Comunitatea romano-catolică din Baia Mare l-a sărbătorit miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Martin de Tours, episcop, o figură cu o semnificație aparte pentru istoria orașului. Cu această ocazie, la Biserica Sfânta Treime a fost oficiată o Sfântă Liturghie de hram, la care au participat credincioși și copii de la cateheză, purtând felinare aprinse.
Legătura comunității băimărene cu Sfântul Martin datează încă din secolul al XV-lea, când în zona Cinteremului a fost ridicată o biserică în cinstea sa. Pe locul acesteia se află astăzi Biserica Sfânta Treime, cu o vechime de peste trei secole.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Narcis Laslău OFM, care a rostit și predica. Acesta a amintit legenda Sfântului Martin care și-a împărțit mantia de soldat cu un cerșetor, subliniind că, prin gestul său de milostenie, sfântul l-a ajutat pe însuși Isus, potrivit cuvintelor din Evanghelie: „Tot ce ați făcut unuia dintre acești frați ai mei cei mai mici, mie mi-ați făcut”.
Adresându-se copiilor prezenți cu felinare aprinse, părintele Narcis le-a spus că lumina acestora simbolizează o misiune: aceea de a duce lumină și căldură în lume. Gesturile simple, precum ajutorul oferit părinților și fraților sau încurajarea unui prieten, pot aduce lumină în sufletele celor din jur.
„Să încălzim și noi inimile celorlalți cu mica noastră lumină!”, i-a îndemnat părintele franciscan.
La finalul Sfintei Liturghii, voluntarii parohiei le-au oferit participanților pâine cu untură de gâscă, în spiritul tradiției de Sfântul Martin. O vorbă populară spune: „Cine nu mănâncă gâscă de Sfântul Martin va flămânzi tot anul”.
Sfântul Martin de Tours s-a născut în jurul anului 316, în Pannonia, pe teritoriul actualului oraș Szombathely din Ungaria, și a murit în anul 397. A fost soldat, însă, după ce a simțit chemarea lui Dumnezeu, a renunțat la cariera militară. În anul 371 a fost ales episcop de Tours.
Mai multe legende sunt legate de numele său. Cea mai cunoscută este cea a împărțirii mantiei cu un cerșetor. O altă poveste spune că Martin s-ar fi ascuns într-un coteț de gâște, din modestie, pentru a evita alegerea sa ca episcop, însă păsările l-au dat de gol prin zgomotul lor.






– Servicii de creare site web