Rt 19 din 24 05 10 Ziua doua de Rusalii cu A. Medve, D.Trif, O.Hobincu, D.Pascu, M.Ghetie, o ceata de elevi de la Sc.Gimnaziala Traian Cretu – Napradea-SJ , Brena si eu
Vezi GALERIE FOTO
Abia la cea de-a doua noastra prospectare turistica in zona am aflat de la un localnic ca informatiile de pe harta topo 1:25.000-34-35 Bc – pe care figura valea Gorunilor care era de fapt valea Rea erau eronate (in schimb, pe harta silvica vaile sunt corect mentionate). Acest lucru ne-a dat peste cap din start toate reperele, nefiind de mirare ca nu am descoperit nici Piatra Pintii. Dupa un galgauan almasan, Piatra Pintii reprezenta un tanc stancos impresionant, dupa un altul, insa (realist, cunoscator temeinic a zonei), doar un modest bolovan drapat cu muschi si situat pe culmea orientata N-S care separa hotarul Galgau Almasului (din bazinul vaii Almasului) situat la E-SE, de cel al Borzei si Prodanestiului situate la V (in bazinul vaii Agrijului) si parcursa de un fost drum stravechi de carute.
Intre timp, ne-am corectat hartile, apoi am aflat de la studenta Smaranda Goidaci din Oradea, mi-a citit in eMaramures relatarile turistice aferente acestei pitoresti zone, unele noutati (cotatii GPS ale Pietrei Pintii, unui abri de pe un afluent nordic al obarsiei vaii Gorunilor si a unui stut de sonda de pe la obarsia vaii Dosurilor) pe care le-am adus la cunostinta ortacilor baimareni si napradeni.
Astfel, s-a creat dorinta de a lamuri, in fine, localizarea Pietrei Pintii, a vedea abriul din fundul vaii Gorunilor si, pentru a nu dubla unele portiuni de traseu, sa descindem in Borza si valea Agrijului.
24 mai 2010, ora 7.15. Am pornit din Baia Mare spre Jibou via Rastoci-Letca-Surduc. Prognoza meteo pe Internet ne avertiza : aversa la ora 10 in Tihau, dar fara precipitatii in prima parte a zilei in Borza, cer variabil, mai mult senin.
Neguri deasupra Somesului
Maci sangerii punctand fanatele si ingustele holde de grau si orz. Lunca Barsaului adesea inundata, cu balti intinse si culturi submerse, compromise. Splendide neguri plutind deasupra vaii Somesului si-nvaluind tandre Dealul Magurici.
Hartoape rectangulare croite cu tarnacopul in asfaltul serpuind pe flancul drept al Somesului, pana in Rastoci. Inecate in laptoase neguri, dar mai ales alarmante nebuloase, plutind la joasa altitudine de la Cormenis spre Valea Lesului, Lozna, Clit, Surduc, vaile afunde si culmile impadurite din flancul somesean stang.
Diafane neguri invaluind Turbuta si Piscuiul Ronei, dar mai ales insoritul Jibou, preponderent a palcului de pini rosii si a gorunetului de deasupra cupolelor de sticla ale Gradinii Botanice Vasile Fati.
Spre gura vaii Gorunilor
La ora 8.45 am ajuns in fata bisericii ortodoxe din Jibou, intalnindu-ne cu prof.de istorie D.Trif ( deja un vechi si excelent coleg de drumetii). In cateva minute, a aparut si grupul elevilor napradeni condusi de directorul Scolii Gimnaziale Traian Cretu, profesorul de geografie A. Medve (o si mai veche si draga cunostinta si ortac – enciclopedist – de escapade turistice salajene).
Am pornit spre gura vaii Gorunilor aflata in extremitatea nordica a Galgau Almasului, imediat dupa indicatorul rutier. Era soare si aproape alarmant de cald – umed.
Drumul de carute de pe malul geografic stang al vaii era destul de clisos-noroios dupa multele averse, posibil una destul de recenta, nocturna. Atmosfera era insa pura, proaspata, iar vioiciunea elevilor tonica si reconfortanta.
Pe majoritatea ii stiam, cu unii am infruntat zloata si ploaia de februarie pe valea Rea, apoi prin martie, zapada mieilor si capriciile Babelor, pe potecile de la N de Stanu si platoul carstic al Cozlei.
Este admirabil ce grup pot constitui, modul in care se cunosc, glumesc, fac sotii ori se grupeaza spontan, pozand cu gurile larg deschise si ranjind hatru-americaneste spre obiectiv, pronuntand, in bataie de joc, cheeeees.
Lunca vaii Gorunilor e rectangulara si orientata E-V. Valea modesta si-a croit albia prin gresii ( cu aflorimente vizibile doar spre obarsie) in partea sudica a dreptunghiului.
De-o parte si de alta ei, sunt versantii impaduriti. Cu faget si carpinis intercalat cu tei si jugastri pe abrupturile nordice, respectiv cu gorunet si nu arare exemplare de cer pe cei expusi sudic.
Ceea ce particularizeaza si confera un aer paradisiac realmente vaii Gorunilor in acest anotimp sunt boschetii izolati ori compacti de dobru sau matura ( Genista tinctoria), un arbust nu mai inalt de 1,5 – 2m, cu ramurile mereu verzi, avand acum frunzulite similare celor ale lucernei si sulfinei si niste flori de asemanatoare leguminoaselor, galben-portocalii, zumzaind de albine.
Insule de salcami in floare si splendide tufe de dobru
Spectacolul floral e completat de lizierele sau insulele de salcami tineri si infloriti care atin malurile vaii Gorunilor, dar si de florile din pajistea spontana.
Nu lipsesc nici tufele de soci debordand de flori parfumate. Remarcam si foarte numeroase palcuri de vetrice creata ( Tanacetum vulgare), care-si vor prezenta floralele umbrelute cu butoni intens portocalii abia la finele verii, pana toamna tarziu.
Un saivan in care a iernat o turma de mioare a aparut, pustiu acum, in dreapta poienii. Imediat dupa aceea, firul drumului de carute se pierdea, iar de la NV spre SE o vaiuga acaparata de spini si huci ne obliga la o atenta traversare a zonei.
Am redescoperit sleaul de carute taind oblic in sus si la dreapta un alt huceag de foiase, dupa care am ajuns din nou in pajistea cu si mai multe, dense, tufe de dobru inflorit.
Aici, la prima noastra descindere, am luat pe un picior cu gorunet la dreapta ( N), ajungand in culmea care se desprinde spre NE din Cornu Borzei si, dupa un parcurs pitoresc si vreo 4-5 inseuari, avea sa ne conduca (spre E-SE) la gura vaii Gorunilor.
Am tinut drumul de caruta, bine conturat, pe la V de acest picior, iar la stanga lui a aparut accidentatul parcurs al celui mai important constituent al obarsiei vaii Gorunilor.
Un banc gresos in forma de potcoava …
Paraul e orientat NV-SE, abrupt si accidentat, ivindu-se din dreapta drumului. La stanga drumului, am descoperit talvegul sapat in conglomerate gresoase.
Malurile stancoase au 5-8-10 m inaltime, bancul gresos fiind erodat in forma de potcoava, un modest fir de apa realizand o cascada a carei prezenta e tradata de stropii ce cad pocnind sec, de la vreo 9-10 m inaltime, pe niste… PET-uri si flacoane de ulei folosit la drujbe.
Am prospectat valea de pe buza alunecoasa a cascadei. Impresionant ! Nu se putea cobora la talveg pe malul stang, acesta fiind stancos – inalt – riscant pe cateva zeci de metri inspre aval.
Am coborat, insa, derapand, pe malul drept clisos-alunecos descoperind un superb abri, lung de circa 25-30 m, inalt de vreo 4-5, intens drapat cu muschi verzui ce conferea gresiilor stratificate aspectul bronzului coclit.
Abriul parea a fi arcul unei seceri preistorice. O stancarie tectonizata il inchidea spre S. In capatul N al abriului am descoperit un altul si mai mare, cu un semicircular portal si bolta atingand vreo 8-10 m inaltime.
Din punctul maxim al boltei, curge, mai degraba se prelinge cu stropi clipocind-pleoscaiti, cascada. Potcoava abriului prezinta spre baza un gros strat de nisipuri fine, in care bocancii se afunda binisor.
Elevii inventivi au descoperit ca nisipurile si mai fine aflate chiar sub cascada, bogat infiltrate de apa, fluctueaza oscilant precum celebrele nisipuri miscatoare si-atunci, prinsi de maini ca intr-un fel de ritualic pagana hora, se amuzau murandu-si la greu incaltarile, altii fotografiindu-i cu telefoane sau sapuniere.
Soarele de-abia strabatea spre fundul vaii inchise spre V de un perete gresos usor surplombat, bej-galbui, uscat. De pe buza acestuia, se-inclina parca sinucigas spre vale vreo trei-patru tei cu trupurile contorsionate aducand unor hiperbolici bonsai japonezi.
Astfel de decoratiuni silvatice impresionante au aparut si pe buza superioara a abriului, din stanga picurand – susurandei cascade.
Spre Piatra Pintii
Infruntand exuberantele urzici si malul din fundul vaii, am iesit pe unde am coborat, apoi am dat in drumul inierbat si imediat dupa aceea am ajuns in ultima poiana cu compact – intinse-n trepte tufe inflorite de dobru din fundul vaii Gorunilor.
Aici a trebuit sa dam de o poteca ce ne-ar fi dus (spre SV) in culme. Poate ca luxuriantele balarii ne ascundeau capatul potecii care ar fi trebuit sa apara in stanga si atunci am fi atacat intuitiv, direct, versantul.
O vaiuga seaca venea dinspre N. Era destul de accidentata, cu saritori de gresii. O alta, aparent mai pasnica, era la stanga ( orientata V-E). Dupa un asalt acrobatic in mici serpentine, de circa 100 m, pe versantul inclinat la mai bine de 45 % ,ne-am continuat deplasarea urcand lejer prin codrul de carpeni, fagi, tei, goruni, ceri.
Aici am realizat ca subetajul silvatic e din ce in ce mai acaparat de lacramioare (perioada infloririi a trecut insa), pecetea lui Solomon si Vincetoxicum hirudinaria, alaturi de superbe palcuri de labiate (urzica moarta) cu flori alb-roz-liliachii, ca niste gura leului.
Am atins un varfulet, dand de poteca de culme principala care suia usor dinspre SE spre NV. Aici ne-am consultat hartile completate cu informatiile Smarandei Goidaci, dupa care am coborat usor circa 200 m spre SE .
Am intalnit niste ciupercari localnici care ne-au spus ca suntem aproape de Piatra Pintii.
In continuare, din saua larga, am suit pe poteca (fost drum de carute ce aducea a terasamentului unei linii ferate forestiere, poate si datorita balastului conglomerat cuartos ce o acoperea) circa 150 m, remarcand treptat afundarea sleaului care era obligat sa traverseze crestetul unui banc de gresii taindu-l treptat, tot mai afund.
Aici, la capatul gresoasei transe si in flancul sau stang, se afla Piatra Pintii. La cel mult 150 m SE, adica la intalnirea potecii de culme principala cu cea care se desprinde spre E pentru a parcurge prima portiune a culmii dintre valea Gorunilor si valea Rea, coborand dupa o vreme la stanga, in valea Gorunilor, era borna silvica si un marcaj mai ciudat, cu alb si rosu, plasat pe un gorun.
Acolo era si locul atins de noi in tura din 28 februarie, in care, constienti ca Piatra Pintii era foarte aproape, am facut un popas, dupa care ne-am orientat spre obarsia vaii Dosurilor si Gradina Zmeilor.
Puzderie de lacramioare…
Meritam un scurt popas. Au trecut circa doua ore jumatate de la debutul traseului. Era soare, cald si mii de lacramioare, unele cu florile partial ofilite sau uscate, acopereau poalele gorunetului ( trecut printr-un mic incendiu la vest de poteca de culme, spre Prodanesti).
Treptat zapuseala dispare iar cerul s-a innorat acoperind soarele. Au cazut si cativa stropi razleti de ploaie. Am inceput sa coboram spre NV prin sleaul Pietrei Pintii, unde am dat de un alt ciupercar.
Un drumeag de carute coboara la stanga. Am dat de alt ciupercar, care ne-a spus sa nu o luam pe acel drum de carute inierbat, ci sa suim in varful (381 m) pe care am ajuns venind anterior dinspre obarsia vaii Gorunilor, dupa care sa continuam pe culme, parcurgand practic Cornu Borzei pana vom da de un luminis.
De-acolo, scrutand la stanga peste rupturile-n cascada, vom vedea Prodanestiul, cariera acestuia si ceva mai sub versant si aproape, Borza. Il ascultam, suind culmea lejer, parcurgand de la SV spre NE Cornu Borzei (421 m), tatonand frecvent spre stanga si sperand sa dam de o poteca de coborare in Borza.
Era imposibil, insa, deoarece coasta era aproape verticala si pe alocuri cu tancuri gresoase. Am realizat astfel ca intreaga zona a suferit majore alunecari si terasari succesive pe directia E-V.
La biserica de lemn-monument istoric din Prodanesti
Printr-o bresa a gorunetului, am vazut biserica noua din Borza (alba si cu turle argintii) si la stanga ei, o leaca mai departe, bisericuta de lemn din Prodanesti.
Am continuat pe poteca de culme pana dincolo de punctul maxim de altitudine al Cornului Borzei, dupa care am coborat spre stanga succesivele abrupturi si mici terase.
Buretii de tot felul, laba ursului si roscovele dispareau treptat, ca si intinsele zone cu lacramioare si pecetea lui Solomon.
Au aparut niste vizuine de bursuci, apoi baltiri mocirloase inainte de a iesi in pasunea decorata de tufele inflorite de macesi si strugurii ursului (Arctostaphyllosura ursi), frecvent dand peste alte zone umede cu vegetatie specifica sau chiar mlastinoase, cu o puzderie de flori portocalii de Ranunculus acer si albe, delicate umbrelute albe de Cicuta virosa , mai apoi de zone teribil de alunecoase (nu putini copii raschetau coasta cu dosurile, adidasii lor neasigurand nici macar o iluzorie aderenta).
Amprentele ongloanelor ciurdelor de vite care au pascut in zona framantand strasnic solul, au inceput sa ne puna probleme din cauza noroiului argilos din ce in ce mai prezent. Cerul s-a acoperit de nori negri, ca o imensa cupola amenintatoare.
Dintr-o data s-a pornit sa tune si imediat dupa aceea sa picure razlet. Am marit ritmul, sperand sa ajugem la marginasele gospodarii ale Borzei unde ne-am putea feri de iminenta mare aversa.
Ploaia a trecut insa fugitiv, de-abia stropindu-ne, adastand o vreme cu bolboroseli de tunete pe deasupra Cornului Borzei, continuandu-si reprezentatia spre Galgau Almasului.
Am scapat, deocamdata, de calvarul ulitei spre pasunea de sub Cornul Bozei, am trecut de cele cateva case izolate, unde gazdele picnicareau de-a doua zi de Rusalii.
Ulita vitelor se impartea in doua, o varianta mocirloasa o lua in jos si la stanga, strajuita fiind de un fost gard viu de carpeni neingrijiti, ajungand inaintea bisericii noi.
Neinspirat, si la sugestia localnicilor, am urmat-o in loc sa fi optat (precum inspiratii ortaci ai mei) pentru varianta din dreapta ce suia nitel ajungand in vechiul tintirim cu vechi morminte al bisericutei de lemn, monument istoric cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, construita in 1758 si avand in coltul nordic un impresionant gorun secular cu trunchiul sigur depasind 1,2 m diametru si o impresionanta coroana.
Am admirat, ocolind, frumosul edificiu ce se remarca prin desavarsite armonii si proportii echilibrate, apoi tarnatul ingust sprijinit pe stalpi de stejar, ancadramentul migalos sculptat al usii de acces spre pronaos, motivele floral-stelare initial vopsite stacojiu de pe o grinda sudica, treptele din gresii, dantelaria minunatei sarpante dranitate, fundatia scunda cladita din piatra si in jur, cateva multiseculare cruci de piatra decorate cu florale rozete-n relief.
Perspective…
De aici aveam o minunata perspectiva spre trapezul impadurit al Cornului Borzei. Am coborat pe treptele dinspre V, iesind deasupra Pietrei Dracului, un fel de faleza gresoasa lunga de circa 100 m, inclinata, pe alocuri verticala, inalta de 2-3,5 m.
La baza ei, sub un abandonat keyboard de PC, se solarizau patru serpi de casa aflati in perioada imperecherii. Stresati de copii, serpuiau prin frunzisul gros, incins de soare, disparand in huceag.
De pe Piatra Dracului, am putut admira vatra satului Borza si o parte din Prodanesti, cu cocheta-i bisericuta de lemn, de asemenea monument istoric, un sat ca o enclava deasupra, iar spre N faleza maronie-terasata a carierei din Prodanesti.
Am luat-o la stanga, am trecut prin curtea bisericii noi, ajungand pe o platforma cu fantana si traditionala cumpana de stejar. Un microbuz de elevi din Jibou, ce a fost in Gradina Zmeilor si au vizitat bisericuta de lemn din Borza, tocmai se-mbarca pornind spre casa.
De la o casa din vecini trasneste, difuzata la maximum, o agresiv-aiuritoare manea cu inflexiuni pseudoorientale. Imediat a aparut si microbuzul nostru in care ne-am imbarcat.
Am coborat prin Borza remarcand tumultuos – tulburea valea Agrij cu malurile teribil spurcate de tot felul de PET-uri si deseuri menajere, iesind in repede in soseaua Jibou-Surduc, aproape de Var.
Ajunsi in Jibou ne-am luat ramas bun de la prietenii nostri salajeni, dupa care am pornit spre Baia Mare numarand sutele de gropi oribile ale soselei ce ne duce spre Alunis-Benesat-Ulmeni.
Intre timp, am admirat in dreapta zona Gropii Straminosului, Platoul Cozla, cuesta impresionata nord-vestica a Prisnelului Valisoarei, la stanga un rectangular, abia dat in folosinta, helesteu cu mai multi pescari insirati pe diguri, iar in dreapta, pe deasupra Napradei si mai ales a Cheudului, impaduritele culmi ale Dealului Mare ( M-tii Ticaului), dupa care am intrat in stramtorile Ticaului.
Somesul era mult crescut ca debit, maroniu-lutos, aproape infricosator. In Ticau, din fostul castel baroc tarziu ( functionand ca IAS si apoi ca sediu de scoala pana prin 1991-2) au mai ramas azi doar ruinele arcadei portii si gramezi de moloz, restul a fost sistematic si pana-n temelii demolat-furat si folosit ca gratuite materiale de constructii in apropiata suburbie roma, totul sub chior-indiferentii ochi ai iresponsabilelor autoritati locale.
De-acum incolo am serpuit spre Ulmeni, apoi catre Salsig si Gardani, admirand culturile subzistentiale de grau, orz, porumb,cartofi…intrerupte de baltirile stagnante consecutive numeroaselor ploi, frecventele insule de maci salbatici si-n final culmile impadurite ce-nconjoara Baia Mare precum un lung si bogat guler verde.
La podul de peste Somes din Ardusat au aparut comerciantii (evazionist-financiari, sic !) de ciuperci ce-si ofereau prima recolta de hribe catifelat-maronii automobilistilor ruland in zona.
Circulatia s-a animat dupa Hideaga, pe la padurea Lapusel si-nspre Baia Mare, iar pe la ora 15 si aceasta mica aventura turistica a noastra a devenit un…recent si foarte agreabil trecut.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
