TURISM – TRASEE TURISTICE – Cascadele din Treznea, de la poalele Mesesului din Salaj

Final meteo capricios de mai, cu averse, descarcari electrice, grindina pe alocuri, temperaturi nocturne de 8-10 grade Celsius, cu maxime diurne de 16-21 grade Celsius. Fiindca nu-mi suradea defel o zacere acasa in weekend, am cautat pe net destinatii turistice maramuresene si salajene, cu sanse minime de furtuni, si, din fericire, mi-am amintit de cascadele salajene. Imediat am purces la zgandarirea temeinica a potentialilor ortaci de tura, iar ok-ul unora a survenit vineri dupa-amiaza.

Sosea excelenta prin Somcuta Mare – Mesteacan, decenta si cu adevarat europeana, buna apoi din Rastoci spre Creaca, abia modernizata in 2012, dar cu nelipsite zone in lucru, praguri nesemnalizate si surprinzatoare decapaje numai bune pentru distrugerea suspensiei si directiei, adica tipic mioritice, desfundata, in lucru, spre Agrij.

Spectacolul macilor

Suntem binisor familiarizati cu salba localitatilor salajene si arhitectonicele bijuterii de sec. XVI-XVIII ale acestora, bisericutele de lemn cu sindrila si cu turle ascutite, insa de aceasta data macii sunt cei care dau matinala spectaculozitate turei. Incepand dincolo de Lapusel, prin Satulung, siluetele lor rosii catifelate erau adunate-n superbe buchete, suprapunandu-se fundalului fanatelor plouate si al holdelor de grau si de orz inspicat, aflat in stadiul lapte-ceara. Spectacolul macilor intercalati cu zveltele siluete albastre ale florilor 
de nemtisor de camp – Consolida regalis, cele intinse la sol, albastre-liliachii, de mazariche salbatica – Vicia craca, altele roz-albe de oresnita – Lathyrus tuberosus, dar si abia inceputele sa infloreasca exemplare galben-portocalii de barba caprei – Tragopogon orientalis ne va insoti practic pe tot parcursul traseului. Asta se petrecea prin treimea mijlocie a luncii foarte modestei, dar spectaculoasei vai Treznea, motiv pentru frecvente oprind de sedinte foto. Una abia trecand culmea Dealului Mesteacan pentru a savura magicele neguri laptoase intinse din preajma Maguricei spre Bizusa, respectiv pe Somes, in aval catre Letca – Cuciulat – Ciocmani – Surduc.

Oprim si intrand in Cuciulat pentru un alt spectacol oferit de puzderia de maci, dar si o misterios-neguroasa panorama a satului. Ciurda de vite abia iese la pasune, raspandind rustice miresme tonice de balegar si „tencuind” vartos asfaltul „reabilitandu-l”.

Sobrul bust al lui Traian din Jac 

Dupa Surduc viram dreapta catre Jibou si apoi imediat dupa satul Var, cotim la stanga, luand-o spre Prodanesti – Creaca – Romanasi. Dimineata e cetoasa, excesiv de umeda, spectaculoasa insa. In dreapta apare un perete calcaros frumos stratificat, ocru-bej, cu un extraordinar prim plan de maci. Nu putem rata asa ceva. Aici ne surprind insa niste exemplare de maci salbatici (mutanti probabil) de culoare roz, roz-liliachiu si vanat-liliachiu, contrastand minunat celor inflacarati, cu totii diamantati de picaturile ploii nocturne.

In Jac, in dreapta soselei, ne asteapta sobru Traian, imparatul roman (un sugestiv bust alb pe un soclu, de asemenea alb, aducand unui fragment de coloana antica) si informarea despre biserica de lemn din Jac, monument istoric (o vom vizita la intoarcere).

Show-ul macilor nu s-a terminat insa, de fapt ne asteapta un intreg lan in stanga Agrijului, in lunca argilos-clisoasa, unde ne naclaim oribil incaltarile, dar… arta cere sacrificii, nu-i asa? Ne deruteaza nitel orientarea din Romanasi spre Agrij, dupa traversarea magistralei rutiere Satu Mare – Zalau – Cluj-Napoca, acolo trebuind sa rulam circa 150-200 m pe ea catre stanga, dupa care o abandonam pentru a continua pe cea care indica Ciucea, traversand satul Agrij. 

Prin satul Agrij

Aici, un marcaj rutier arata spre dreapta 20 km – Zalau. Il urmam, indreptandu-ne astfel spre pitorescul sat Bozna, inecat in huciuri si livezi, cu vatra localitatii admirabila descendent-plonjant, impresionand ritmica sarpantelor din tigla patinata si silueta bisericii cu hramul Sf. Apostoli, monument istoric din lemn. La dreapta, pe firul vaii aride si taiata-n gresii, e traseul autostrazii Transilvania, cel mai probabil o mioritica utopie regizata de guvernatii nostri bravi in scenografia mafiei americanesti Bechtel (ceva de genul Dracula Parc al lui Bombonel & Dan Matei Shpagathon). 

Coborand in Treznea remarcam alte denudari cu gresii. Localnicii merg spre biserici. Cautand ulita care acompaniaza in amonte valea Treznea, oprim solicitandu-le relatii. Le primim imediat, motiv pentru care nu continuam spre centrul satului, catre primarie, monumentul eroilor martiri si nici putin in dreapta, pe o scurtatura spre Romanasi (7 km) pentru a revedea, strajuite de un solitar molid, ruinele sumbre ale castelului grofului Bay (baroc tarziu). Pe acestea le vom admira dupa-amiaza alaturi de o casa salajeana traditionala marcata cu o placa comemorativa si biserica alba cu turla acoperita cu tigla rosie dominand satul. De aceasta data nu vom mai vizita cimitirul din deal cu monumentul inchinat memoriei celor 86 de martiri, romani si evrei, impuscati de armata horthysta in septembrie 1940). 

Pregatiri de traversare a vaii Treznea

Cu gandul la aversa cu descarcari electrice prognozata pentru ora 12 in Treznea, cotim stanga inainte de pod, urmarind in amonte valea Treznea pe ulita pietruita, ingusta, lesne accesibila autoturismelor, in cateva locuri traversand direct prin talvegul cu anrocament marunt. Atrag atentia numeroasele punti din trunchiuri de stejar, inguste si cu niste aparent subrede balustrade. Valea cu ape cristaline, curgand prin albia formata din sisturi cristaline si calcare eocene ori marne, nu e mai lata de 2,5-3 m si afunda de un lat de palma. Adesea se pot vedea si granati proeminenti pe stralucitoarele micasisturi. Salcamii au trecut de inflorire, insa numerosii soci, concurand in frumusete si gingasie cu la fel de numeroasele tufe de macesi, acompaniaza valea, huciurile si versantii arizi.

Aflasem in martie 2008 de la localnici ca ei numesc pesteri cascadele din zona, inspirati fiind probabil de peretii calcarosi ai acestora aducand unor fragmente de amfiteatre antice.

La ora 8,45 oprim la iesirea vestica din Treznea, pe la ultimele gospodarii, dinaintea unei case traditionale spoita in nuante pal azurii. Ne luam cizmele de cauciuc fiindca vom fi nevoiti sa mergem adesea prin albie, iar alteori sa traversam Treznea si mai ales zone foarte mocirloase, framantate de tractoarele si strafurile localnicilor.

In cautarea cascadei

La ora 9.05 pornim in traseul turistic propriu-zis. Niciunde vreun marcaj turistic. Oricum, ma bazez pe lectura documentara si, eventual, pe relatiile primite de la satenii iesiti in padure dupa oite, cuci (Amanita rubescens) si hribi (Boletus sp.).

E umed, racoros, noros, dar ziua pare a fi una excelenta turistic. La confluenta vaii Treznea cu valea Sipote, privind in dreapta sus, atrage atentia verdele unei plantatii de molid si pin, dar si colinele cu pasuni aride, versanti calcarosi, alteori vinetii din pricina marnelor. O denudare marnoasa, sur-vinetie, se vede si la stanga, iar departe, aproape lineara culme impadurita a Mesesului. 

Aud chiote muieresti si curand, dupa un cot, apare in trap la vale un straf tras de un murg frumos. Intreb amazoana roma de cascade. Nu stie decat de cele ale obarsiilor vaii Treznea. Noi cautam insa cascada aflata pe o vale din dreapta, orientata nord-sud, cu o platforma cu urzici aflata pe locul unei foste stane. Traversam valea, dupa ce in prealabil imortalizam un frumos prag calcaros inclinat la 30 grade si alunecos din pricina algelor.

Suntem contrariati, deoarece in afara unor fosile modeste de scoici Ostraea si busteni multimilenar fosilizati alaturi de fragmente de carbuni bruni nu descoperim banutei -Nummulites perphoratus si melci marini elicoidali fosili din speciile Campanile gigantea si Campanile parisiensis. Derutati de gura vaii Sipote (un localnic ciupercar cu terenuri agricole in zona avea sa ne spuna numele ei), o urmam in amonte (zona Malaistea, bizara toponimie pentru o zona silvica accidentata). Pe langa o holda subzistentiala de grau, trecem de o zona cu pruni, dupa care intram in padurea de foioase.

Descrierea amanuntita a vaii

Valea, larga de trei metri cel mult si foarte putin afunda, intra curand intr-un intunecos tunel vegetal de fagi, carpeni si ciresi salbatici. Localnicul ne spusese ca abia dupa vreo trei kilometri valea prezinta praguri de cascada, adica sipotele de la care-si trage numele. Realizez curand ca nu suntem pe valea cu cascade prospectata in 2008 si, dupa un parcurs de sub un kilometru ne intoarcem, in loc s-o facem lejer pana in lunca Treznea. Preferam trecerea peste o culme, spre coltul plantatiei mature de pin si molid. Apoi, realizand ca urmarirea drumului de car ne-ar duce aiurea, o luam costis, mai apoi in jos, direct, prin padurea devenita un obraznic si agasant hatas.

Iesim in valea Treznea aproape de locul imprejmuit cu panouri de tabla de vreun proprietar de oi si capre. Continuam apoi in amontele Treznei, dand de un marcaj turistic cruce albastra aparut inexplicabil, ca si niste marcaje fluturande din folii de plastic alb-rosii atarnate de mountain bikeri pe arbusti si arbori.

Numerosi porumbari si soci in floare marcheaza spre dreapta conul de dejectii al paraului pe amplasamentul de odinioara al unei stane. Intr-acolo conduc si panglicile de polietilena ale bikerilor, dar tinem malul geografic drept al paraului fara nume. Poteca veche e inghitita de lemn cainesc, porumbari si muri. Ajunsi pe malul accidentatului parau dam cu ochii de un marcaj turistic punct albastru, si acesta ivit inexplicabil, continuand spre amonte prin albia bolovanoasa, afunda si cu praguri calcaro-grezoase prezentand frumoase voaluri de apa. 

Tinem marcajul ce iese pe malul geografic drept parcurs de o vaga poteca, nu mai lata de o palma, lutos-alunecoasa, deosebit de inclinata spre fundul vaii aflat la cativa metri mai jos. Betele de trekking sunt de mare folos in toata aceasta tura. Pe firul stramt si accidentat al paraului apare un prag calcaros inclinat la vreo 75 grade. In 2008 aici admiraseram un aqua stergar alb, diafan, acum putinatatea apei scazand spectaculozitatea rocii ocru-bej. La asta contribuie si trunchiurile si ramurile arborilor prabusiti pe versanti si antrenati de torente.

Atingerea obiectivului: doua cascade

Poteca va cobori si mai riscant de alunecos in talveg dupa care, la nici 15-20 m in amonte, se iveste pragul inferior al unei cascade-draperie si deasupra sa marele perete-amfiteatru calcaros cu cascada filiforma. Cealalta cascada e-n dreapta, scursa pe un perete vertical in zona centrala a caruia se remarca niste eroziuni cavernoase ce par intrari in niste mici, labirintice, pesteri inaccesibile. Tocmai ne-am atins primele obiective, doua cascade, si dupa imortalizarea lor revenim in lunca vaii Treznea, continuand in amonte, redescoperind panglicile de polietilena alb-rosii si marcajul cruce albastra care ne conduce spre un parau de obarsie a vaii. 

In martie 2008 vegetatia nu pornise si accesul in talvegul colmatat de numeroasele trunchiuri si doboraturi de vant fusese mai facil si previzibil decat acum. Oricum, atunci ma aventurasem de unul singur spre cascada aflata la cateva sute de metri in amonte. Acum marcajul cruce albastra si poteca scurmata de anvelopele motocicletelor enduro suie versantul din malul geografic drept al vaii.

Il urmam si constatam ca ne conduce chiar deasupra cascadei, seaca acum, dupa care continua, dar din pacate nu am verificat incotro si pana unde. Revenim la confluenta, pe unde suiseram, iar de acolo o luam in amonte al firului central al obarsiei vaii, infernal colmatat cu bolovani, doboraturi de ciresi salbatici si fagi, poteca din talveg fiind uneori foarte vag intuibila.

Cascada Gazdacelor

Atunci cand credem ca ne-am aventurat degeaba, in fata noastra apare a patra cascada-stergar prelins pe calcarele bej-ocru acoperit de o mazga alunecoasa – Pestera Gazdacelor – ii spun treznenii (cu sensul de Cascada Gazdacelor).

Revenim pe unde suiseram, acum mai lejer dupa ce doborasem la urcare, cu betele de trekking, exuberantele urzici ce ne agresasera chiar si prin tureacul nadragilor. La confluenta paraielor-obarsia reintalnim marcajul punct albastru orientat in amontele unui parau si mai crunt colmatat cu bolovani, busteni si ramuri groase de fag. Il urmam, depasim un plan inclinat de marne albastre-vinete peste care e asternut un stergar fin de apa, dar e imposibil mai mult de 150-200 m, capatul sau bifid, inegal, fiind inabordabil, iar cascadele de odinioara, una frontala mai scunda, alt pe un mic amfiteatru calcaros vertical, nu sunt prelinse de apa.

S-a facut cald, e zapuseala, a inceput sa tune, iar salamandrele au iesit la plimbare pe malurile umede, abrupte. Ne intoarcem in lunca, unde facem un scurt popas. De jur imprejur putem admira boschetele, uriase jerbe alb-galbui, de soc infloriti si dulceag parfumati. Se innoreaza deasupra Mesesului, tuna in cascade, dar nici macar nu picura inca si o luam spre masina fara a mai prospecta, precum in martie 2008, vaile cu cascade si mai putin spectaculoase ce afluiesc in Treznea. Pelerinele ni le punem abia la apropierea de masina, la cel mult un kilometru, oricum ploaia a trecut repede, soarele revenind si odata cu el agreabila caldura plus spectaculoasele formatiuni de nori uriasi, bucalati.

Biserica Sf. Ierarh Nicolae din Pausa, monument istoric

Ajunsi in Treznea mergem pana la conacul grofului Bay, cel care pare-se s-a aflat la originea martiriului din septembrie 1940. Neingrijit si nerevendicat probabil de descendentii proprietarilor acesta se degradeaza rapid, aripa din dreapta fiind deja o sinistra ruina care nu ne imbie defel s-o fotografiem si decidem s-o luam spre casa via Bozna-Agrij.

Oprim in Pausa, deoarece la venire ne atrasese atentia silueta cu turla total aparte a bisericii de lemn, monument istoric, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, construita in 1730. Impresionanta franghia fara sfarsit daltuita maiestru-n stejar masiv si care incinge ca un brau biserica. Extraordinara si usa cu canaturile masive in care se pot vedea frumoase rozete, franghii, motive geometrice, vreji de vita de vie stilizati, ghinde. Atrag atentia si frescele externe, foarte distruse din nefericire, simbolizand inaripati ingeri, sfinti,scene biblice. Din pacate, nu exista niciun inscris informativ referitor la acest lacas de cult fost greco-catolic de o armonie si frumusete exceptionale, amplasat intr-o livada proaspat cosita si inmiresmata dar si, neinspirat, obturat de aroganta noua biserica de la strada.

Alte biserici salajene 

Continuam spre casa, la bustul lui Traian deviind doi kilometri si intrand in Jac. Suim la biserica de lemn, monument istoric, recent restaurat. Mai mica decat cea din Pausa, cu o diferita arhitectura, si aceasta fara niciun inscris privind istoricul, desi sunt destui autoturisti care cauta aceste stravechi edificii de lemn, simboluri ale maiestriei arhitecturale populare transilvane. Aceasta biserica e datata 1750.

Jac e foarte aproape de castrul roman Porolissum-Moigrad, dar accesul din sat spre acesta se poate face doar pietonal, calea rutiera fiind cea din Moigrad. Urmatorul popas ecumenic l-am facut la biserica de lemn, monument istoric, din Creaca, cu o frumoasa intrare printr-o monumentala poarta de lemn cu sindrila. Aici exista, din fericire, un inscris din care rezulta ca ea ar fi fost ridicata prin 1710-1720, picturala murala exterioara, distrusa masiv ca la Pausa si Jac, fiind atribuita zugravului Ioan Pop din Romanasi.

Traversand Prodanesti, la stanga soselei apare biserica de lemn cu hramul Sf. Gheorghe, ridicata in 1730, vizitata de mine in aceasta primavara in preajma sarbatorilor de Pasti, dar si anterior. Aproape dar peste valea Agrij, in satucul Borza de la poalele codrilor de gorun si fag, e o minunata bijuterie de lemn, biserica monument istoric datata 1758 si atribuita mesterului Breaz Ion din Gilau. Pe aceea o vizitaseram cu cativa ani in urma alaturi de prietenii napradeni cu ocazia unei traversari din Galgaul Almasului pe la abriul din fundul vaii Gorunilor si Piatra Pintii din culmea principala. 

Ziua devenise treptat una splendida, calda, si eram bucurosi de cele vazute. Doar suind Mesteacanul ne-am simtit parte integranta din iadul tembel cotidian si asta datorita a doi motociclisti nebuni care rulau in sus si-n jos, ca pe un circuit moto clasa Regina, pe soseaua excelenta, larga, dar si destul de intens circulata de autoturisme, TIR-uri si alti motociclisti decenti. La ora 17.30 eram ajunsi la casele noastre. 

Sursa: Lucian Petru Goja