Doamne, cat circ a mai facut presedintele Traian Basescu cu cateva zile inainte de intrarea in vigoare a Codului de Procedura Penala (CPP). Alaturi de locatarul de la Cotroceni a fost antrenata in actiune toata presa aservita, dar si reprezentanti de seama ai Justitiei: Laura Codruta Kovesi (sefa DNA), Lidia Stanciu (sefa ICCJ), procurorul Oana Haineala (fosta sefa a CSM).
Istericii astia (vai de mine, am uitat-o pe Monica Macovei!) au mers pe la toate posturile de televiziune care le-au deschis usa, cerand neconditionat premierului Ponta modificarea Art. 140 din CPP, cel referitor la regimul interceptarilor telefonice ambientale. Asta dupa ce Basescu i-a solicitat acelasi lucru pe un ton imperativ.
Nemultumirea cetei provine de la introducerea in CPP a prevederii ca „supravegherea tehnica poate fi dispusa in cursul urmaririi penale”. Foarte pe scurt asta inseamna ca procurorii pot cere aprobarea de interceptari a convorbirilor telefonice doar in cazul persoanelor pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale.
De acum inainte procurorul nu mai poate solicita aprobarea interceptarii pentru o persoana care nu a comis o fapta ilegala, doar pentru ca asa banuieste el sau, se poate si asta, a primit ordin de la un anume politician. Procurorul trebuie sa prezinte probe judecatorului ca persoana a comis o fapta ilicita, sa arate concret in ce consta asta.
Pana in prezent procurorii nu erau obligati sa faca dovada comiterii faptei, se puneau pe ascultat telefoanele si principale probe pe care le aduceau in instanta erau transcripturile interceptarilor. Ba mai mult, anchetatorii nu mai pot cere o noua incuviintare de interceptare daca nu s-au descoperit fapte sau imprejurari noi, necunoscute in dosarul respectiv.
Cei care au cazut prada vaicarelilor venite de la Cotroceni ori ale celor pomeniti mai sus trebuie sa stie ca articolul respectiv din CPP este in concordanta cu practica CEDO, fiind impus printr-o decizie a CC a Romaniei din 2009 care spune foarte clar: „interceptarile se pot face doar dupa inceperea urmarii penale”. S-a incercat in aceste zile prin toate trompetele Cotroceniului sa se inoculeze ideea potrivit careia CPP a fost pritocit in laboratoarele USL.
Nimic mai fals, deoarece USL n-a modificat o virgula pana la data intrarii lui in vigoare. Elaborarea codului a inceput pe vremea cand Monica Macovei era ministrul Justitiei, fiind continuata de Catalin Predoiu, ministru in Guvernele Tariceanu si Boc. Codul Penal a fost adoptat in 2009 prin procedura asumarii raspunderii, iar noul Cod de Procedura Penala in 2010, sub guvernarea PDL. Cele doua coduri au primit aviz favorabil din partea CSM, au fost asumate si sustinute de premierul Boc, fiind promulgate de Basescu. Ele au fost laudate la vremea respectiva de catre ambasadorii SUA si Germaniei, de rapoartele MCV adoptate ulterior de Comisia Europeana.
Repet, codurile nu au fost modificate niciodata de USL prin ordonante de urgenta, iar in vara anului trecut s-a adoptat legea de punere in aplicare a noului CPP incepand cu 1 februarie 2014. Oare de ce in momentul asumarii CPP toti cei care il critica astazi erau entuziasmati de „opera juridica” pe care au elaborat-o? De ce in 2010 era extraordinar si, in 2014, acelasi cod nu mai e bun si trebuie neaparat modificat? Greu de ghicit.
Singura explicatie ar fi ca inregistrarea la tribunal a Partidului Miscarea Presedintelui trebuia acompaniata de interventiile publice pentru a „da cetateanului un Cod Penal corect”, adica sa se faca mult zgomot pentru nimic. Nu era nevoie de atata efort, cetatenii au primit exact codul promulgat cu atata fast de presedinte, elaborat de cei mai apropiati colaboratori ai sai. Ca nu-i convine la momentul actual (ori poate pe viitor!), asta-i alta socoteala, nici noua nu ne convin multe.
Ce a ramas dupa aceste interventii halucinante este ca ceata lui Pitigoi a exercitat presiuni in afara cadrului constitutional asupra Guvernului si Parlamentului, incalcand grav principiile separatiei puterilor in stat si a suprematiei Constitutiei. E cazul ca de data aceasta sa intervina Curtea Constitutionala si sa faca lumina. Pentru ca e prea de tot ca oamenii pusi sa pazeasca respectarea legilor si a Constitutiei sa comita astfel de atacuri impardonabile intr-un stat de drept.
Orice elev de gimnaziu stie ca presedintele tarii nu are dreptul constitutional sa comande Guvernului sau Parlamentului, presedintele ICCJ ori procurorul sef al DNA aflandu-se in aceeasi situatie. Conform Constitutie, legiferarea este atributul exclusiv al Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului roman, unica autoritate a tarii in domeniu. Cei trei pomeniti mai sus nu au nici macar dreptul de initiative legislative, acesta fiind apanajul Guvernului, senatorilor, deputatilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
