Un preot spunea acum cativa ani ca Sarbatoarea Craciunului a devenit tot mai mult un joc exterior de lumini si umbre (ghirlande, instalatii cu leduri colorate, artificii, pocnitori) si tot mai putina lumina pentru suflet. Si asta, culmea, pentru ca asa ne place.
Urasc indemnurile astea tampite si false de „a fi mai buni, ca doar e Craciunul”, pentru ca ori esti bun, ori nu esti, nu te poti schimba de pe o zi pe alta, la comanda cuiva. De ce trebuie sa astept anumite zile din an, de ce sa nu ma straduiesc zi de zi, an de an sa fiu mai bun, mai generos. Si daca am fi mai buni de sarbatori, asta ar insemna ca in cateva ceasuri de fericire si altruism ne-am consumat portia de bunatate, dupa care putem trece nestingheriti la identitatea noastra zilnica presarata cu ura, invidie, individualism, rautate si fapte care ar trebui sa ne faca sa ne rusinam.
Urasc din convingere aglomerarile din magazine, goana asta dupa mancare si bautura, de parca s-a anuntat sfarsitul lumii prin infometare. Ne-am obisnuit sa mancam si sa bem orice ni se pune pe masa, pana uitam de noi. Trei zile ambulantele asurzitoare nu prididesc sa transporte la urgenta pacientii ghiftuiti cu de toate, cu intestinul gros cat o maneca de palton.
Nu mai suport mesajele copy paste, din care nu lipseste Pruncul Iisus, cu toate ca nici expeditorul, si nici destinatarul nu se prea inghesuie pe la biserica in timpul anului. Nu mai stim sa zicem doua cuvinte sincere, din inima, produse ale mintii noastre.
Adevarata credinta se demonstreaza prin fapte bune, prin atitudine si respect fata de ceilalti, prin a nu ingradi dreptul fiecarui individ de a se exprima, de a crede in Dumnezeu, in balenele albastre din Pacific ori in nu stiu ce ridicatura de teren. Nu e nevoie sa-i atribuim lui Dumnezeu orice si oricat, pentru ca sigur ii incarcam nepermis agenda si, dupa cum lesne se poate vedea in viata, nici El nu le poate rezolva pe toate, indiferent cata bunavointa ar avea.
Dumnezeu ne repeta mereu sa ne iubim aproapele, oricum si oricand, ca atare si El trebui sa ne iubeasca pe toti la fel, nediscriminatoriu, chiar si pe cel care nu crede, care are piele de alta culoare, care nu iubeste ce si cum iubesti tu, sau nu poate fi mai bun la comanda ascultand de un slogan tampit, atat de uzitat in perioada sarbatorilor.
Spiritul comercial al Craciunului, cu toata avalansa ofensiva, agresiva si desantata de oferte, ne face sa simtim ca nimic nu ne mai satisface. Suntem mereu nemultumiti de ceea ce avem, vrem altceva, dar, in realitate, nici macar nu stim ce sa ne mai dorim. Poate de aceea, pe masura ce ne trec anii, devenim tot mai nostalgici dupa bucuriile simple de altadata: colinde, mere, nuci, colaci, un pahar de horinca sau o cana cu vin.
Toata lumea asteapta cadourile materiale, impachetate cu grija sub bradul de Craciun, de la an la an mai multe si mai costisitoare. In acelasi timp, cadourile adevarate, cele daruite din suflet sufletului, se imputineaza ingrijorator de la an la an. Despre astfel de daruri se vorbeste intr-o cunoscuta istorioara, veche de la facerea lumii noi.
Se spune ca, de fapt, cei trei crai de la Rasarit care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa, au fost initial patru. Numele celui pe care Scripturile nu-l pomenesc ca sa fi ajuns in Betleem calatorind dupa o stea era Artaban. El nu a reusit sa ajunga la locul de intalnire cu ceilalti trei magi din cauza camilei sale care s-a lovit la un picior si schiopata. S-a decis atunci sa plece singur in aceasta indelungata si periculoasa calatorie, pentru a duce in dar pruncului nascut trei pietre foarte pretioase: un safir, un rubin si o perla, pe care le-a cumparat dupa ce si-a vandut toata averea agonisita.
Calatoria sa a fost insa plina de aventuri si intamplari neprevazute, presarata cu numeroase intarzieri. Astfel, a ajuns in Betleem dupa ce Sfanta Familie plecase spre Egipt, iar in Egipt, dupa ce aceasta se intorsese in Nazaret. De fiecare data cand Artaban ajungea in vreun oras, i se spunea ca Iisus tocmai plecase de acolo.
In cei 33 de ani de peregrinare a impartit cele trei pietre pe care le-a cumparat ca dar lui Hristos. Cu una a salvat un copil in Betleem din mana soldatilor in vremea pogromului ordonat de Irod pentru prinderea si uciderea lui Iisus. Cealalta a dat-o unui batran bolnav si aproape mort de foame, iar cu ultima a rascumparat o tanara evreica amenintata cu sclavia.
Dupa 33 de ani de cautare, L-a gasit pe Domnul Hristos in Ierusalim, inainte sa-si dea ultima suflare, pe cruce. In genunchi, la picioarele crucii, Artaban plangea rusinat ca nu mai avea niciun dar pe care sa-l ofere Mantuitorului. Hristos l-a privit cu drag si i-a spus: ”In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri. Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine”.
Sarbatori fericite, dragi cititori, oriunde v-ati afla!
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
