TRADITII – Rude de-ale baseball-ului si oinei jucate de Pasti in Valenii Somcutei si Copalnic Manastur

In unele sate din Chioar se obisnuieste ca, in prima zi de Pasti, satenii sa se adune ca sa joace ”lobda” sau ”de-a tri si fuga”, sporturi care seamana cu oina, dar si cu baseball-ul. In Valenii Somcutei, tineri si varstnici se aduna in centrul satului si arunca, lovesc sau prind mingea, confectionata altadata din par de animale, acum folosindu-se mingi de tenis de camp.

Bata folosita a evoluat si ea, de la crengi sau pari din gard pana la… bata de baseball. Ideea jocului e simpla: un barbat arunca mingea, altul o loveste cu bata si ceilalti trebuie s-o prinda. Cine o prinde trece la aruncat, cel care a aruncat inainte trece la lovit si cel care a lovit merge printre prinzatori. Mingea trebuie prinsa inainte de a lovi pamantul (asa numitul ”cuc”). Daca mingea loveste pamantul si apoi e prinsa se considera ”curea” iar trei ”curele” sunt echivalente cu un ”cuc”. Se poate juca concomitent cu doua-trei mingi, pentru ca jocul sa fie mai dinamic.

Amintiri despre ”lobda” de la inceputul secolului XX 

Originea acestui obicei se pierde in timp. Iulian Maries isi aduce aminte ca bunicul sau, mosul Carabanu, ii vorbea despre jocul din ziua de Pasti. ”Lobda” se juca exclusiv in prima zi de Pasti chiar si in vremea copilariei bunicului lui, in 1910-1916. Era o perioada cand din zona au mers multi oameni in America, asa ca nu se stie daca nu cumva ei au dus peste ocean ”lobda” sau daca nu au importat-o de acolo. 

Ani la rand, lumea se aduna sa loveasca mingea in curtea bisericii, in tintirim, cu efecte devastatoare pentru geamurile bisericii vechi sau a celei noi, dupa construirea ei. Asa ca s-a luat hotararea sa se planteze pomi fructiferi in tintirim si jocul a mers mai departe. Actiunea s-a mutat apoi pe un teren de sport, construit pentru scoala, dar acesta a fost retrocedat, dupa 1989, fostului proprietar. Acum satenii se aduna in piateta din central satului si bat ”lobda” iar apoi ciocnesc oua rosii si… paharele cu vin sau horinca. ”Obiceiul trebuie dus mai departe. Macar nu s-a pierdut, cum s-a pierdut obiceiul fartatilor, care exista cand eram eu copil. De Pasti, copiii se prindeau frati de cruce. Acum a ramas ”lobda” si mersul la udat, in a doua zi de Pasti”, spune Mircea Luput.

Sport pe echipe, jucatori… fara numar

In Copalnic Manastur si Preluca Veche se joaca, tot in prima zi de Pasti, ”De-a tri si fuga”. Jucatorii se aduna ”la arena”, langa terenul de fotbal, si se impart in doua echipe. Numarul de membri ai unei echipe nu este fix, fiind stabilit in functie de numarul celor veniti sa joace. Joaca tinerii, dar si cei casatoriti sau chiar si batranii. ”Terenu’ ii destul de mare, cam de 80-100 de metri lungime. Pe margine stau femeile si copiii. Se formeaza un fel de „gard viu” din oameni. Asa de multi veneau pe vremuri, de inconjurau tot terenul. Se uitau si comentau partida”, povesteste Aurel Pop, de 70 de ani. Barbatul spune ca si cand era copil (prin anii `50) se juca ”mincea” de Pasti, tati si fii laolalta, cei mici fiind initiati de parinti sau de rude.

Reguli neschimbate de zeci de ani

O echipa trece ”la bataie”, cealalta ”la aruncat” (sau ”pe camp” sau ”la porcarit”, dupa cum se mai spune).

”Din echipa care ii la aruncat se alege unu’ care ridica mincea pentru cei care is la bataie. Restu’ se imprastie pe teren, sa prinda mincea dupa ce ii batuta. Daca o prind direct din aer, fara sa atinga pamantul, ii „cuc” – si trec ei la bataie. Daca n-o prind „cuc”, o pot arunca de la unul la altul si incearca sa-l loveasca pe cel din echipa adversa care fuge catre „tal” Echipa care ii la bataie alege o ordine in care sa se perinde barbatii la lovitul mincii cu bota. Fiecare are dreptul la trei incercari, apoi trebuie sa fuga catre „tal” (un semn pus la celalalt capat al terenului unde trebuie sa ajunga fiecare din cei care lovesc mincea cu bata, fara sa fie atinsi cu mincea daca o prinde cealalta echipa). Daca nu loveste mincea, sau o da prea aproape, nu fuge, sta pana cand unul din echipa lui reuseste s-o loveasca bine, sa nu fie in pericol sa-l tinteasca ceilalti. Atunci pot fugi mai multi catre tal. Si de-acolo trebuie sa se intoarca tot asa, in fuga, fara sa-l atinga cu mincea aia din cealalta echipa. Daca is atinsi cu mincea sau ii prinsa „cuc”, trec ei la aruncat si ceilalti la bataie”, explica Aurel Pop regulile jocului.

Nici oamenii de pe margine nu se plictisesc. Glumesc pe seama jucatorilor, comenteaza jocul, ii necajesc sau ii incurajeaza pe cei din cele doua echipe. Se mai fac pauze, pentru ”hidratarea” jucatorilor, numai ca in loc de apa se bea bere sau vin. Nimeni nu e trist, nici macar cei care pierd sau cei loviti prea tare cu mingea. 

Sursa: Ioan Buda Tetu