Traseu turistic nemarcat Baia Mare-Treznea, aproximativ 120 km
De asigurat apa potabila
Recomandabila vizitarea dupa topirea zapezii sau averse, atunci cand vaile au un debit mai mare iar cascadele sunt spectaculoase.
Atentie la potecile precare spre cascade sau deplasarea pe firul apei! Risc de accidentare.
Vizitarea cascadelor presupune circa 4-6 ore la care se mai aduga maxim o ora pentru conacul Bay si Monumentul eroilor martiri din sat si cimitirul de pe deal.
Castelul Bay, Treznea Salaj – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Plecam la ora 6,30 din Baia Mare spre Mesteacan–Rastoci–Var–Creaca iar de acolo spre Romanasi–Agrij.
Deja ne simtim familiarizati cu salba localitatilor salajene de la est, sud si sud-vest de Meses iar bisericutele de lemn cu turle ascutite, niste negre sageti sindriluite, par a ne intampina prietenoase.
Imediat ce ajungem la Agrij, marcajul rutier indica spre dreapta 20 km-Zalau.
Ciopoarele de oi cu miei si mai putinele capre cu iezi cucuieti marcati in urechi cu strut din melana rosie (pentru a-i feri de deochi) se aduna la raspantii de ulite formand turmele ce ies la pasunea brumata.
Suim pe soseaua ingusta, asfaltata, apropiindu-ne de pitoreasca Bozna.
In dreapta jos, avem o vale arida taiata-n gresii ocru-cenusii (pe traiectul viitoarei autostrazi Bechtel), la stanga, in vatra satului pitita-ntre pruni, Biserica Sf. Apostoli, monument istoric, din lemn.
Coboram spre Treznea.
Alte gresii ocru-ruginii sau ocru-bej ne atrag atentia apoi, strajuit de un solitar molid, ruinele castelului grofului Bay (pare a apartine arhitectonic barocului tarziu) pe care le vom admira dupa-amiaza.
Langa drum, pe dreapta, o minunata casa salajeana traditionala marcata cu o placa comemorativa.
Ceva mai inainte si deasupra, dominand satul, ne atrage atentia armoniasa biserica zidita, alba si cu turla rosie-visinie.
Inainte de-a sui spre monumentul inchinat memoriei celor 86 de martiri, romani si evrei, impuscati de armata hortysta in septembrie 1940, cotim la stanga, urmand inspre amonte valea Treznea, modesta.
Peste tot sunt numai punti din trunchiuri de stejar, cu indoielnice balustrade. Ioc poduri.
Valea Treznea, cu suvoiul cristalin al apelor curge prin albia din sisturi cristaline si calcare eocene ori marne.
Nu e mai lata de 3 m, afunda de cel mult un lat bun de palma.
Granati intunecati bulbucesc micasisturile stralucind argintiu in soarele cu dinti.
Cornii dau in floare iar taluzurile se fudulesc cu flori de podbal portocalii.
Cautam o cascada de pe valea Treznea (fir principal), vizitata de catre Mitica Istvan in cursul prospectarilor geologice efectuate in perimetrul Mesesului in urma cu 2-3 ani.
Cica ar avea vreo 8-10 m inaltime.
O localnica stie de ea dar oare, de fapt, despre care dintre multele prabusite spectaculos cascade de ape si numite de catre localnici, derutant, pesteri, de la 5-10-15 m inaltime peste minunatele amfiteatre taiate-n calcare eocene, uneori prezentand fosile de numuliti (banutei de piatra) sa fie vorba?
La ora 9,15, ajungem la ultimele case dispuse pe valea Treznea (orientata vest-est), ne luam rucsacii si betele de trekking pornind in amontele vaii cu numeroase, scurte si sinuoase, meandre.
E un frig strasnic, bruma, briza nemiloasa, zgribulitoare.
Imediat in dreapta apar stancarii de calcare eocene, pe alocuri si gresii fine, culmile-s rotunjit-colinare. Mai apoi, in dreapta unei inguste holde strajuite de hatasul de porumbele si paducel, un splendid portal-abri. in continuare calcare stratificate, fotogenic modelate prin dizolvare si efectele eoliene multimilenare .
In fata, la o confluenta de vai, apare verdele tonic al unei plantatii de molid si pin, la dreapta sus, colinele aride, cu versantin abrupti, calcarosi, alteori vinetii din pricina marnelor.
Un carutas suie cu atelajul pe valea Treznea, dupa lemne de foc.
Stie foarte bine zona si ne spune de o cascada aflata pe o vale din dreapta, orientata nord-sud, cu o platforma cu urzici aflata pe locul unei foste stane de la confluenta cu valea Treznea. Carutasul-fotbalist de mai bine de patruzcei de ani, puternic ca un urs, ne sugereaza sa trecem paraul firav si apoi sa suim in amonte mal geografic drept pentru a ajunge la o cascada de peste 10 m inaltime.
Mitica e convins ca nu e vorba de cascada de pe valea Treznea (curs principal) si initial ezita sa o luam intr-acolo, mai ales ca localnicul ne spusese ca ar mai exista vreo patru cascade pe vaile orientate nord-sud dar si pe doua vai scurse sud-vest-nord-est care afluiesc mai jos in valea Treznea (mal drept).
Inspirati, si fiindca e devreme iar vremea excelenta, traversam paraul, luand-o la dreapta-n sus, coboram in albia ingusta si accidentata, cu mici praguri si dupa circa 100 m vedem prima cascada, inalta de aproximativ 3 m, inclinata la aprox. 65 %, pe care firul de apa realizeaza un gingas stergar cristalin.
Deasupra acestui prim prag intrezarim, la vreo 50 m amonte, un fel de circ/amfiteatru calcaros eocen impresionat.
Pentru a ajunge la baza lui, iesim pe malul din stanga, urmam o potecuta precara, foarte alunecoasa, noroc cu mici radacini-prize.
Deasupra primei cascade remarc prima tufa de liliac salbatic cu flori violete, suav-dulceag parfumate ( piperul lupului–Daphne mezereum), alaturi, viorele si mierea ursului.
Coboram pe pragul de deasupra primei cascade si ramanem muti de incantare. De la nord-est spre nord circul calcaros se inalta de la aproximativ 5-7 m pana la 15 m, realizand trei caderi verticale, prima seaca, a doua prin fata galeriilor unor mici pesteri din care una aduce orificiului unei traditionale chei de broasca, spulberandu-si fuiorul de ape in contact cu un pinten stancos, a treia e cea mai inalta si, din fericire, scaldata-n soarele rece al diminetii.
Ce eroare sa nu fi suit aici! Abia a trecut de ora 10,20 a.m.
Dupa repriza foto, cobor la prima cascada si apoi o iau de-a busilea-n patru labe pe versantul calcaros-mocirlos pentru a imortaliza liliacul salbatic, apoi urmez in aval paraul.
Colegii mei, cu cizme-n picioare, au probleme de aderenta, ceea ce-mi permite un consistent avans.
Ajung in lunca vaii Treznea, sui vreo 150 m dupa care descopar un alt parau, de talia primului, orientat de asemenea nord-sud, pe care urc in dreapta, direct prin albia si mai accidentata, cu marmite afunde colmatate partial cu fruzis gros de peste 1 m, adunat de vant pe versanti spre malul geografic stang.
La acestea se adauga doboraturile de vant si pragurile dar… ajuns intr-un alt amfiteatrul, plasat de doua inegale etaje, unul de doar 2,5-3 m, celalalt inalt de vreo 10-12 m, descopar a 5-a cascada din zona.
O bufnita-mi falfie prin fata speriindu-ma cu umbra sinistra a largilor sale aripi silentioase inghitie parca de drapajul verde intunecat al iederei omniprezente. E ora 11,10 a.m.
Cobor dupa cea de-a doua repriza foto la valea Treznea, in locatia numita de niste trezneni suiti cu tractorul cu remorca dupa piatra pentru fundatii, Pestera Gazdacelor (sinonim de fapt cu Cascada Gazdacelor).
Ma aflu la o bifurcatie.
Dinspre vest afluieste un fir aproape sec al vaii Treznea, sarind un prag cascadat inalt de vreo 5 m, negricios.
Obarsia principala a vaii Treznea vine dinspre nord-vest.
Sui pe ea. Colegii m-au depasit, evitand un parau cu cascada.
Ii ajung din urma in dreptul altei confluente.
Din stanga vine un parau repede dar firav in flancul drept al caruia descoperim un izvor cu depuneri serioase de travertin.
Continuam pe firul principal blocat cu praguri, doboraturi de vant, calcare eocene cu numuliti, versanti decorati cu viorele si mierea ursului, ajungem la a 6-a cascada, inalta de 2,5-3 m.
O escaladez prin dreapta, profitand de radacinile-prize ale catorva tineri paltini, ajung la baza celei de-a 7-a cascade, cea mai abundenta, pravalita vertical de la 12-15 m pe un circ/amfiteatru calcaros eocen.
Incantarea si satisfactia nu cunosc margini, mai ales multumita soarelui, chiar daca e unul firav-primavaratic si cu dinti.
Coboram spre prima confluenta unde cei veniti dupa piatra pranzesc haiduceste, privindu-ne curiosi vizavi de cautarile si pasiunile noastre.
Colegii-si umplu tolbele cu urzicute fragede, altul face un frumos buchet de viorele (furcute conform localnicilor- Scilla bifolia) apoi, fara graba (abia e ora 13,00), o luam la vale intersectand-traversand meandrele vaii Treznea.
Luam aminte la baltile pline cu lintita, frunze crude de calcea calului, ponta embrionata a broastelor dar si ciudate conulete ascutite, brun intunecate, de coada calului (Equisetum palustrre).
Dupa circa 1 km, din dreapta aflueiste o vale modesta pe care suim pana la o confluenta (aproximativ 200 m).
Albia e spalata-n marne pluristratificate, sur-albastrii.
Valea din stanga, foarte modesta, ne intampina cu o cascada inalta de 1,5 m.
Optam pentru abordarea, direct pe talvegul marnos inspre amonte, mai apoi accidentat de catre bolovanii calcarosi antrenati de viituri dar si de catre alunecarile de versant si din ce in ce mai numeroasele doboraturi de vant.
Dupa vreo 300 m dau de o cascada inalta de 1,5 m, blocata cu trunchiuri de fag poleite cu gheata.
Sui, traversez, continui in amonte spre diperarea Brenei (labradorul meu) care nu poate sari pragul, dibuind insa un pasaj abrupt, de versant.
Dupa vreo 100 de metri ajung la o cascada inalta de 2,5-3,5 m care obtureaza versantii abrupti, stancosi, adunati intr-un spectaculos V.
De aici inspre amonte, la circa 75-100 m, valea e taiata-n verticalele impresionante ale calcarelor eocene peste care s-au pravalit fagi doborati de furtuni.
Colegii mei au abandonat insa cursa cu obstacole parsive.
Eu sunt namolos din cap pana-n talpi iar fara bete…
Ma incanta trei tufe de liliac salbatic, amintindu-mi de cele imense si dense, din aval de Gatul Berbecului–valea Sadu, spre Rasinari (Sibiu).
Mi-ar trebui cateva pitoane, un ciocan si o cordelina pentru a ma catara spre zidurile de piatra unde, cu certitudine, e macar o cadere spectaculoasa de apa.
N-am.
Renunt, coborand cu dificultate in zona bustenilor glazurati cu gheata si prag de cascada, apoi facil, de-alungul talvegului violaceu.
Ne regrupam si continuam pe valea Treznea (in aval).
Pranzim in pripa apoi o luam spre sat si conacul grofului Bay, cel care se afla, pare-se, la originea martirilului celor 86 de trezneni in septembrie 1940.
Coboram, tragem cateva cadre apoi, spre nedumerirea noastra, niste localnici cu moace dubioase ne intreaba cu ce drept filmam conacul, amenintandu-ne cu deferirea autoritatilor locale. Rasul lumii, nu alta?!
Ne vedem de treaba, profitand de soare, norii albi-bucalati, fundalul din dreapta decorat cu gresii bej-ocru si molidul solitar.
Impozant edificiul, din nefericire neingrijit in ultimele decenii si pravalindu-se spre sud-est (pe directia Romanasi, 7 km).
Ne reimbarcam, luand-o spre monumentul comemorativ din fata Primariei Treznea.
Admiram biserica din dreapta, suind spre Zalau dar cotind 200 m stanga spre cimitirul satului, vizavi de care se afla cel al saracilor / eroilor martiri.
Toporasi albi si albastri decoreaza pajistea scunda din jurul monumentului, o lespede de marmura alba inclinata pe care-s inscrise numele celor 86 de victime/martiri, romani si evrei, copii de 2-3-6-9… ani, adolescenti, adulti, femei si barbati, varstnici.
O jerba din bronz inlantuie niste inegale obelsicuri-pietre de capatai, in spatele acestora e crucea din piatra inaltata in memoriam in 1946.
Cutremurator!
Ma gandesc la Guernica, Lidice, Ip, Moisei, Kosovo, Islamabad, Ierusalim, Afganistan, Irak… America Latina, Tien An Men, Twins Tower- New York, Madrid–gara Atocha, Belfast, Tara Bascilor, kmerii rosii cambodgieni, bombardamentele cu napalm din Vietnamul de Nord, lovilutia romaneasca din 1989… si la numeroasele atrocitati umane comise in numele dreptatii si din ratiuni etnice, nationalist-sovine, politice, religioase, economice…
Ce anume poate justifica impuscarea/uciderea, masacrarea unor copii de 2-3-9 ani alaturi de parintii si bunicii lor? Nimic, niciunde si nicicand!
Nu fotografiez decat toporasii albi si-albastri, discret parfumati, fiindca simt ca nu pot imortaliza nemernicia semenilor, indiferent de sorgintea ei si discutabila cauzalitate, oricum nedisculpanta.
Plecam spre casa.
Abia a trecut de ora 14.
Documentandu-ma ulterior aveam sa aflu despre Treznea si imprejurimi urmatoarele:
Comuna Treznea e atestata documentar din 1440, fiind numita odinioara Oerdegkuth (Fantana Dracului) si are in subordine administrativa satul Bozna.
Aici putem descoperi ruinele unor turnuri romane, biserica monument Sf. Apostoli si castelul Bay.
Comuna Treznea e cuprinsa intre depresiunea Almaj–Agrij si Meses.
Pe dealul Magura fusese traznita o casa, satul fiind numit initial Traznita apoi, in 1733, Trezne si in 1850 Treznye.
9 septembrie 1940 – avangarda armatei regale unguresti ajunge la Treznea, impuscand pe islaz, pentru a se amuza, copii aflati cu vitele la pascut. Popa Costea adunase satenii sa intampine oastea invadatoare.
La 14 septembrie, dand peste horincii si bautura dosita, cativa soldati hortysti beti trag salve de arme ce induc ideea unui iminent atac. In consecinta, trupele trec prin grenade si baionete casa dupa casa, femei, copii, adulti. Popa, ascuns in casa parohiala, e incendiat si va arde de viu, sotia si fiica lui fug. Sunt impuscati 9 soldati romani demobilizati, invatatorul si sotia sa sunt rastigniti si impuscati pe usa bisericii. Cei ucisi sunt balsfemiati prin sfartecare cu baionetele, unei batrane i-au taiat miinile, o femeie a fost ucisa prin sfartecarea sarcinii din pantec.
Nu inteleg defel de ce in comemorarea tragicelor victime ale acelei nafaste zile de toamna, inafara de piatra din cimitir, nimeni nu sufla o vorba despre martirii evrei?! La ce bun adevarul partial si pana unde poate merge mistificarea (manipularea comunista)?
Dr. Ioan Puscas, gastroenterolog de prestigiu care a lucrat multa vreme la Simleul Silvaniei, e nascut in Treznea.
In drum spre casa, pe o scurtatura Treznea–Romanasi (7 km de drum pietruit, viitor traseu al autostrazii Bechtel–Cluj Napoca–Zalau) si de acolo spre Creaca–Jibou, vom da peste doua convoaie-ndoliate, luand act de traditiile locului legate de trecerea-nefiinta.
La ora 15,30 ajungem in Baia Mare.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
