Vezi GALERIE FOTO
Din cumpana apelor Dealului Pietris se deschid superbe perspective spre depresiunea satului Cufoaia, Razoare, Targu Lapus, dealurile impadurite dinspre Rohia, Culmea Breze Alunis,Tibles, varful Hudin, lantul Muntilor Lapusului, Satra Pintii, Cufoaia si depresiunea satului Borcut.
Satul Razoare a fost numit odinioara Masca. Inainte de intrarea in localitate, la stanga soselei care traverseaza podul peste raul Lapus, o spectaculoasa rupere de panta a cursului milenarului rau naste minunate jocuri de ape, de la navalnice fuioare, la veritabile draperii, iar strajerii-arini de pe maluri constituie o incremenita suita regala.
Minunate, indiferent de anotimp, sunt zonele colinare cu numeroase doline aflate la iesirea dinspre Razoare catre Valeni, in zona carierei de calcare eocene exploatate de Primaria Coroieni.
Spre Cheile Babei
Versantii de aici, potopiti de neaua groasa, cu crusta glaciara stralucind orbitor in soarele diminetii, impreuna cu secularele terasari, impresioneaza prin ritmica dinamica a umbrelor si luminilor.
Sulita argintie, inalta de 37 de metri, a bisericii ortodoxe construita la 1813 in Valenii Lapusului‚ atrage de departe privirile, dar si marile eroziuni geologice produse in rocile sedimentare disimulate in codrii de foioase si aflate in stanga soselei.
Se suie prin cimitir, prin ulita ingusta. Aici, numeroasele cruci de piatra amintesc de cele asemanatoare ca marime si forma din preajma bisericii de lemn, monument istoric, cu hramul Sfantu Dumitru din Razoare sau biserica de lemn din Peteritea.
Se admira Valenii Lapusului din zona SE a bisericii dupa care, revenind la sosea si trecand pe langa o frumoasa troita de lemn, se continua deplasarea spre Coroieni, Draghia si Baba si apropiatele chei.
Panorame
Abordarea turistica a Cheilor Babei se face pe versantul geografic stang, de la intrarea dinspre satul Draghia, traversand talvegul ingust al paraului Poiana, suind apoi prin pajistea naturala deasupra versantilor stancosi, pentru a panorama de-acolo spre N, catre Draghia-Coroieni-Culmea Breze-Alunis si noua manastire cu hramul Sfantu Ilie Proroc respectiv spre S, catre Poiana Blenchii, Galgau si valea Somesului, precum si catre semetele culmi impadurite care tin de Podisul Somesan, aflate pe malul stang al raului.
O alta abordare se poate face din centrul Cheilor Babei , traversand paraul Poiana in zona parcarii largi de la limita judetelor Maramures si Salaj, urmarind aproximativ 300 de metri inspre amonte un spectaculos diverticul numit Valceaua Dracului, spre E.
Pe aceeasi parte a paraului Poiana dar pornind dinspre S, adica din livezile si pajistile Poienii Blenchii, se poate ajunge deasupra Cheilor Babei. O varianta ar fi posibila si de la intrarea in Cheile Babei dinspre Draghia insa, in zona cuptoarelor traditionale de ars piatra de var, se urmareste ascendent spre dreapta sleaul de caruta ce iese pe platoul podisului aferent zonei vestice a ariei naturale protejate.
In versantul din dreapta al Cheilor Babei exista o mica formatiune carstica cu un sipot de apa potabila cristalina. In aval, pe malul stang al paraului Poiana, chiar la iesirea din Cheile Babei, a fost amenajata o cocheta si destul de maricica pensiune turistica, inchisa insa din lipsa de turisti.
La iesirea din Cheile Babei, paraul Poiana traverseaza o scurta, dar spectaculoasa, zona cu albia marcata de praguri ocru-bej de travertin.
Putina istorie
Satul Poiana Blenchii, dupa cucerirea Daciei de catre armata romana sub imparatul Traian, a fost sub stapanirea dacilor liberi. Armata romana nu a stationat aici, ci a efectuat doar unele incursiuni.
Ulterior, localitatea Poiana Blenchii a apartinut Comitatulului Solnoculului Interior, fiind atestata documentar, conform celei mai vechi marturii scrise – Conscriptia de la Reteag- din 1553 cand cetatea Ciceului, cu toate satele apartinatoare, au fost luate de la domnul Moldovei Alexandru Lapusneanu de catre imparatul Ferdinand al Austriei.
Se spune ca atunci, Coroiul, cneazul satului Coroieni, a venit pe la Blenche, cneazul satului Poiana pe Valea Porcului si i-a zis : Vino Blenche sa merem sa ne intarim nemesigul. Blenche n-a voit sa mearga, fiindu-i fidel domnului Moldovei la a carei revenire se astepta.
Speranta aceasta era nutrita si de alti boieri pana la Despot Voda. Coroiul a mers si a depus juramantul de credinta, ramanand in continuare nemes. Deoarece Ioan Blenche nu a jurat credinta, ar fi fost facut iobag, motiv pentru care in Poiana Blenchii nu au existat nemesi, ci doar iobagi.
In prima jumatate a secolului al XVI-lea cneazul satului, Blenche Ioan, isi face casa pe vatra actuala a satului, la confluenta vailor ce izvorasc din satele Falcusa, Gostila si Baba, adica intr-o lunca ceva mai larga decat cea de La Meri, de pe Valea Porcului. Parasind pe rand Valea Porcului, l-au urmat, cu propriile case si gospodarii, viitorii locuitori ai satului Poiana care a primit ulterior numele cneazului ctitor.
La jumatatea secolului al XVI lea, un membru al familiei Blenche isi face casa Pe Fata, unde a defrisat in prealabil padurea. Acest Blenche Savul era poreclit Cosasul, in limba slavona Falkus. De aici deriva numele satului Falcusa care s-a intemeiat in acea perioada.
Intr-un act din arhiva grofului Cornis se spune ca la 1598, intr-o depozitie cu martori, Poiana Blenchii este numita sat nou si voievod este Maxim Ioan, iar cneaz Blenche Grigore. Cu aceasta ocazie Blenche Grigore, voind sa isi dovedeasca dreptul de cneaz care se mentinea din tata in fiu, aduce martor pe Iobagul princiar Voala Petru.
Luptele lui Mihai Viteazul pentru cucerirea Ardealului, din 1599-1600, si care au avut un impact major in viata locuitorilor din Poiana Blenchii, s-au purtat in locurile numite Corni, Tabla si Rodina.
In 1591, principele Sigismud Bathory preda satul Poiana impreuna cu satele vecine Galgau, Magura, Bogata de Sus si Bogata de Jos, nobilului roman Rat Petru de Teius, ca feuda, pentru a-i rasplati astfel maretele acte de curaj si vitejie de care daduse dovada in bataliile purtate cu ostile turcesti dar si pentru abnegatia si consecventa dovedite de stramosii sai vizavi de principe si familia acestuia.
Familia Rat impreuna cu nobilii din aceasta zona, care era credincioasa principilor din familia Bathory, s-a opus inaintarii Principelui Mihai Viteazu, si impreuna cu iobagii lor de pe mosie, au cautat sa-i stavileasca inaintarea.
Luptele s-au dat si la Galgau, unde se spune ca nu a ramas niciun suflet viu. Trebuie mentionat de asemenea faptul ca daca la 1533 erau trei portii (familii) cu drept creditor Blenche, Contis , Ploscar si cinci saraci fara pamant, ale caror nume nu se amintesc, dupa 1600 sunt aduse familiile Oniga, Bartas, Bumb, Graur, Igna, Hapa si altele.
Dupa infrangerea de la Galgau, Rat Petru s-a retras la Poiana, unde s-a reorganizat si s-au dat alte lupte dar tot invins a fost. Familia Rat din Teius a stapanit Poiana Blenchii pana dupa Revolutia din 1848 soldata cu slobozirea iobagilor legati pana atunci de glie.
Povestea legendarului haiduc Pintea Viteazul, originar din apropiata Magoaja aflata la poalele sudice ale culmii Breze-Alunis, este legat si de istoria zbuciumata a Poienii Blenchii unde, la Sura Pintii, se intalnea adesea cu contestatarii dominatiei austro-ungare.
Daca secolul al XVIII-lea a fost bulversat de tentativa trecerii enoriasilor romani de la religia stramoseasca ortodoxa la religia catolica prin unirea de la l700, nobilii conducatori habsburgi cautand astfel sa-i disloce din marea legatura spirituala ancestrala , implicit sa le rupa legatura cu celelalte tari romane, Muntenia si Moldova, actiunea nu a dat aici roade.
In Poiana Blenchii nu s-a semnalat niciodata vreo trecere la unirea cu Roma, iar in statistica lui Bucov, publicata de Dr. Virgil Ciobanu in anul 1925, sunt mentionate 49 de familii de romani ortodocsi fara preot si nicio familie greco-catolica.
Dupa cele dintai atestari istorice, asezarea a fost situata pe o vatra diferita, numindu-se Poiana pana in 1620, an in care apare mentionat pentru prima oara intr-un document denumirea Blanka-Poiana, respectiv Blenki Poiana in anul 1703.
Se considera ca primii asezati in vatra satului au fost maramureseni, alungati de pe propriile meleaguri in prima jumatate a secolului al XVI-lea, ulterior aici stabilindu-se locuitori veniti din alte asezari transilvane.
In 1760-1762, sunt atestate 49 de familii, toate ortodoxe, cu casa parohiala, dar fara preot. In 1891 sunt 137 case si 674 locuitori din care: 7 romano-catolici, 3 greco-catolici, 599 ortodocsi, 22 reformati si 43 evrei. De notat ca toti ungurii sunt membrii familiei Rat – stapanitoarea satului, care la inceput au fost si ei romani dar s-au maghiarizat dupa anul 1650.
Evreii au venit ca si comercianti dupa 1850. Poiana Blenchii, dupa anul 1920 , a fost arondata judetului Somes, iar din 1968 apartine judetului Salaj, fiind centru administrativ, resedinta de comuna cu satele apartinatoare: Gostila , Falcusa si Magura.
La biserica-monument istoric cu hramul Sfanta Fecioara Maria din Barsau Mare
Parasind impresionanta bogatie istorica a locurilor, drumul continua spre Galgau si de-acolo spre Ileanda, intrati in Barsau Mare, la dreapta soselei, chiar deasupra bisericii mari, zidita, cu turnuri ca de basilica acoperite cu tabla argintie, atragand atentia zvelta silueta a bisericii de lemn, monument istoric cu hramul Sfintei Fecioare Maria.
Pentru a o vizita se trece prin tintirimul precedat de o veche, traditionala si cu maiestre ferecaturi artistic forjate, poarta de lemn. Biserica de lemne a fost edificata in vechea vatra a satului la 1690, fiind apoi stramutata pe actualul loc in anul 1805.
Pe o barna de pe latura sudica a sfantului lacas de cult crestin ortodox se afla o inscriptie care arata ca biserica a fost pictata in zilele lui Iosif al II-lea si a episcopului Gherasim Adamovici, de zugravul Ioan Pop din Romanasi.
Din tintirimul bisericii poate fi admirata, dincolo de raul Somes, biserica de lemn monument istoric, din Fodora, inaltata mult mai tarziu, abia la 1817 si avand hramul Sf.Ierarh Nicolae, fiind pictata in anul 1822 de zugravii Lazar Tocaci si Iosif Biro de la Orghiz.
Somesul acompaniaza stanga soselei, iar in dreapta se pot admira succesivele mari bancuri de gresii, unele cu mici abriuri in baza.
De la poarta de lemn ce separa judetele Salaj de Maramures, se deschide o minunata panorama, peste satul Rastoci, spre defileul Somesului pana dincolo de Letca si Cuciulat, catre Ciocmani. Inspre nord vatra satului Mesteacan este punctata de frumoasa biserica zidita ce captiveaza privirile.
Dealurile Mesteacan, Magurici, Boiului ascund nebanuit de multe formatiuni carstice, o echipa de speologi ivindu-se la trecerea dinspre Pestera Liliecilor.
Foto: Tara Lapusului, Cheile Babei (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
