Rt 6 din 13 02 2010 cu D.Pascu, M.Ghetie, D. Trif , 5 elevi gimnazisti ,Brena & eu
Vezi GALERIE FOTO
Nimic nu poate fi mai fascinant pentru un turist impatimit, cu multa practica si varii experiente, decat sa tatoneze scrupulos si sa descopere aproape de fiecare data noi si inedite motivatii si obiective turistice strabatand metodic trasee in zone necunoscute, realizand astfel niste personale premiere.
Cam acesta era obiectivul nostru revenind adesea in zona Tihau-Galgau Almasului (75 km din Baia Mare, 9 Km S de Jibou), dupa ce cu destui deja ani in urma, multumita revistei Muntii Carpati am descoperit fascinanta (si in toamna 2009 spurcata amenajistic ireversibil cu concursul profesionist al autoritatilor locale/judetene) Gradina Zmeilor, mai apoi minunatiile peisagistice din Pe Pietre, bizareriile geologice sedimentare de pe valea Tireacului, fosilele de pe versantul NV al dealului Magura Teiului si varful Rupturi…
Superba cuesta de gresii, argile rosii si cu aflorimente de carbuni bruni din Rupturile aflate-n flancul stang al obarsiei vaii Pirosa, profund modelatele de milenarele eroziuni vai afluente aflate la S-SV de dealul Parloagelor si in special valea Ruginoasa, apoi valea Calea Dealului si panoramele vast desfasurate din culmea dealului Malului, formatiunile conglomerate ocru-bej si pe alocuri sangerii de pe Podurile Tihaului…
Din numeroasele locuri de belvedere scrutam atenti de fiecare data culmile, dar mai ales versantii vailor neumblate inca de noi, pentru a descoperi alte formatiuni gresoase ori calcaroase care ar fi putut sa ne ofere nevisate ciudatenii geomorfologice asemanatoare celor din Gradina Zmeilor, Pe Pietre sau, de ce nu, celor de la Casa Talharilor/Casa Pintii de pe valea Braglez, aproape de Fabrica-Surduc.
Erori impardonabile…
Curiozitatea ne-a fost stimulata si de o veche cunostinta de-a mea care mi-a citit o relatare recenta vizand zona Tihau in www.emaramures.ro, sectiunea turism.
Contactandu-ma telefonic, acesta mi-a atras atentia ca obiective turistice nebanuite pot fi admirate si pe vaile Galgau Almasului aflate chiar la intrarea in aceasta localitate venind dinspre Jibou, parcurgandu-le metodic inspre amonte, cu alte cuvinte de la E catre V, spre satele Prodanesti ori Borza ( situate pe valea Agrijului).
Tentati, am trecut la documentare, studiind o harta topo 1: 25.000 ( sectiunea 34-35 Bc), iar ceea ce era botezat acolo drept valea Gorunilor atragandu-ne atentia prin doua posibile obiective turistice si anume, chiar aproape de gura ei (se varsa in valea Almasului, mal geografic stang), parcurgand-o din aval catre amonte versantul din dreapta ar prezenta o imensa stancarie, posibil pitoreasca si in cel de-al doilea rand, traversand la stanga din aceasta vale culmea dealului Inchieturii aveam sa ajungem in padurea de goruni de deasupra Gradinii Zmeilor.
Asa zis documentati am parcurs in urma cu o saptamana acea vale ( vezi Rt 5/2010) mentionata pe harta topo in cauza drept valea Gorunilor (Goronilor zic localnicii), teribil de contrariati, fiindca nu am vazut imediat in dreapta abruptul stancos lung de circa 400-500 m si-atunci, ajunsi fiind la obarsia vaii, am suit la dreapta pe un picior de deal care ne-a condus pe culmea aflata la N, parcurgand-o integral de la V spre E, cautand cu acribie pe versantul sau sudic marea cuesta figurata pe harta, nedescoperind insa decat doua borne topo care nu ne-au ajutat la orientare-n vreun fel.
Cauza acestei impardonabile erori ( topo si nu a noastra) aveam s-o deslusim abia la 13 02 a.c., la finalul unei noi deplasari in Galgau Almasului, incercand inca o data sa translam din eronat botezata pe harta valea Gorunilor spre S-SV-V pentru a ajunge deasupra Gradinii Zmeilor, descinzand insa in valea Rea, aproape la fel de dezvoltata, lunga si afunda dar mult mai salbatica dar omisa deplin pe harta.
Pentru a lamuri chestiunea, voi preciza acum ca plecand virtual pe directia N din Gradina Zmeilor si traversand culmea dealului Inchieturii se coboara-n valea Rea (pe harta gresit botezata valea Gorunilor) apoi continuand spre N trebuie suit un versant abrupt si accidentat, sapat in gresii, impadurit cu gorunet, cer si pini rosii (aflat in curs de exploatare), pentru a ajunge in a doua culme, parcursa de o larga poteca la la E spre V.
Abia continuandu-ne de aici traversarea culmilor spre N am coborat de fapt in valea Gorunilor ce-si are o obarsie V-NV sub Cornu Borzei ( 421 m) din apropierea satului Borza.
Prin urmare, acum ar trebui ca ajutati fiind de silvici, geografi si localnici cunoscatori plus niste harti topo de detaliu (1:5000, 1:10000), avand ca baza pozitia Gradinii Zmeilor si la N de aceasta a dealului Inchieturii, valea Rea si a valea Gorunilor, sa incercam sa aflam daca urmatoarele culmi orientate V-E , adica cea dintre valea Rea si valea Gorunilor, respectiv aceea dintre valea Gorunilor si valea Cucului ( ambele parcurse de noi la 4 si 13 febr. a.c.), au vreun nume.
Probabil curiozitatea, abnegatia amicitiei in ale turismului si specialistii silvici sau topografi ne vor sprijini sa lamurim chestiunea in viitorul apropiat.
Hartoape si…ploaie mocaneasca
Asadar , ANM a anuntat pentru 13-14 februarie cod galben pentru 28 de judete, precipitatii abundente, ploi, lapovita si ninsori la altitudine, neincluzand judetul Salaj precum si altele aflate spre V-SV.
Am trecut la consultarea prognozei pe www.accuweather.com afland ca in Galgau Almasului pentru 13 februarie se anuntau 1 C, umiditate 96 %, ninsori slabe pana la ora 11(3,6 mm) , ploi slabe (3,3 mm) pana la ora 14, vant 8 km /h din directia V-NV, adica nu o vreme grozava, dar bunisoara pentru a ne permite implinirea obiectivului obsesiv, traversarea din valea Gorunilor spre Gradina Zmeilor si mai ales prospectarea cuestei de la hidoasele trepte taiate mitocaneste in bancul de gresii de catre ordonatorul de proiect amenajistic, Primaria Balan, spre E-NE-N.
Pentru asta am pornit la 7 dimineata din Baia Mare, trebuind sa ne intalnim la intrarea in Galgau Almasului cu profesorul de istorie de la Scoala Gimnaziala Traian Cretu-Napradea, Dorin Stef, ronean de origine si un grup de mici turisti scolari, baieti si fete (pe unii ii cunosteam din precedente trasee facute impreuna alaturi de profesorul Aurel Medve, directorul scolii) la ora 8.30.
Bezna. Cer total acoperit. Nicio geana de lumina dar…gropi si hartoape asfalto-mioritice la tot pasul. Am oprit, incantati ca de multe alte ori, imediat dincolo de cumpana apelor dealului Mesteacan la vederea marii imense de neguri alb-laptoase plutind deasupra vaii Somesului dinspre Ileanda-Peri spre Rastoci-Letca-Ciocmani, doar varful dealului Magurici iesind fotogenic din ele.
Ne-am continuat deplasarea pe acelasi carosabil oribil si-n curand avea sa inceapa sa ploua. Ne bucuram ca nu era polei, pe de alta parte punandu-ne intrebarea ce vom face odata ajunsi la locul regruparii daca ninsoarea nu va substitui aversa mocaneasca.
Stancarii drapate cu muschi
Ploua si mai aprig la Surduc, Tihau, Galgau Almasului si pana la sosirea amicilor nostri gimnazisti salajeni, studiind harta (eronata, fara a sti inca asta), am descoperit ca la circa 70-100 m S de reala (nu eronat mentionata pe harta) valea Gorunilor si gura ulitei care o acompaniaza, in dosul unei nefinalizate vile, ograda acesteia e taiata de o larga poteca ce ataca imediat culmea (considerata de noi a fi a dealului Inchieturii, dar de fapt nu e ) de la E spre V, in timp ce in spate, peste soseaua ce continua spre Balan-Hida si peste valea Alamasului, se remarca stancaria ciudata botezata Pe Pietre, paduricea de goruni si fagi cu fosile de scoici al varfului Rupturi si impresionanta piramida cu haturi, terase si arbusti a Magurii Teiului.
Misu, nestiind ca si noi ceilalti de eroarea cartografica, prin urmare neavand habar ca deplasandu-ne spre SV-S pentru a ajunge deasupra cuestei si-n final a Gradinii Zmeilor aveam de traversat in prealabil afunda si accidentata vale Rea, sugera sa continuam pe liziera catre SV.
Dupa ce au sosit si colegii nostri salajeni, desi ploua-n draci, tomnatic-mocaneste, am propus sa suim direct pe culme, inspre dreapta (versantul nordic, spre reala vale a Gorunilor) acompaniindu-ne un drum de TAF pe care l-am vazut cu o saptamana in urma, iar deasupra lui, pe ceea ce am crezut a fi culmea dealului Inchieturii, descoperind atunci succesive mameloane gresoase continuate spre nord cu scurse platose stancoase separate de seci valcele inguste sau ceva mai largi, locatii in curs de extragere a materialului lemnos.
Culmea pe care ne deplasam castiga repede inaltime, poteca era ingusta la inceput, largindu-se treptat. Codrul tanar era reprezentat preponderent de gorunet intercalat cu ceri si pini rosii, fagii fiind dominanti pe versantul N-NV.
Frunzis gros si umed, culcusuri nocturne pentru caprioare si cerbi, scurmaturi de mistreti, frecvente dejectii ale acestor nevinovate specii cinegetice, alaturi de ele fecale de vulpi si lupi dar si bureti translucizi, precum niste meduze, nedevorati de ostilitatea iernii.
In curand, in dreapta culmii, au aparut bolovanii si apoi aproape continua cuesta conglomerat gresoasa orientata spre V, vag sinuoasa, iar in baza ei , spre N-NV, foarte mici abriuri, mai apoi uriase stancarii drapate cu muschi si grote cu dezvoltari variabile, unele numai bune drept lacase de refugiu pe vreme rea.
„Trambitatul” straniu al magarilor ce se auzea de pe valea Gorunilor
Desi ploua din ce in ce mai dezolant si, pe deasupra, negurile invadau treptat de la SV spre NV culmea, ne-am angajat pe versantul nordic abrupt si alunecos pentru a ne bucura pe rand de toate acele pitoresti formatiuni si a le imortaliza.
Ce daca ocularul si obiectivul aparatelor foto se abureau instantaneu sau erau stropite bezmetic de ploaia rece ? Am descoperit astfel ca portalurile acelor formatiuni cavernicole modeste erau splendid alveolate, eroziunile alterative exogene dezvoltand niste minunati faguri dantelati in friabila roca.
La un moment dat, din dreapta, am auzit un fel de trambitat straniu ca de goarna si o clipa am crezut ca din nou avem parte de-o goana si vanatoare la mistreti dar…onomatopeicele strigate umane si repetarea cavalcadei sunetelor bizar-tulnicaresti ne-au lamurit ca era vorba de niste magari ce rageau de la apropiatul saivan de pe valea Gorunilor amenajat pentru fatarea oilor si indemnurile repetate ale pastorilor ce-si manau turma.
Periodic, dupa revenirea la poteca din stanga culmii, am consultat harta topo, nestiind deocamdata ca e total dezorientativa, contrariati fiind de faptul ca vedeam din ce in ce mai clar spre S o vale in toata regula, nefigurata pe harta si care ne separa de Gradina Zmeilor (adica de fapt valea Rea, botezata aiurea pe harta drept valea Gorunilor).
Dezorientari…
Unii au sugerat s-o luam pe primul picior sudic la stanga, altii au sustinut ideea deplasarii in continuare pe poteca spre V, catre Piatra Pintii, si abia apoi devierea la stanga pentru a ajunge in Gradina Zmeilor. Bine ca n-am dat curs acestei idei, deoarece Piatra Pintii se abordeaza parcurgand de la E la V poteca de pe culmea dealului Inchieturii, adica la S de culmea pe care ne aflam si peste afunda vale Rea.
Un ciopor de caprioare a fost deranjat de noi, motiv pentru care a zbughit-o precipitat oferindu-ne ca recompensa spinarile roscate si albele fese a trei dintre ele.
Cu totii eram bine echipati si totusi din ce in ce mai murati de ploaia rece ce nu avea nici gand a conteni si-atunci, desi credeam (eronat) ca ne aflam foarte aproape de Piatra Pintii (nevazuta de vreunul din noi) am decis s-o luam pe un picior descendent la stanga, spre SV, dand repede intr-o pastorala poteca ce cobora-n serpetine spre valea (Rea) cu numeroase vaiugi si paraie afluente, majoritatea seci acum, dezvoltate in masivul banc de gresii.
Dincolo de vale, printre coroanele arborilor, a aparut un abrupt versant nordic acoperit cu un strat subtire de nea si cu un strat linear de stancarii gresoase alungit in zona sa mediana de la V spre E.
Era tot mai clar pentru noi ca nici de aceasta data nu aveam sa reajungem in Gradina Zmeilor, fiindca pentru asta ar fi trebuit sa traversam orientandu-ne spre S afunda si salbatica vale Rea, dupa care sa suim culmea cu gresii a adevaratului deal Inchieturii.
Am serpuit in continuare la vale pana ce am ajuns la circa 25-35 m deasupra malului sau geografic stang, dupa care am dat de un drum de TAF care acompaniaza valea pe curba de nivel spre E.
Am urmat acel drum avand la stanga sus culmea cu poteca pe care am suit dimineata si un versant cu goruni, ceri si pini rosii in curs de exploatare apoi, in dreptul unui valcel, drumul prezenta o bifurcatie, varianta din stanga continuand spre E-NE pe curba de nivel, iar cea din dreapta cotind-o 90 grade pentru a cobora vertiginos un valcel sec si-n final a descinde-n valea Rea.
Uzi de-a binelea, ne-am regrupat si, dupa un meritat dres cu portocale si grapefruit am pornit spre aval. Valea Rea era aproape seaca, pe alocuri cu cuirase de gheata, numeroase gramezi de ramuri si cetina fiind haotic abandonate (tipic romanesc) de muncitorii forestieri necivilizati.
Pe la gura vaii, in stanga, a aparut o varianta de drum de TAF care duce pe sub o plantatie de pini spre poteca pe unde am atacat noi piciorul de deal si o alta, cu drum auto-forestier, peste valea cu podet de azbociment si-n usor urcus, la apropiatele prime case din Galgau Almasului.
In dreapta, padurea a facut loc brusc unei mai vechi si intinse defrisari acaparata acum de lastarisul de fag. Aici, o poteca si un drum de TAF spalat de ploi suia vertiginos spre SV-V, adica spre veritabila culme a dealului Inchieturii.
Asadar, data viitoare, pentru a investiga turistic culmea dealului Inchieturii si a o parcurge eventual pe poteca figurata pe harta spre Piatra Pintii, pe acolo trebuie sa abordam traseul, in final ajungand si la Gradina Zmeilor la formatiunile pitoresti de pe platoul aflat la sud de cuesta, acolo unde s-au amenajat oribilele alei pavate acompaniate de afunde rigole pentru colectare pluviala.
Deoarece ploua ca naiba, nimeni nu iesea din case, doar cainii ne latrau cumplit din curti si astfel nu aveam cui ne adresa , pentru a cere relatii referitoare la toponimii si mai ales pentru a ne lamuri ce vale tocmai am coborat.
In dreapta gurii vaii si a ulitei pe care coboram la sosea s-a ivit negricioasa cuesta inconfundabila ce se-ncurba spre SV-V pentru a continua cu cea mai inalta din Gradina Zmeilor.
Piatra Pintii, o posibila redescoperire turistica
De la prima casa si pana la sosea am parcurs cel mult 100 metri, iar acolo, doi localnici intalniti ne-au spus ca tocmai am parcurs valea Rea. Apoi ne-au spus ca, asa cum banuiam, exista o Piatra Pintii si nu a Pintii, cum apare pe harta eronata ( toponimia derivand de la Pintea Viteazul ori Pintea Haiducul, vestitul ostean rebel din armata imperiala austro-ungara, nascut la Magoaja, o multime de izvoare, fantani, stancarii, grote din Maramuresul Istoric, Tara Lapusului, Chioarului si-a Codrului dar iata, si de pe apropiatele meleaguri salajene, purtandu-i pe veci legendaru-i nume).
Pentru mai putin pasionatii de turism montan decat noi, ultimele doua tentative turistice din perimetrul geologic framantat si impresionant al Galgaului Almasului ar putea parea niste lamentabile esecuri, asta si din cauza vremii ostile coroborata hartii topo dezorientative.
Pentru noi, insa, acestea au insemnat lamurirea unor zone, descoperirea unor frumoase locuri demne de investigat si-n alte anotimpuri dar si a unor frumoase si nestiute formatiuni geologice.
In mod sigur, probabil chiar in primavara acestui an, aveam sa strabatem dinspre gura vaii Rea poteca spre culmea dealului Inchieturii pentru a descoperi Piatra Pintii, o formatiune interesanta, dupa cum ne-au spus cei doi galgauani ce ne-au lamurit cu privire la valea Rea.
La fel de siguri eram si de faptul ca mai aveam sa mai facem alte multe trasee cu simpaticii elevi gimnazisti de la Scoala Tr.Cretu Napradea si dascalii lor si asta fiindca la capatul acestei excursii, desi murati strasnic de ploaie, bine dispusi, zambitori, ne-au solicitat sa-i anuntam ori de cate ori vom mai face trasee in Salaj.
De-aceasta data, oripilati de multimea gropilor asfaltice, dar si pentru a mai schimba peisajul, ne-am incercat sansa efectuand intoarcerea in Baia Mare via Jibou, Stramtorile Ticaului-Ulmeni. Ploaia a incetat trecand de Alunis, iar negurile au inceput sa se ridice spectaculoase deasupra Somesului cu ape lutoase, navalnice.
Peste noapte o nea proaspata, groasa de vreo trei degete si umeda avea sa imbrace in alba rochie de mireasa Baia Mare, dar matinalele canturi vioaie de mierla anuntau tot mai convingator astepatata de toti apropiere a primaverii.
Multumiri lui Zucchero si Grupului Iza pentru ca aparent diametral opusa lor muzichie mi-a oferit un superb background sonor pe parcursul realizarii acestei, sper lamuritoare, descrieri matinale.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
