Vezi VIDEO
Baimarenii care ies zilele acestea la plimbare prin oras pot avea impresia, pentru cateva clipe, ca sunt in mijlocul primaverii. Asta deoarece mai multi arbusti de liliac din oras au inflorit in ultimele zile, fenomenul neobisnuit fiind cauzat de temperaturile mari inregistrate in lunile septembrie si octombrie. Specialistii arata ca inflorirea arborilor pe parcursul toamnei este tot mai des intalnita in ultimii ani in Maramures, dar aceasta situatie nu este tocmai benefica, deoarece cauzeaza o sensibilizare a copacilor la gerul din timpul iernii.
Incepand din a doua parte a anului si chiar si in lunile de toamna, temperaturile medii anuale inregistrate in judet au fost cu mult peste valorile climatologice normale ale lunilor respective, conform masuratorilor realizate de mai multe statii meteorologice din Maramures. Aceasta incalzire a vremii precum si umiditatea atmosferica ridicata au dus la inflorirea liliacului, intr-o perioada in care arborii si arbustii ar trebui sa se pregateasca pentru sezonul rece.
„Acesta este un raspuns al arborilor si pomilor fructiferi care se afla in aceasta faza de vegetatie fata de conditiile climatice inregistrate in ultima perioada. Pomii si arborii ar trebui sa intre in perioada de repaus vegetativ, timp in care se produce o maturare a lemnului si pregatirea pomului si a arborelui pentru intrarea in iarna si rezistenta la temperaturile scazute din timpul iernii. Acesti arbori care acum au inflorit vor intra in iarna nepregatiti si, prin urmare, vor fi sensibilizati la gerurile din timpul iernii”, a explicat Melania Oltean, consilier superior la Unitatea Fitosanitara Maramures.
Conform specialistilor, mugurii vegetativi care in timpul primaverii nu s-au deschis infloresc in cea de-a doua parte a anului, in conditii climaterice favorabile. Cu toate ca florile de malin aparute in Baia Mare nu sunt la fel de mari si bogate ca cele din primavara, baimarenii care au observat fenomenul s-au oprit pret de cateva secunde pentru a admira florile si pentru a se bucura de semnele unei toamne prelungite.
„Eu de cand eram mic am vazut treburi din astea, inseamna ceva, dar nu stiu precis ce, cred ca va fi toamna lunga. Asa ceva s-a mai intamplat, nu e prima data, probabil ca timpul e mai calduros si copacii incep sa ia seva din nou si refac mugurii”, a aratat un baimarean, Mihai Szirbe.
„O sa fie toamna mai lunga, chiar si atunci cand sunt flori de mar inflorite, atunci se spune ca o sa fie toamna mai lunga. Eu am urmarit din primavara si s-a facut cu o luna mai tarziu, si primavara, si toamna o sa fie mai tarziu cu o luna. O sa vedeti, prin decembrie, atunci doar o sa fie mai frig”, a explicat o alta baimareanca, Maria Ciorcas.
Specialistii maramureseni sustin ca astfel de fenomene au fost intalnite in judet consecutiv in ultimii trei ani, iar anul trecut inflorirea din perioada de toamna a fost amplificata de temperaturile ridicate asociate cu seceta. In opinia specialistilor, inflorirea de toamna ar putea sa apara din ce in ce mai des, in conditiile in care avem de-a face cu o schimbare a conditiilor de clima.
Sursa: Gabriela Kuhajda