Vezi GALERIE FOTO
Continuam descrierea periplului prin Muntii Ciucas, o premiera pentru noi, baimarenii. In acest scop am traversat un splendid colt de tara transilvan, Marcajul banda rosie si cruce albastra ocolesc semicircular prin dreapta un mamelon chelios al Muntelui Chirusca (1664 m altitudine) cu o noua partie de schi, instalatia pe cablu fiind adusa, dar neinstalata deocamdata, in apropiere, la gura unui valcel, fiind realizata si o circulara, modesta, acumulare de apa, pe care troneaza scheletul dantelat si inalt, de otel, al unui fost radio releu. Dorind sa ajungem in Saua Chirusca -1.567 m altitudine – decidem sa scurtcircuitam traseul suind la fostul releu de pe mamelon, pranzind acolo – la ora 12 – cu toate ca ne aflam in bataia crunta a vantului, dar treptat se ivise soarele si locatia oferea o extraordinara belvedere.
Imbucam, bem o dusca de ceai/apa sau cafea si subit trebuie sa tragem cate un cadru foto, deoarece, spre nesperata, dar teribila noastra incantare, incepuram a vedea Muntele Rosu, Cabana Ciucas si acareturile sale, Culmea Bratocea, Turnul Caprioarei, Tigaile Mari, cu multa parsivenie si zgarcenie, agasant de efemer, varful Ciucas, dar din ce in ce mai spectaculos-impresionante stancariile puzderie de pe versantul acestuia si Vama Buzaului. Peste tot la orizont incepura a aparea solitarele turnuri, alteori stancariile paralelipipedice amintind de Piatra Sfanta a Meccai, toate reliefandu-se fotogenice din marea verde intunecata a padurilor de molid sau din galben-auriul pastelatelor gingas fageturi. Si daca ar fi fost macar atat ne-am fi putut declara deplin multumiti insa… in minte-mi incoltise treptat o nastrusnica idee, aceea de a face intr-o singura zi si traseul peste Gropsoare – Muntele Zaganu, asta datorita vremii dintr-o data devenita una ideala si pentru a evita posibila deteriorare a ei in noaptea si ziua urmatoare.
Deocamdata insa nu i-am dezvaluit nimic colegului Topo. Dupa vreo 30 de minute agitate dar fericite de photo shooting, coboram spre marcaj si Saua Chirusca, deplasandu-ne prin pajistea intens tarlita, mai apoi prin molidis, suind lejer spre Saua Gropsoare, unde marcajul banda rosie se desprinde spre stanga, continuand pe Culmea Albiilor si Culmea Valea Stanei spre Pasul Boncuta – 1.078 m. Abundenta de ciuperci necomestibile, bureti, creasta cocosului, laba ursului, nicio urma de manatarci sau salbaticiune, exceptand scurmaturile mistretilor. Arare flori intarziate.
Cota 1.666 m – Saua Gropsoare
La ora 13,30, la poalele unui molid, dam peste trei sageti turistice doborate de pe stalpul metalic. Timpii medii de pe sageti nu prea sunt realisti, aveam sa o constatam cronometrand etapele parcurse de noi in ritm destul de alert. Continuam pe poteca marcata cu cruce rosie, atingand cota 1.666 m in Saua Gropsoare, acolo cele doua sageti turistice fiind dezaxate, din pacate. Aici ne schimbam directia de deplasare, suind la sud-est, spre saua La Rascruce, Gropsoarele Mici, identificabile datorita celor doua foste statii seismice automate dezafectate, una cu baterie foto-voltaica si antena TV si apoi pe Gropsoarele Mari.
Ajungem La Rascruce aproape simultan cu salvamontistul de doar 25 de ani, dar deja cu sapte ani vechime, Eusebiu Niculae (Sebi), din Ploiesti, acum de serviciu la Refugiul Salvamont Muntele Rosu. In zona, din urma cu doua saptamani, au ramas de la maratonul alpin o duzina de PET-uri de cinci litri cu apa potabila. De fapt, circuitul realizat de noi fusese marcat pentru acest eveniment cu puncte de vopsea liliachie si verde, in plus, de ramurile arborilor fusesera atarnate panglici rosii-albe de polietilena pentru orientarea concurentilor. Altfel trebuie sa admitem ca, din fericire, traseele alpine ale Ciucasului sunt curate si nepoluate cu ambalaje sau deseuri menajere in conditiile cutreierarii sale de numerosi turisti.
In timp ce ne delectam (de-acum pe saturate) cu panoramele spre Vama Buzaului, Muntii Siriului, Grohotis, Valea Stanei, Ciucas, Culmea Bratocea, Cheia, Sebi ne explicase cum stau lucrurile cu toponimiile pastorale ancestrale, la ora 14,30 atingand Gropsoare Mari – cota 1.883 m. Ii spusesem deja lui Topo de continuarea circuitului, acesta marsand imediat pe idee, gandindu-ne initial sa descindem peste Muntele Buzaianu in Cheia, de acolo trebuind sa-l apelam telefonic pe Comisaru, acesta urmand sa vina sa ne imbarce in Logan pentru a ne transporta la Cabana Muntele Rosu. Sebi, in timp ce strabateam culmea splendida a Muntelui Zaganu, ne explicase insa ca putem ajunge pe un traseu direct, spre final marcat turistic cu punct albastru, din Saua Zaganu prin Stana de sub Zaganu la Cabana Muntele Rosu, nederanjand colegul. Afinis, merisoare, ienuperi, parul porcului, arini alpini, molizi pitici, delicate zade cu cetina verde-aurie si branduse – Crocus banaticus – la poalele stancariilor spectaculoase. Unele ca niste turle ascutite de biserici maramuresene de lemn, altele ca niste gotice catedrale, destule dintre ele ca niste tuguiate sarpante de case nordice, nude si alb-argintii sau ocru-verzi datorita gramineelor scunde care le drapeaza catifelandu-le astfel, pastelurile galben-aurii-verzui ale fagetului, ici-colo cate un sangeriu cires salbatic ori plop tremurator.
Pe o custura, la cateva sute de metri departare, Sebi vazu un tap de capra neagra adulmecandu-ne si urmarindu-ne cu acea aroganta si impetuoasa virilitate tipica speciei. In apropiere, pe o valcea abrupta si inierbata, insorita la ceasul dupa-amiezii, pasteau cateva capre negre ocru-ruginii in roba lor inca de vara. Ce ne mai puteam dori de-acum? Am depasit lejer, insa cu prudenta, doua jgheaburi torentiale seci, scurte, dar accidentate si zona La Lanturi, in timp ce ne delectam cu minunatiile de pe o parte si cealalta a culmii principale a Muntelui Zaganu, adica spre Paraul Alb si Paraul Sterp (acesta cu traseu turistic marcat triunghi albastru spre Poiana Stanei in final), respectiv spre abruptele Gropsoarele si Carstocea.
La ora 15,15 eram ajunsi in mica sa a varfului Zaganu, in timp ce dinspre Cheia via Saua Zaganu suia un grup de circa 7-8 turisti bucuresteni, barbati si femei de toate varstele, acestia urmand sa ajunga pe Gropsoare si apoi, de La Rascruce, sa coboare la Cabana Muntele Rosu, unde fusesera cazati.
Cota 1.572 m – Saua Zaganu 
Noi am facut un scurt popas, dupa care, tinand poteca ce coboara-n grohotoase serpentine, marcata cu cruce rosie, ne-am orientat spre Saua Zaganu, admirand niste frumoase exemplare de campanule cu corole albastru-saturate, stancariile inlantuite din stanga, iar la dreapta Stanca lui Alexandru, de fapt gemene turnuri alipite precedate de o sumedenie de larice (zade) tinere. O rata salbatica zbura precipitat din padure, lasandu-ne perplecsi.
Saua Zaganu – cota 1.572 m – e marcata cu un stalp cu sageti – cruce rosie spre Cheia 2-2.1/2 ore, respectiv catre Cabana Ciucas prin Culmea Zaganu trei ore. Timpul ni s-a parut extrem de scurt, noi tocmai venind din sens invers. In Saua Zaganu, Sebi isi aduna provizii de Piciorul caprioarei – Macrolepiota procera, pe urma, coborand spre Stana de sub Zaganu, vanatari. Traversaram o zona ca o poiana larga, exploatata forestier la ras, de unde avuram alte perspective spre tot mai apropiata Cheia si… defel apropiata Cabana Muntele Rosu – destinatia noastra. De acolo puturam admira Muntele Babes, Clabucet, Culmea lui Gherghei si Muntele Grohotis bordati cu intunecate nebulozitati.La ora 16,20 coboram in vasta poiana inclinata a Stanii de sub Zaganu, cu tarlele si casoaia de varat recent parasite de ciobanii coborati cu mioarele de la munte.
De aici ne-am schimbat din nou directia de mers, tinand poteca pastorala fara marcaj pana dincolo de Islazul Vacii, trecand pe langa un zid stancos scurt, continuand prin fagetul matur. Retrospectivele din Islazul Vacii erau extraordinare, desi ne-am fi dorit minimul strop de soare crepuscular care sa invioreze culorile padurilor contrastand alb-argintiilor stancarii. La ora 17 traversam (in dreptul unui pod de beton) Islazul Vacii, afluent al vaii Tampa acompaniata de un drum forestier ce suie din Cheia, marcat turistic cu punct albastru. Un izvor e-n dreptul podului, pe malul geografic stang al modestei vai. De aici am suit pe drumul forestier pietruit, avand drept tinta Pandarul ursilor, aflat ceva mai departe intr-un codru de fagi si molizi maturi. Varianta marcata cu punct albastru se desprinde nitel mai jos, suind treptat inspre stanga. Am ajuns la locul de momire si impuscare a ursilor – 1.097 m la ora 17,30, pe cand seara cobora vertiginos deasupra codrului, concomitent cu oboseala noastra in trupuri.
Sebi isi intregi prada „ciupercistica”, adunand tinere colonii de ghebe, iar Topo avea sa-l surprinda placut pe Comisaru, culegandu-i o plasa de hribi deliciosi de fag de la doar cateva sute de metri de Cabana Muntele Rosu. Punctul albastru, reintalnit pe poteca larga ce suie spre Cabana Silva si Refugiul Salvamont Muntele Rosu, respectiv catre Statia Seismica Muntele Rosu, traverseaza, paralel cu drumul pietruit, obarsia a vreo trei izvoare. Acestea sunt din pacate deosebit de poluate cu deseuri turistico-menajere, dovada ca ajunsesem in perimetrul lumii civilizate a Cabanei Muntele Rosu.
Pregatiri pentru tura de a doua zi
Un dus fierbinte, lung, si-apoi cina frugala, somnul cu gandul la tura scurta, dar ademenitoare, de-a doua zi alaturi de prietenul Radu Moroianu din Bucuresti, cu care dialogasem telefonic de cateva ori peste zi punandu-ne de acord. Cu acesta facusem doua trasee in Defileul Lapusului si apoi Cheile Nerei, cu cortul – 50 km in doua zile la vale si retur pe alt traseu, in urma cu cativa ani – si un coleg de-al sau, de aceasta data alaturandu-ni-se si John Comisaru.
Ploita nocturna. Nebulozitate deosebita, neguri dense dimineata. Ma trezesc la ora 5, fiind incapabil sa readorm. La ora 6 se trezeste si Topo. Pornim televizorul pentru a afla stirile si indeosebi situatia meteorologica. Intre timp prepar ness-ul fierbinte, inclusiv portia pentru popasul de La Rascruce. Ne luam micul dejun, in timp ce facem, bucurosi de cele vazute, retrospectiva turei din ziua precedenta si ne documentam in privinta celei de azi. Intre timp trag cateva cadre cu Gropsoare – Muntele Zaganu. Seara, in apropierea Cabanei Silva, un turist si-a instalat cortul iglu. Daca a avut si sac de dormit de calitatea cortului, sigur nu a simtit racoarea noptii sfarsitului de septembrie, altfel insa…
Radu Moroianu imi promisese ca va ajunge din Bucuresti cu colegul sau Vasiliu la ora 9,30, dar deja la ora 9,15 ne revedem, dupa cativa ani, in cabana. La ora 9,40 suntem in parcarea cabanei, de unde o luam spre Statia Seismica si in continuare pe un picior abrupt, stancos pe alocuri, al Muntelui Rosu marcat cu triunghi rosu. E rece si umed, dar cu certitudine si mai cald cu cateva grade decat in precedenta zi, apoi nici nu bate vantul. Parcarea s-a cam umplut seara, alti autoturisti sosesc dinspre Cheia, nu putini si cei care (tineri mai ales) vin dinspre Cheia (3 km) pe marcajul turistic banda galbena.
In saua La Rascruce 
Poteca in serpentine scurte lasa un bordei din barne groase de molid la stanga, suind alert spre o statie seismica automata dezafectata. Colegii mei sunt razletiti la nicio suta de metri in fata, dar de-abia ii vad pentru a-i fotografia din urma. Ghebe, muscarite, bureti necomestibili, gentiane, papadii, garofite, branduse, cretisoare cu fotogenice picaturi cristaline de ploaie, tufe de afin si merisoare caracterizeaza prima parte a traseului. Apoi poteca o ia lejer pe curba de nivel trecand pe langa niste megaliti conglomerati invaluiti de tenebroase neguri. Ocolim Muntele Rosu, coborand usor spre larga si apropiata sa sa. De aici vantul isi face treptat simtita prezenta, e si mai frig, insa cerul se degaja, lasand vederii, acum dintr-o diferita perspectiva decat vineri, Culmea Bratocea, Tigaile Mari, varful Ciucas, iar in dreapta potecii – afunda obarsie salbatica a Gropsoarele.
Versantii Muntelui Rosu ofera privirii un desen ritmat cu totul aparte datorat paralelelor poteci ramase-n urma pasunatului cu turmele de oi decenii la rand. Nu se vede nicio salbaticiune, doar vreo trei ulii se rotesc tipand acut deasupra genunilor in timp ce suie instinctiv pe termice spre azurul extins al cerului. Poteca incepe a sui din nou, serpuind usor spre saua La Rascruce. Dupa doua ore de la plecare, la ora 11,40, suntem ajunsi in sa, la stalpul cu sageti si marcaje spre Gropsoare – Muntele Zaganu – Cheia in dreapta-ascendent, respectiv spre Saua Gropsoare si Cabana Ciucas la stanga-descendent.
Cerul se acopera din nou, nebuloasele suind dramatic-vertiginos dinspre Poiana Stanei si Zaganu, doar Vama Buzaului, Muntii Siriului si varful Ciucas – Culmea Bratocea fiind in soare. Ne despartim dupa un scurt popas de amicii nostri bucuresteni, care continua spre Tigaile Mari si Ciucas, noi returnand pe unde suiseram spre Cabana Muntele Rosu. Pe munte isi fac treptat aparitia turistii, cate doi sau in grupuri mai mari si de ambele sexe, unii renuntand pe parcurs, printre ei probabil si dementul care, beat fiind, oracaise cumplit pe la doua noaptea la etajul II din Cabana Muntele Rosu.
Inapoi la cabana
Poiana Cabana Ciucas e scaldata-n soare la ora 13, ca si stancariile Gropsoarelor si Muntelui Zaganu de altfel, straveziile voaluri diafane de neguri sporindu-le salbaticia si frumusetea. Urcam in camere, pranzim pe fuga in timp ce ne adunam bagajele. Parcarea si terasa din fata Clubului Disco s-au umplut. Multime de turisti vin in continuare, cu autoturisme ori pe jos, dinspre Cheia.
In fata Cabanei Munte Rosu tiganii si-au deschis cele doua tarabe cu coarne de cerb, suveniruri si o multime de kitschuri artizanale. Spritarii, picnicarii, chefliii veniti cu limuzine si mai ales cu puternice SUV-uri alearga-n draci personalul insuficient al cabanei pentru a le pregati haiducesc-pantagruelice ospete si libatii ascunse de ochii infamei plebe. Duduie din boxe ritmuri manelistice de petrecere si voie buna. Ce mai, e ca la nunta, botez sau ca la pomana, azi nu prea mai e vreo diferenta intre aceste mondenisme de mioritic bon ton. Cativa copilasi de 3-4 anisori fac exercitii pasionante de escalada pe bolovanii conglomerati aliniati pe laturile parcarii, ocrotiti fiind grijuliu de bunicute.
Bun ramas Muntii Ciucas, bun ramas Cabana Muntele Rosu 
Ora 13,45, plecam spre Brasov abandonand hartoapele gaunosului asfalt la prima intersectie, preferand ca varianta carosabilul auto-forestier pietruit din dreapta, mocirlos in vreo doua locuri, cu serpentine si panta mare. Dar nu are importanta la coborarea in valea Berii pana aproape de Statia de Imbuteliere Apa Plata, chioara mai degraba, dar scumpa si profitabila pentru strategicul bizon investitor. Zeci de autoturisme aici, picnicari, multi suiti la Cabana Ciucas cu masina puternica si tractiune integrala a acesteia. Minunata panorama insorita, ca o uriasa potcoava orientata spre sud-vest dintre Culmea Bratocea – Ciucas – Muntele Chirusca si Muntele Rosu.
Iesim repede in DN 1 A si o luam spre Sacele-Brasov. Politie, radare, trafic intens de sambata dupa-amiaza, dar si minunate locuri incarcate de istoria sasilor si a romanilor precum Feldioara, Rotbav, Rupea, Hoghiz, Sighisoara.
La ora 16 facem un scurt popas in Padurea Bogata, admirand pajistea cu mii de branduse roz-liliachii de toamna – Colchicus autumnale. Mai pe inserate admiram biserica evanghelica restaurata, monument istoric, din Teaca si putin mai tarziu pe cea mai veche din Herina.
Constatam ca dintr-o data a amurgit apoi s-a lasat frigul si noaptea, traficul a mai scazut, iar la ora 22,30 ajungem in Baia Mare in timp ce pe cer explodeaza salvele focurilor de artificii. Nu, nicidecum in onoarea revenirii noastre, ci in cadrul Sarbatoarea Castanelor. Ajungem acasa bucurosi ca am mai adaugat la filele personalei bibliografii turistice cateva noi si grozave pagini de neuitat din Muntii Ciucas.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
