul semn de intrebare mai serios in legatura cu competentele celor doi.
Plictisiti de atata joaca de-a condusul si reformarea statului, cei doi au inceput sa se certe din senin, iar marti seara s-au despartit oficial, ca in fapt erau separati demult. Au divortat rupand o alianta de succes electoral, lasand cel putin sapte milioane de cetateni cu ochii-n soare, pe post de fraieri. S-ar putea spune ca e prea devreme sa facem bilantul pierdutei casnicii, dar, cum de pe urma ei n-au rezultat prea multe lucruri bune, nu vedem de ce nu am incerca o scurta parcurgere a faptelor.
La modul general putem spune ca lozinca „USL=PDL = Aceeasi mizerie”, fluturata ostentativ in primele zile ale protestelor din ianuarie 2012, s-a confirmat. USL ne-a aratat tuturor ca politicienii romani au origini si apucaturi comune, vorbesc mult si nu fac nimic. Nu au vrut sa schimbe legea electorala si cea a partidelor politice, astfel ca in noiembrie 2012 ne-am pricopsit cu un parlament mamut (588) alcatuit din tot felul de scursuri, cu mult mai incompetente decat cele precedente.
Guvernul celei mai puternice coalitii din istoria postdecembrista a fost alcatuit la plezneala, fara nicio logica, din indivizi infractori ce simteau deja in nari mirosul greu al celulei. Sub bagheta celor doi pogonici s-au orchestrat actiuni purtate de oameni interesati pentru a elimina din Executiv ministrii incomozi, gen Mona Pivniceru. Situatia contractelor mari finantate din bani publici nu s-a schimbat cu nimic fata de perioada cand Udrea, Videanu, Boagiu le distribuiau in cadrul unor licitatii interne de partid.
USL a dat cateva scatoalce justitiei atunci cand l-a aparat pe Fenechiu, l-a trimis pe Silaghi la Bruxelles ca sa-l scape de cercetarea penala sau l-a protejat de procurori cu neridicarea imunitatii pe infractorul Vlad Cosma. Sa nu mai vorbim de legea gratierii, pregatita la ceas de noapte, ce a fost foarte aproape sa fie adoptata.
Apoi, USL a ratat modificarea Constitutiei, regionalizarea tarii si stabilirea unui proiect de tara pe termen mediu si lung.
In cele din urma USL si-a dat obstescul sfarsit in primul rand pentru ca a ajuns la guvernare fara a avea un proiect politic clar, totul reducandu-se doar la alungarea lui Basescu. Un joc pe o carte perdanta, dar care a prins la populime, a adus voturi peste masura sub acoperirea carora au fost instalati in posturi decisive oameni de doi bani, unii dintre ei sub nivelul celor de dinaintea lor. Cu asemenea carpeli era clar ca tara nu avea cum sa iasa din fundatura, dimpotriva, s-a adancit mai mult.
Uriasa majoritate parlamentara pe care o deplang nostalgicii nu a fost folosita absolut deloc pentru modernizarea, reformarea si punerea tarii pe un fagas normal de parcurs in viitor. S-a invocat mereu opozitia obsedantului Basescu, rezistenta CCR, serviciile secrete sau procurorii DNA, dar motivele adevarate ale nerealizarilor majore au fost orgoliile, neintelegerile si nestiinta conducerii unei tari cu probleme grave asa cum este din pacate Romania. Pentru ca la asemenea majoritate nimeni nu poate crede ca astfel de motive puerile au putut constitui o piedica de netrecut in drumul spre adoptarea masurilor atat de asteptate de oameni. Mai degraba cred ca nu s-a vrut, nu ca nu s-a putut.
La spargerea USL toti ne intrebam, pe buna dreptate, ce va urma. Nu cred ca sunt motive de ingrijorare pentru aceasta despartire anuntata. Daca perioada de mariaj ar fi fost plina de realizari deosebite, benefice pentru oameni si tara, atunci da, am fi avut motive sa regretam divortul. Din pacate, USL nu ne-a oferit aceasta motivatie, asa ca, paradoxal, perspectivele par mai optimiste dupa ce opozitia si-a consolidat randurile prin plecarea liberalilor de la putere. Un echilibru intre Putere si Opozitie pare mai datator de speranta decat o majoritate absoluta, surda si oarba la adevaratele probleme ale oamenilor.
Cu gandul la plecarea liberalilor, ne intrebam asa cum a procedat Ion Minulescu intr-o superba poezie: „De ce-ai plecat?…/ Tu nu stiai/ Ca-n luna mai/ E luna primului pacat,/ Pacatul care dintr-o gluma/ Te prinde-n lat si te sugruma/ Si-apoi te-arunca-afara-n ploaie,/ In lada cu gunoaie?”. Parca se potriveste…
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
