23 10 2010 cu D. Pascu, M., A. Kelemen, Brena si eu
Vezi GALERIE FOTO
In dupa-amiaza zilei de joi, 21 octombrie, pe la ora 15.30, cerul s-a plumbuit spre N-NE, a urmat o scurta agitatie a curentilor de aer, apoi din cer au inceput sa cada bezmetic margele de gheata de marimea unui bob de porumb. Am realizat asta abia atunci cand spontana demonstratie divina s-a apropiat de final, auzind rapaita harmalaie a darabanei grindinei reverberata de tabla sarpantelor garajelor din jur apoi, imediat, lapovita s-a substituit ghetii si …totul degenera in mai putin de un sfert de ceas intr-o naprasnica aversa de ploaie rece.
A nins dupa-amiaza pe serpentinele Gutaiului (DN 18), s-a si blocat un TIR neechipat corespunzator, circulatia rutiera se desfasura normal, dar in conditii de iarna citisem a doua zi dimineata facand rutinier revista presei, apoi m-am ingrijorat nitel (firesc), deoarece trebuia sa trec dealu pentru a ajunge cu treburi de serviciu in Sighetu Marmatiei, iar anvelopele batranului Cielo…
Mirifica ploaie de frunze policrome de pe Gutai
Am pornit din Baia Mare spre Maramuresul Istoric abia la ora 11.00, iar Gutaiul era o adevarata incantare. Soseaua era nuda dar umeda. Am rulat cuminte, in coloana, avand avantajul de a-mi azvarli prospetivele cautaturi spre fagii auriti-ruginii, mestecenii aproape despuiati deja de banutii frunzelor lor galben-portocalii, verdele tonic al desetelor invadate de balarii, alb-argintiile culmi inalte. O alba pulbere de nea, nu mai groasa de un deget, acoperea ingustul acostament, iar pe alocuri, o mirifica ploaie de frunze policrome o pistruia superb.
Maretul show peisagistic montan il oferea insa platoul vulcanic Gutai, incepand cu dantelaria andezitica a Crestei Cocosului pana la Secatura, totul fiind invaluit in alb-sure nebuloase ce pareau a fierbe ca-ntr-un gheenic hardau.
Perspectiva Gutaiului se schimba insa dupa iesirea din Desesti spre Harnicesti, de-acolo prim planul fiind constituit din binecunoscutele, zeci si sute, de clai de fan, livezile clasice de meri si pruni dar mai inainte de toate, de huciurile de arini si aluni pigmentate de razletii stejari si ciresi salbatici ce coboara spre raul Mara si depresiunea satului Breb.
Nu am putut rata fotografic un astfel de spectacol grandios, dar abia am asteptat returul din primele ceasuri ale dupa-amiezei , atunci cand platoul vulcanic era deplin degajat si scaldat in soarele blajin, alb-argintat de putina nea, precedat spre valea Izvorul Alb de o pajiste ingusta punctata de falnicii fagi ce aducea unei gratioase gravuri, iar de-acolo si pana la serpentinele DN 18, intens pastelat, policrom.
„Nebunie” cromatica autumnala
Minunat, am visat imediat, cu ochii deschisi, la o tura din Pasul Gutai spre Partia Doctorilor, Poiana Boului, Masa Domnilor, Creasta Cocosului in cu totul alte conditii decat cele mai mult decat dure din 17 oct. 2009, cand neaua avea 0,70-1,00 m grosime, dar…oare cu cine ? Apoi m-am consolat cu faptul ca iarna abia va incepe si va tine…vreo cinci luni, dar minunile peisagistice ale toamnei erau aici si ar fi fost tare pacat sa fie ratate.
In cele din urma, am stabilit cu amicii de foto-turism sa haladuim sambata prin Tara Lapusului, mai concret prin zona sa V-NV, cea mai bine conservata din punct de vedere traditional, etno-folcloric-arhitectural, iar pentru asta ne-am imbarcat la ora 8,30 pentru a o lua spre Targu Lapus.
Initial prognoza meteo a anuntat vreme insorita in zona vizata de noi dar…vineri seara s-a anuntat cer noros, 5 % sanse de ploaie pentru zona Lapus si soare abia dupa pranz, dar cum as fi putut sa le stric colegilor buna dispozitie generala cu astfel de vesti ?
Spectacolul debuta imediat dupa coborarea din Grosi, soarele baleind dragastos in lumina-i rosietica livezile, huciurile, gospodariile dinspre coama de deal marcata spre S de edificiile Manastirii Habra, in timp plutindele, joase, neguri se-ntindeau peste ingustele holde si fanate.
Nebunia cromatica crestea in intensitate, in timp ce suiam dealul Carbunarului spre Berinta, farmecul inedit conferindu-l codrii de stejar si fag punctati de plopi, mesteceni si ciresi salbatici printre care se ivesc gospodariile rare, cu casute ca din povesti, dar si o extraordinara perspectiva spre Ignis, surprinsa peste un colt de Carbunar si peste dealurile Carpinisului.
Perspectiva spre Creasta Cocosului
Din Copalnic spre Rusor si Cernesti, Culmea Preluca, dar mai ales versantii sai ba auriu-ruginii, ba de un verde intens pe alocuri (in insulele acaparate de arini si salcami), fanatele ocru-bej sau recent otavite, claile de fan, cate o vita scoasa la pascut in dimineata brumata, pe urma o frumoasa perspectiva spre creasta principala a Gutaiului si abruptul sau SE ne bucura la tot pasul.
Am suit dealul Pietris tragand cu ochiul spre zona stancoasa a vaii Babei si Magureni, iar cand i-am depasit cumpana apelor, nu ne-am mai saturat sa admiram enclava pitoreasca a Cufoii, valea Cufoii pana-n Razoare si debutul Defileului raului Lapus ascunsa sub diafanele voaluri de neguri ce se-ntindeau apoi dendritic inspre Targu Lapus, Borcut, Rohia, Rogoz, Stoiceni, Suciu de Jos…Hudin si Tibles.
Cufoaia, atipic de fapt, era degajata de neguri, iar soarele o scalda in lumina filtrata printre rubiniile margele ale numeroaselor tufe de maces. Superbe erau si fanatele argintate de bruma noptii, cu zeci de clai si capite aleatoriu dispersate pe terasele separate de haturi cu spini si braie multicolore de huci ( tot mai invazive).
Frumos era si dealul Ursoaia din Borcut, terasat, cu inguste holde si flancat spre NV de Valea Cheiului (ce frumos era drumul de acces pe-acolo, asfaltat de vreo doi ani, spre pitorescul Inau si mai departe, catre Satra lui Pintea !).
Rastignirea poleita in soare
Am traversat orasul Targu Lapus si imediat la iesirea spre Damacuseni am incercat sa evadam pe un drum pietruit la dreapta, catre Taul lui Tuli dar…lucrarile recente de aductiune a apei potabile au transformat calea de acces intr-o mocirla oribila si cum o impotmolire nu ne suradea defel, ne-am intors la sosea, continuand spre Rogoz.
Ce superbe erau sulitele celor vreo cinci biserici rogozene, doua sindriluite si patinate de secole, celelalte relativ noi, argintii ! Am oprit la iesirea spre Libotin, orbiti realmente de soarele ce parea a exploda pe dealurile din dreapta, poleind la stanga o rastignire atat de specifica acestor locuri.
Tarani din Libotin in timp ce-si coborau din sat vitele
De-acum incolo ne-am oprit foarte des, imbolditi fiind de privelistea luncii inguste si brumate din dreapta, acaparata de un lung sir de monumentale salcii, in care in curand aveau sa apara taranii cu atelajele lor trase de cai, vite sau bivoli, altii cu tractoare cu remorci sau carute pe post de remorca, pentru a-si aduna cocenii de porumb si bostanii verzi-portocalii.
Deasupra luncii, spre dreapta, dealurile coborau in inguste terase bordate cu coroane auriu-ruginii de faget, in timp ce la stanga, panta era mult mai blajina, iar terasele mai largi erau acaparate de trifoisti, fanate, holde de cartofi si porumb.
Imediat s-au ivit primele, mici, turme de oi, apoi staulul recent mutat al unei stane. Erau din ce mai prezenti taranii din Libotin care-si coborau din sat, duse de lant sau legate de loitrele atelajelor trase de cai vitele si bivolii ce pasteau peste zi in tarina delimitata tot mai adesea cu pastorale garduri electrice. Cu totii erau atat de joviali, bonomi, comunicativi incat e o adevarata placere sa dialoghezi cu ei.
Libotinul este precedat spre SV de o culme-avanpost punctata de huci, livezi si foarte putine gospodarii ce aduceau de departe unor mici, strategice, fortarete de observatie precedate de zecile de terase ce par a incinge asezarea ca niste veritabile braie.
Biserici-monument istoric din Lapus
In dreapta, curand, a aparut sulita dranitata a bisericii de lemn, monument istoric cu hramul Sf. Arhangheli, inaltata in 1671. Am vizitat-o anterior, admirandu-i supletea, armonia dar mai ales pretioasa pictura interioara.
Am continuat catre Cupseni. Am oprit imediat dupa intrarea in centrul comunal pentru a admira o veche casuta din barne de lemn, lipita cu lut intre ele si spoita zebrat, tipic locului, in ocru si albastru celest.
Alaturi era o mica sura acoperita cu goz (paie de grau, patinate de decenii). Pe prispa, aliniati precum niste decapitate teste de pagani, stateau la maturare cativa ludai numai buni de pus la copt dupa brumar.
In fata acestei gospodarii, pe un teren jos si umed, se afla bisericuta de lemn, monument istoric cu hramul Sfintii Arhangheli, ridicata de sateni la 1778 in timp ce pe deal , mai spre V si la circa 200 m, ascunsa intre prunii cimitirului stravechi, parca sparge cerul sulita bisericii, monument istoric cu hramul Santu Ilie Proroc, edificata dupa unii pe la 1600, dupa documente abia pe la 1773.
Patru turnulete scunde strajuia scufia avantata a turlei centrale. Ambele sfinte lacase stateau inchise de ani de zile, acolo slujindu-se doar ocazional, la hramul lor sau la marile sarbatori ortodoxe si greco-catolice din cursul anului, vizitarea lor de catre turisiti fiind practic imposibila (cu mici exceptii, pe un bilet putandu-se uneori citi adresa sau nr. de telefon a celui care are cheia si, din fericire, la intrare au aparut micile dar binevenitele succinte informatii legate de aceste edificii stravechi).
Popas la bisericile „Sfantu Nicolae” si „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”
Am intors si, la iesirea din Cupseni, am facut dreapta, suind catre hotarul Costeniului marcat de o rastignire. In fundal se inalta impresionanta piramida impadurita a Satrei lui Pintea, cu stancarii pitoresti spre S si SV, la poalele ei SE atragand atentia asezamantul monahal construit dupa 1990, capabil sa adaposteasca peste 30 calugari, dar mai mereu pustiu cu toate ca drumul auto-forestier a fost reabilitat excelent pe vremea Guvernului CDR si a minsitrului M.L.A.P.T. , Noica (cel care a facut astfel de meritorii gesturi si la Manastirea Sf.Ana, Rohia).
Am coborat in vatra satului, iscodind din priviri dupa gospodariile autentice, din ce in ce imputinate, ajungand curand (pe un drum pietruit si recent, execrabil reparat) la biserica de lemn, monument istoric, cu hramul Sfantu Nicolae, inaltata la 1878, cu coiful turlei strajuit de patru turnulete si cu un sir de mari lespezi de gresii amplasate in zona sudica a tintirimului.
Cealalta biserica de lemn a satului, cu hramul Sf.Apostoli Petru si Pavel, ridicata in anul 1888, e peste valea modesta, spre NV, cu sarpanta acoperita cu tabla zincata, iar coiful turlei principale de asemeni flancat in colturi de patru turnulete scunde.
Atat in Costeni, cat si in Cupseni, prezenta a cate doua biserici de lemn era motivata de coexistenta culturilor greco-catolic si ortodox, insa in prezent slujirea liturgica avea loc numai in nou ziditele biserici, mari, impozante si cam atat ( dizarmonioase, incapabile sa insufle acel spirit divin de liniste, piosenie, umilinta, modestie, introspectie si ruga).
Revenind spre Cupseni, am avut surpriza unei extraordinare perspective spre Hudin si albitul de nea Tibles, totul la superlativ decorat de norisorii alb-pufosi ce au invadat treptat bolta azurie a cerului.
Am luat-o apoi catre Ungureni, asfaltul gaunos-rapciugos, alternand in unele zone cu macadam hartopos, amintindu-ne, fara a fi de fapt necesar, ca suntem inca in mioritica noastra tarisoara.
Culmile impadurite, separate de limbile de poieni inclinate, numeroasele terase curmate doar de abruptele valcele ori paraie, pe alocuri denudate de torente si eroziuni, lasand vederii golasele rape cu substrat sedimentar, luncile inguste acaparate de gospodariile, in majoritate noi si aparent prospere, respecta specificul peisagistic incantator al locurilor.
Acasa la lelea Buda Ioana din Ungureni
Am oprit la gospodaria traditionala apartinand lelei Buda Ioana din Ungureni, nr. 80. Un varstnic nepot al octogenarei i-a spart cu securea bocii de lemn de fag adusi de prin Satra Pintii.
Am admirat peluza verde a curtii mici, casa din barne unite intre ele de lipitura cu lut spoita an de an, sarpanta din dranita, ca si sura si grajdul de altfel si cotetele pentru porci si pasari, prispa ingusta sustinuta de stalpi de lemn, peretele exterior pe care atarna traditional la zvantat cateva cratite pentru gatit alaturi de o strecura si-un polonic apoi suntem imbiati in casa.
Ce regal aici, incepand cu bucataria traditionala, cu o plita din teracota, peretii acoperiti cu peretare de lana inflorate, tesute-n casa, perini albe din in si canepa, frumos ornate iar pe jos toale tesute vargat, din carpe…
Apoi in unica, spatioasa totusi, camera cu doua paturi pe care tronau dolofane perne, mitoase cergi din lana, cu atarnande sub tavanul cu grinzi aparente si scandura de brad patinata de decenii, pe rude de lemn, cojoace, pieptare, gube, sterguri.
Icoanele pe sticla erau ornate cu sterguri albe, inflorate la capetele franjurate sumar. Intr-un colt ocupat de mere Yonathan si printre care vreo trei blide cu apa asigurau necesara umiditate pentru a nu se ofili, stateau gata de tors doua caiere cu fusele infipte in lana sura de turcana sau cea alba, mai molateca, de tigaie.
Un indescriptibil parfum rustic-ancestral invaluia intreg ambientalul din care nu-ti mai venea sa pleci, preferand sa te asezi pe o laita ori sa te-ntinzi peste patul cu saltea groasa umpluta cu paie proaspete, fosninde adormitor.
Ruinele bisericii Sfanta Cuvioasa Paraschiva din Ungureni
Am mai tras o suita de cadre la iesire (desi aveam din anterioarele vizite prin zona numeroase alte fotografii cu aceasta frumoasa gospodarie) apoi, luandu-ne ramas bun, am pornit spre ruinele de piatra ale greco-catolicei biserici din Ungureni cu hramul Sf.Cuvioase Paraschiva, zidita in anul 1882, trasnita si arsa de doua ori, dupa cum avea sa ne spuna preotul satului si fatul cu care mergea la o slujba de prohod .
Au ars sarpanta, turla, ferestrele de lemn, altarul s-a parabusit, pe langa exemplara pilda de ecumenica constructie maiastra in piatra, fostul edificiu cu alura de medievala cetate transilvana avea un ceva sinistru, aproape horror sau numai bun pentru scenografii cinematografice de acest gen.
Parea deplin inexplicabila construirea unei noi biserici in sat, mareata si fara dram de armonii arhitecturale, in loc ca aceasta bijuterie de piatra sa fi fost reabilitata si data enoriasilor sai.
Am plecat de la aceasta trista frumusete spre apropiata bisericuta de lemn cu hramul Sf.Arhangheli Mihail si Gavril, inaltata in sec. XVIII, monument istoric, amplasata peste vale, la dreapta sus, pe un delusor cu pruni umbrind restransul cimitir.
Grija fata de valorile patrimonial culturale nationale de sorginte ecumenica razbatea irefutabil si aici. In colturile NE si SV ale bisericii, de peretii din barne de lemn erau rezemati o multime de stalpi de lemn destinati vreunui gard imprejmuitor, un lacat ferecand usa zavorata ( era bine totusi ca, deocamdata, nunt depozitate-n biserica budane si cazi pentru borhotul de horinca, asa cum vazusem la biserica de lemn, monument istoric, din Boiu Mare in primavara acestui an desi…horinca stimuleaza al naibii spiritul, nu stiu insa daca si credinta).
Frescele exterioare care flancau usa, ca si aceea care decorase intrarea in lacas, au fost spalate si sterse de intemperii, picturile interioare fiind vazute poate doar de soareci, fiindca n-ai practic cum sa accezi in aceasta bijuterie care zacea-n dezinteresul comunitatii desi constituia un serios obiectiv si motiv de vizitare din partea turistilor.
Intorsi spre Libotin, am mai admirat cateva mici grupuri de bivoli rumegand molcom in lunca vaii, apoi ne-am lasat fascinati de noile perspective puse-n lumina de soarele care scalda dealurile terasate pe care aparusera mai multe turme de mioare, vite si cai la pascut.
Am oprit si dupa traversarea podului peste raul Lapus in Rogoz pentru a-i admira undele cuminti dar ocru lutoase dupa ploile din zilele anteriore apoi o alta perspectiva grandioasa catre Tibles, dupa care ne-am indreptat spre ansamblul bisericilor rogozene, doua de lemn, monument istoric, inconjurate in tintirim de numeroase morminte cu specifice cruci de piatra, lemn dar si destule dintre ele noi, confectionate din piatra artificiala, andezite ori marmura, atipice stilistic.
A doua ca vechime este biserica cu hramul Sf.Cuvioasa Paraschiva, adusa in Rogoz din Suciu de Sus pe la 1883, pictura sa murala initiala distrusa fiind inlocuita cu alta in 1940.
Prima si cea mai vestita din Rogoz, prevazuta cu un ingenios sistem de iluminare si bogat informative panouri, e biserica de lemn cu hramul Sf.Arhangheli, inclusa patrimoniului UNESCO (cod 904) , inaltata la 1663 (dupa invazia tatara din 1661) si pictata in 1785 de zugravii Radu Muntean si Nicolae Man.
Capetele de manji de sub sarpanta, franghia de lemn sculptata ca si rozetele de lemn, usa ca o acolada, scufia turlei principale cu patru turnulese in colturi precum si masa mosilor de pe latura nordica erau doar cateva din particularitatile exceptionalului edificiu ecumenic.
„Insulele” Lapusului
Am pornit spre Razoare si debutul Defileului raului Lapus, dar nu fara a mai opri pentru a admira o noua perspectiva a Tiblesului, peste gospodariile estice ale Rogozului, insa nu am mai privit decat din mers pragurile spectaculoase ale Lapusului cu ape destul de imputinate la Razoare si ne-am continuat deplasarea prin sat.
Cerul s-a acoperit aproape integral de alb-surele nebuloase vatos-pufoase si la un moment dat chiar am crezut ca tentativa noastra de a admira (unii in premiera, altii a nu mai stiu cata oara) de pe un promontoriu dolomitic impresionant cea dintai insula, alungita ca o samanta de dovleac, a Lapusului intrand in defileu se va solda cu o mica dezamagira, insa zeii ne-au ocrotit si blagoslovit cu caldura blajina si filtrata-i subtil straluminare solara, numai buna sa puna-n evidenta pastelurile fagetului, alb-desenatele siluete ale huciurilor dominate de tinerii mesteceni si-ndeosebi spectaculoasa, lenesa, anaconda lutos-verzuie a Raului dar numai dupa ce in prealabil am facut o scurta halta de ajustare.
Ne-am deplasat pe spinarea impadurita preponderent cu fag dar si destui paducei teposi-artagosi, ajungand deasupra stancariilor sur-negricioase aflate la circa 35-40 m deasupra albiei treptat ingustate.
Ce spectacol, cata picturalitate si maretie in locul in care stancaria dura obliga Lapusul la o prima, majora, flexare, doar drujbele muginde spre Peteritea spurcau linistea magica a zilei subliniata de murmurul si bolboroseala neinteligibila a apei.
„Periplul” foto-turistic la final
Albe ciupercute (necomestibile) decorau frunzisul despuiatilor deja, partial, fagi, iar solul umed raspandea un imbietor iz reavan, tipic autumnal.
Am renuntat sa continuam spre Groape, Gropita sau/si Fata Groapelor, Preluca Veche, cu descinderea finala peste dealul Florii in Copalnic Manastur pe drumul Sapardului, descurajati fiind de drumul ingust si nespus de avantat, bolovanos, intens spalat de averse si torente incepand de langa bisericuta din Groape spre NV (pana acolo e asfalt, ingust dar bun), intorcandu-ne prin Razoare, mereu cu alba piramida grandioasa a dragului nostru Tibles dinaintea privirilor, spre Targu Lapus si apoi, peste dealul Pietris, spre Baia Mare.
Am fost incapabili de a nu ceda ispitei scrutarii inca o data a versantilor nordici ai Culmii Preluca incepand din Cernesti si Rusor spre Copalnic Manastur si Copalnic, soarele piezis inflacarand ciresii, aurind salciile, prunii si nucii, tonifiind parca veredele nefiresc inca al salcamilor si al arinilor.
Tot acest incantator periplu foto-turistic lapusean, pe care-l recomandam oricarui iubitor de frumos autentic, nu ne-a luat mai mult de vreo sapte ceasuri, imensa bucurie urmand a fi sporita de vizualizarea, odata ajunsi acasa, capturilor foto si-n paralel, de rememorarea pas cu pas a extraordinar de bogatei palete oferita de acest, inca putin cunoscut, colt minunat de Tara Romaneasca.
Va asigur ca pentru cei avizi de tihna si prospetimea rustica autentica, cate doua-trei zile petrecute in fiecare localitate, din Rogoz in Libotin, apoi in Costeni,Cupseni, Ungureni, nu ar face decat sa conduca la o onesta si mai detaliata cunoastere a locurilor, obiceiurilor, datinilor, portului…concomitent cu o launtrica, treptata dar deplina, detasare si imbunare.
Incumetati-va sa vizitati Tara Lapusului pana ce kitschul globalist nu-i va spurca, precum in multe alte zone ale Maramuresului si-ale Romanei, autenticul specific, nu veti regreta.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
