TURISM IN MARAMURES – In ultima zi din 2010, la Carpinis si Berinta (GALERIE FOTO)

Vezi GALERIE FOTO
-13 grade Celsius, ger taios dar si o frumoasa dimineata insorita in care, dupa 38 de ani de cand am traversat poate pentru prima oara Dealul Carpinisului (dinspre Carbunar spre Berinta) pentru a merge sa-mi preiau postul de medic veterinar – fermier din Borcut – Targu Lapus, mi-a fost dat sa revad o putin cunoscuta de mine, dar deosebit de pitoreasca, zona a Tarii Chioarului, limitrofa Fisculasului situata putin mai spre NV-N. Dupa realizarea si asfaltarea caii directe de acces Carbunar-Berinta, vechea varianta ce trecea pe la Baile Carbunar traversand serpentinele Carpinisului pentru a descinde in capatul SE al Berintei, a fost abandonata treptat, neintretinuta de drumari si, in cele din urma, a devenit aproape impracticabila consecutiv unor alunecari de teren si spalari de averse si torente.

Am dat din nou curs sugestiei amicului Racz Karoli, care mi-a recomandat sa acced, impreuna cu colegii de drumetii, in Padurea Mare, iar de acolo in Vranicioara, Dealul Cornilor si apoi la un tau din hotarul Carpinisului si a Cetatelei, doar ca acum, avandu-l cu noi pe neantrenatul nepot clujean de doar sase ani, urma sa ne punem in cunostinta de cauza cu imprejurimile si caile de acces, traseul in sine avand inca nitel de asteptat.

Gospodarii grosene, intr-un delicat puzzle
Am pornit din Baia Mare abia pe la 9 dimineata, iar aeroterma s-a dovedit incapabila sa disipeze halourile si florile de gheata de pe luneta si geamurile masinii, asta impietand savurarea peisajului in derulare.

Ulii, sorecari stand vigilenti la panda in varfuri de balii, stalpi, ramuri uscate. Rare cotofene obraznice, stoluri gurese de vrabii cu penele infoiate de ger. Soare chior, orbindu-ne aproape, dincolo de Dealul Grosilor. Apoi, imediat, niste mirabile fresce in alb-negru, ca un delicat puzzle al gospodariilor grosene asezate pe fata dealului catre Sfanta Manastire Habra. Asfaltul aproape integral degajat de nea.

Oricum rulam fara graba, interesat de acerba vanatoare a frumosului ce se ivea practic la tot pasul. Iata niste ciulini teposi inviorati de inselatorul soare si hibernale tablouri facil decupabile din vastul ansamblu pictural. Imediat dupa aceea, codrul tanar de carpeni, lunca mai maricica din stanga soselei cu albia paraului flancata de salcii.si din nou, printre despuiatele lor coroane pudrate de nea, discul solar orbitor…de rece.

„Zana” iarna a incremenit vremelnic zona
In scurt timp, am suit Dealul Carbunarului pentru a cobori in capatul SV al Berintei. De-acolo am virat stanga. Cum am intrat in Berinta, am remarcat in fata scolii bustul celebrului anatomist veterinar, prof. dr. Vasile Ghetie, cel care a fost decenii la rand decanul Facultatii de Medicina Veterinara din Bucuresti, spaima studentilor nepricopsiti, dar si o personalitate stiintifica de notorietate mondiala. Personal nu l-am cunoscut, urmand facultatea la Timisoara, dar i-am buchisit pasionat, timp de doi ani, tratatele docte de anatomie comparata.

Am oprit pentru a nemuri o frumoasa sura, apoi o bisericuta maramureseana cu turla sindriluita s-a ivit in stanga-sus, pe un delusor marcat de cativa falnici molizi. O frumos arcuita si avantata poteca cu trepte de beton suia catre ea. Asfaltul soselei inguste era total acoperit de nu mai mult de doua degete tasat-inghetate de nea nealunecoasa.

Albe fumuri verticale se ridicau din hornurile caselor risipite pe dealuri si totul din jur parea incremenit vremelnic de bagheta vreunei abile vrajitoare sau zane. O ramificatie indica la stanga vechea varianta ce ajunge in Baile Carbunar, iar dupa o bucla stransa in U, spre dreapta, continua drumul spre Carpinis, tinta noastra.

O lunca modesta la dreapta si o ulicioara avantata pe coasta dealului. Drept in fata, o pitoreasca magurice pe care casele si gospodariile pareau artistic aranjate de un nevazut demiurg printre livezile albite de argintiu-alba chiciura a noptii.

Spre multiseculara bisericuta de lemn din Carpinis
Si alte, alb-vaporoase, fuioare ireale de fumuri. O serpuire urmata de intrarea in vatra labartata a satului. In dreapta, pe un platou larg, o clopotnita de lemn, cativa arbori impunatori iar alaturi, mai nou biserica ortodoxa inaltata in anii 1941-1942, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Mai spre E, la capatul platoului, zvelta aratare armonioasa a bisericii vechi de lemn, cu acelasi hram, ridicata insa in 1712 dupa tanarul preot paroh Adrian Pop (in 1757 conf. unui site Internet), venit acolo impreuna cu sotia sa in 2000-2001.
 
Am oprit dincolo de poarta monumentala maramureseana daltuita-n stejar masiv si am luat-o prin curtea mai noii biserici catre clopotnita in care atarna, mute acum, patru clopote verzui coclit-patinate, de marimi diferite, dupa care ne-am indreptat spre multiseculara bisericuta.

Are treptele din lespezi de gresii frumos asezate si acoperite acum de-un lat de palma de nea, un pridvor inchis, cu stalpi si arcade de stejar frumos ornamentate. In dreapta bisericii era un trunchi de piatra.

Mai tarziu, deosebit de amabilul preot avea sa ne spuna ca e vorba de soclul unei cruci de fier doborata de veacuri si pastrata acum in pridvor. Am admirat edificiul de jur imprejur, apoi am privit curiosi si neputinciosi prin sticla deformant-inselatoare a geamurilor groase, inegal turnate, descoperind minunata catapeteasma si cateva splendide, desi afectate de secole, icoane pictate pe lemn sau pe panza, ramele lor fiind deosebit de bogat ornamentate in relief, intr-un fel de rustic baroc naiv si viu pictate, impresionandu-ne.

Am plecat resemnati, dar am remarcat doi barbati trebaluind langa o masina si am decis sa-i intreb de Padurea Mare, Vranicioara, Dealul Cornilor, taul din hotarul Cetatelei.

Preotul paroh si informatiile despre lacasul de cult -monument istoric
Unul nu stia de ele, cel mai tanar insa, preotul paroh, ne-a dat pe loc informatiile dorite, insa pacla treptat lasata impiedica reperarea lor in teren.

Am cutezat sa-l intrebam daca nu am putea vizita biserica veche, iar el ne-a invitat pe loc sa-l urmam. La exterior, biserica a fost destul de recent restaurata, mobilierul interior lipsea in buna parte, insa lacasul era curat, totul aratand ingrijit si in demna ordine, frescele din pronaos si naos erau in diferite grade de alterare a pigmentatiei din pricina secolelor, lumanarilor si candelelor arse dar mai ales a igrasiei si a mucegaiului.

Iconostasul insa, si o suita de icoane, aratau impresionant. Nu ne venea sa credem ca am avut aceasta sansa de a-l gasi acasa pe preot si, in special, ca acesta sa fie un duhovnic pasionat, cu certa chemare si vocatie pastorala, spre deosebire de foarte multi, mai mult decat delasatori si indoielnici, semeni de-ai sai.

Aveam parte prin urmare, multa vreme, uitand de gerul incremenit intre peretii de lemn ai batranului lacas prin care, pe alocuri, se vedeau baliile ninse, de porumb, din apropiata holda, de pertinente informatii si explicatii neaflate la indemana unor laici profani precum noi.

Omul sfinteste locul…
Nu ni s-a pus nicio piedica in a admira tot ceea ce se pastra in acest sfant lacas, multisecularul monument istoric apoi, pe cand am dat sa multumim pentru a o lua spre masina si investiga zona nordica a Carpinisului, plinul de bunavointa preot ne-a intrebat daca nu dorim sa vizitam si mai noul lacas in care slujeste enorasilor sai.

Incantati, am dat curs invitatiei sale, iar pasind in biserica luminoasa, aerisita, decorata cu impresionante fresce pictate de un modern zugrav salajean, cu har indiscutabil si intr-un stil neobizantin, am ramas coplesiti de frumos, armonie, sacralitatea in ansamblu emanata.
Catapeteasma era o adevarata capodopera, iar preotul ne-a spus ca ea a fost sculptata de catre reputatul maestru Vida Gheza si repictata odata cu frescele.

Nimic nu polua estetic acest locas, niciunde nu si-a gasit locul agresiv-grobianul kitsch frecvent descoperibil altunde. Ai putea sta zile in sir acolo, in incapatoarea nava a sacrului edificiu, pentru a depana pe-ndelete multitudinea reprezentarilor biblice frumos pictate pe pereti si pe inalta bolta.

De deasupra altarului, de pe bolta, privea calm-intelept Pantocratorul. Un frumos candelabru lumina masuta pe care stateau asezate doua icoante trase in foita de argint, un crucifix metalic si un altul de lemn patinat de vremi si-ndelunga-i utilizare.

Extrem de rar am trait realmente o astfel de incantare, detasare si sincera, launtric profunda, bucurie precum aici, in Carpinis, alaturi de inimosul prelat, nepotul si prietenul meu geolog.

Am aflat ca acest sit este inclus unui mai vast proiect de turism ecumenic maramuresean si ma bucur din nou, convins fiind, daca mai era cazul, de irefutabilul fapt ca omul sfinteste locul, iar din aceasta perspectiva , preotul Pop Adrian cu certitudine e omul potrivit la locul potrivit.

Visand utopic la… un an mai bun
Rusinati, am simtit ca i-am rapit deja nepermis prea mult timp preotului, in vreme ce frigul aspru ne-a patruns la oase. Am dat sa plecam dar, multumita poate unui spontan feeling, preotul a mai scos dintr-o camaruta o Fecioara cu Pruncul si o icoana pictata pe ambele parti, furata dupa 1990 de ceva satean impins de Necuratul, faptasul abandonand-o insa odata ce abia a ajuns pe treptele bisericii, infricosat fiind de posibila, aspra, pedeapsa dumnezeiasca. 

Abia dupa asta ne-am luat ramas bun de la preot si de la fel de la amabila si tanara lui sotie ce ne-a invitat sa-i trecem pragul casei in care locuiesc alaturi de fiul lor de doar cinci anisori. Ne-am imbarcat pornind spre N, depasind intersectia din care o varianta o lua la stanga spre Sindresti, taind un colt din Padurea Mare, o alta, din dreapta, mergand catre marginea de NE a satului.

Soarele a fost deplin mistuit de agresivele nebuloase sur-plumburii, iar gerul s-a mai muiat treptat pe cand ne-am intors spre Berinta-Carbunari, la ceasul pranzului poposind acasa, fiind gata de un… dulce si odihnitor somn, ca de inocent prunc nou-nascut, in noaptea trecerii dintre ani, visand utopic la un absolut ireal posibil mioritic mai frumos si mai bine.

Sursa: Lucian Petru Goja