Nascut fara maini si picioare, un tanar in varsta de 28 de ani calatoreste prin toata lumea pentru a le spune oamenilor, zambind, povestea sa si motivandu-i sa nu renunte niciodata. Pentru ca nici el nu a facut-o.
4 decembrie 1982, Brisbane (Australia). O fosta asistenta medicala de origine sarba se pregatea de miracolul nasterii primului sau copil. De regula, parintii intreaba medicul daca noul nascut e sanatos – tatii chiar le numara degetele de maini si de la picioare si rasufla usurati cand ajung la 20. In acea zi, medicul i-a adus doamnei Vujicic o… jumatate de mogaldeata. Copilul s-a nascut fara maini si fara picioare.
Initial, nimeni din corpul medical nu a putut sa explice familiei Vuicici cauza pentru care fiul lor s-a nascut asa, apoi s-a descoperit ca avea sindromul Tetra-amelia, o dizabilitate extrem de rara, caracterizata prin lipsa tuturor membrelor. Femeii i s-a spus ca fiul sau nu va putea sa se miste. La 28 de ani de la momentul „inexplicabil”, tanarul fara maini si fara picioare, Nicholas James Vujicic, este considerat simbolul vointei si al nerenuntarii.
Calatoreste prin toata lumea si le spune oamenilor, zambind, povestea sa. A fost numit cel mai carismatic speaker motivational din lume, dar, dupa ce l-am intalnit in aceasta luna la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti, am considerat ca denumirea meseriei sale ar trebui sa poarte o denumire simplificata: „cel care a reinventat speranta”.
„Nu vroiam sa fiu special, vroiam sa fiu normal”
„Multi ani din viata am dat vina pe foarte multi oameni pentru ca m-am nascut asa. Parintii mei nu stiau ce sa-mi spuna, doctorii nu stiau… Parintii mei imi spuneau: Nick, sa stii ca tu esti o persoana speciala. Dar eu nu vroiam sa fiu special, vroiam sa fiu normal. Ma uitam la fratele si la sora mea, care au maini si picioare, si mereu m-am gandit: Oare eu ce-am facut sa merit asta?”, a explicat Nick Vujicic.
Singurul „membru” pe care il are australianul Nick Vujicic este o terminatie de cativa centimetri, pe post de picior stang, cu doua degete. “Sunt fericit si extrem de recunoscator ca sunt in viata! Dar nu am fost mereu asa. Au fost momente in viata mea cu urcusuri si coborasuri. Primul lucru pe care mi l-au spus parintii mei a fost sa fiu recunoscator. Stiti, e foarte usor sa te plangi in viata, e foarte simplu sa te concentrezi la ceea ce nu ai si nu sa fii recunoscator pentru ceea ce ai. Uite, mie imi place… piciorusul meu. E atat de grozav, am doua degete, asadar pot sa fac semnul pacii cu ele”, spune Vujicic, facand semnul pacii.
La varsta de 8 ani, dupa ce l-a rugat pe Dumnezeu sa-i creasca bratele si picioarele, Nick Vujicic si-a facut o lista cu toate lucrurile pe care nu le va putea face in viata din cauza handicapului si a vrut sa se sinucida. Nu a facut-o pentru ca s-a gandit la durerea pe care ar provoca-o celor care-l iubesc. De atunci, si-a dezvoltat o vointa atat de mare incat a schimbat destine, perceptii si legi.
A urmat o universitate normala, la specializarea Contabilitate-Planificare Financiara, in statul australian Victoria, si pentru asta a trebuit sa fie schimbata legea care nu permitea acest lucru studentilor cu handicap. Astazi, Vujicic calatoreste prin toata lumea, patroneaza o fundatie umanitara, ajuta scoli din tarile sarace, sprijina construirea de spitale si orfelinate, face afaceri imobiliare, joaca la bursa, scrie carti, inoata, pescuieste, joaca golf si fotbal, face surf si… te lasa oricand sa-l imbratisezi.
„Eu imbratisez pe toata lumea. Barbatii ma lasa sa le imbratisez sotiile pentru ca… stiu ca nu o sa pun mana unde nu trebuie. Apropo, stiti ca am depasit recordul mondial de imbratisari – ati auzit de Guinness Book Records. Am fost imbratisat de 1.749 de oameni intr-o ora. E drept, eram inspaimantat pentru ca oricine, in orice moment, putea sa ma ridice si ma duca acasa, fara ca eu sa pot face ceva. Dar a fost grozav”, povesteste Nick Vujicic, zambind.
De fapt, acest om zambeste mai mereu. Si insufla speranta ca si cum ar respira, vorbind simplu, despre lucruri pe care le stim cu totii, dar de care tinem cont atat de putini. Spune ca „felul in care iti privesti viata este prima cheie, iar singurele limitari pe care le ai sunt cele pe care ti le impui singur”.
Lectia de vointa
„Eram copil, aveam 6 ani, imi dadeam seama ca sunt diferit si scopul meu era… sa supravietuiesc. Copilaria mea a fost destul de dureroasa, dar n-as vrea sa o compar cu a voastra, nu vreau sa va para rau de mine, nu asta e scopul, cu totii stim ce inseamna durerea. De exemplu, cred ca e mai rau sa nu ai familie sau sa pierzi o persoana iubita decat sa nu ai brate sau picioare. Cateodata, ti-ai da un brat sau pe amandoua sa pot sa ai din nou in viata ta persoana iubita pe care ai pierdut-o”, spune Vujicic.
Cu ajutorul celor doua degete de la „piciorul” stang, Nick Vujicic a invatat sa isi castige independenta si sa se descurce singur in multe situatii cotidiene.
„Cu aceste doua degete pot sa scriu 43 de cuvinte pe minut la un calculator normal, iar dupa doua cani de cafea, 53 de cuvinte. Pot sa fac multe chestii: merg, pescuiesc, joc golf, fac surfing, inot. Oamenii sunt mereu uimiti de lucrul acesta. Ma intreaba: Cum faci sa inoti? Pai… plutesc. Daca am aer in plamani, plutesc. Si folosesc piciorusul pentru a ma mentine la suprafata. Sa stiti ca doctorii n-au crezut ca o sa pot vreodata sa merg, dar, asa cum vedeti, eu merg, sar si pentru un tip fara picioare si fara maini e chiar o chestie uimitoare sa calatoresc in toata lumea”, a explicat Nick Vujicic. 
Cel mai important lucru pe care il transmite Nick Vujicic este ca indiferent cat de putin sau de mult ai, nu iti dai seama de valoarea a ceea ce ai decat atunci cand pierzi acel ceva. Inzestrati cu ratiune si stiind asta, ar trebui sa pretuim ceea ce avem in fiecare moment al existentei noastre, pentru a pastra si pentru a nu ajunge la regrete tardive.
„Am invatat sa joc fotbal cand eram mic. Sa va spun o poveste amuzanta. Eram pe terenul de fotbal si prietenul meu mi-a pasat mingea. Nu stiam ce sa fac, aveam sentimentul acela cand vine ceva spre tine si oriunde te-ai duce o sa te lovesca. Si ma gandeam mai bine lovesc eu mingea decat sa ma loveasca mingea pe mine. Dar cum sa fac sa o lovesc? Am sarit in sus si am facut o lovitura de karate. Am reusit sa lovesc mingea, dar mingea mi-a lovit piciorusul si mi l-a indoit in spate. Mi-am luxat piciorul. N-am putut sa merg, n-am putut sa mai fac nimic, ma simteam… ca o persoana cu handicap. Nu stii ce ai pana cand nu pierzi lucrul respectiv. In viata am de ales in fiecare zi: pot sa fiu suparat pentru ce nu am sau pot sa fiu recunoscator pentru ce am”, a spus Nick Vujicic.
Exemplul din Baia Mare
Daca un om fara maini si fara picioare deborda atat de multa viata si bucurie de a trai, ce le trebuie celor cu care destinul a fost mai darnic pentru a nu fi o picatura gri in oceanul cenusiu care ne inconjoara in fiecare zi?
„Trebuie sa avem speranta. Dar cum arata speranta?”, se intreba australianul Nick Vujicic. In diferite feluri, probabil. De pilda, in Maramures am gasit speranta in ideea unor tineri care vor sa redea demnitatea persoanelor cu dizabilitati.
„Pentru prima oara in Baia Mare dorim sa deschidem o intreprindere sociala, o mica hala de productie in care sa asiguram locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati”, a mentionat Zsolt Szentgyorgyi, manager al unui proiect initiat de ASSOC Baia Mare.
Cativa tineri de la Asociatia Profesionala Neguvernamentala de Asistenta Sociala din Baia Mare, cunoscuta sub denumirea ASSOC, care au observat ca modul de sustinere al persoanelor cu dizabilitati este ineficient, au convins Ministerul Muncii sa le devina partener intr-un proiect. Au obtinut finantare europeana si, cu ajutorul unui test stiintific creat in Olanda, vor sa schimbe modul in care sunt evaluate persoanele cu dizabilitati si sa le ofere acestora posibilitatea de a munci, dupa puterile lor.
Florian Salajan, presedinte ASSOC, spune ca proiectul este important pentru ca aduce o noua viziune in domeniul persoanei cu dizabilitati. „Promoveaza un nou concept, care va ajuta ca persoanele cu dizabilitati din Romania sa fie evaluate si implicate in viata sociala in functie de abilitatile pe care le detin. Persoanele cu dizabilitati vor fi motivate si sprijinite sa se integreze in munca, sa aiba o viata normala, sa poata trai alaturi de familiile lor, sa poata sa fie utile societatii”, a explicat Salajan.
„La finalul proiectului, acest experiment pe care il facem la nivel local, in Baia Mare si in Medias, va fi convertit in modificarea legislatiei”, a subliniat si Szentgyorgyi.
Vor sa schimbe legea pentru persoanele cu dizabilitati
Practic, ideea proiectului („Servicii sociale integrate si formare vocationala pentru persoane cu dizabilitati”) consta in imbunatatirea sistemului legislativ in privinta serviciilor sociale de care beneficiaza persoanele cu dizabilitati din Romania.
„Acum, in Romania nu avem proceduri foarte clare in privinta incadrarii persoanelor cu dizabilitati, raportat la ceea ce pot ei sa faca. Asa ca ne-am propus sa preluam un model olandez care si-a dovedit eficienta. O firma de consultanta olandeza, Adaptability, ne furnizeaza transferul transferul tehnologic in ceea ce priveste modul in care trebuie sa evaluam potentialul de munca al persoanelor cu dizabilitati. Asta e primul obiectiv al proiectului sa avem o tehnologie bine fundamentata stiintific pentru a evalua partea pozitiva a persoanei cu dizabilitati in raport cu cerintele unui loc de munca. Nu ne mai intereseaza ce nu poate sa faca persoana, nu ne intereseaza handicapul, ci ce poate sa faca acea persoana in efectuarea unei sarcini de lucru”, a explicat Zsolt Szentgyorgyi.
Pe langa schimbarea ineficientei legi de protectie a persoanelor din acest grup vulnerabil, marea provocare a proiectului va consta din punerea in functiune a doua fabrici. In Baia Mare se va deschide in acest an o fabrica de ambalaje de carton, iar in Medias o fabrica de sapunuri naturale, in ambele urmand sa lucreze doar persoane cu dizabilitati.
„In Olanda, persoanele cu dizabilitati, mai exact persoanele care provin din grupurile vulnerabile, nu primesc direct bani de la stat. Acolo nu exista mana intinsa, exista munca si salarii. Comparativ, banii care ii investeste statul olandez pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilitati este aproape egal cu cel investiti de statul roman, doar ca ei prefera sa subventioneze intreprinderi sociale, pentru ca acestea asigura locuri de munca pentru persoanele din grupurile vulnerabile. In schimb, in Romania statul investeste direct in om, sub forma de ajutor, indeminzatie, pensie. Iar banii sunt insuficienti, nu asigura conditii de trai decent pentru persoanele aflate in dificultate. De aceea, ne dorim sa transferam acest model olandez in tara noastra”, a mentionat Zsolt Szentgyorgyi, manager de proiect la ASSOC Baia Mare.
Exemplul din Medias
Proiectul baimarenilor de a le oferi persoanelor cu diazbilitati speranta si dreptul la munca va fi dezvoltat si in judetul Sibiu. In Medias, de aproape 10 ani, Asociatia Phoenix Speranta le da posibilitatea, asistatilor cu dizabilitati sa munceasca in ateliere de tamplarie, croitorie, serigrafie, lumanari si decoratiuni interioare.
Au inceput activitatea cu 10 persoane cu dizabilitati si au ajuns la peste 80. Directorul tehnic al unitatii protejate din judetul Sibiu spune ca au astazi peste 60 de contracte in derulare, insa mai important este ca au reusit sa redea acestor persoane posibilitatea sa se angajeze la firme locale.
„Telul nostru a fost nu doar sa-i angajam in cadrul unitatii protejate. Am avut cazuri in care au lucrat un an sau poate mai putin in unitatea protejata, s-a dovedit ca au abilitati pentru munca si i-am orientat spre piata libera. Avem cateva cazuri care lucreaza in societati din oras”, a precizat Vasile Truta, director tehnic la asociatia din Medias.
Maria Stanescu, presedinta Asociatiei Phoenix Speranta, spune ca „proiectul promovat de fundatia ASSOC din Baia Mare se potriveste ca o manusa misiunii” lor. „Acest proiect isi propune activarea persoanei cu handicap, acreditarea unor meserii care inca nu exista in codul meseriilor din Romania si accesibilizarea pietei muncii”, a declarat Stanescu.
Directorul tehnic al asociatiei din Medias, Vasile Truta, a confirmat ca „in cadrul proiectului, vom infiinta o intreprindere cu profil de fabricare a sapunului natural si a ambalajelor pentru acesta”.
Testarea capacitatilor persoanelor cu dizabilitati
Unul dintre cele mai dificile puncte din proiectul nascut in Baia Mare este evaluarea persoanelor cu dizabilitati. Acesta se va face printr-un test stiintific, creat de olandezi in foarte multi ani de cercetare. In urma testului va putea fi identificata complexitatea muncii pe care o poate face persoana cu dizabilitati.
„Bateria Rhuar are 19 teste care imita sarcini industriale, prin intermediul carora sunt evaluate abilitati manuale, miscari de baza, de coordonare ochi-mana-picior, capacitate decizionala. In functie de complexitate si motivele evaluarii, testarea dureaza intre 20 de minute si 2 ore. La sfarsitul evaluarii rezulta un profil de indemanare care ulterior se raporteaza cerintelor locului de munca. De asemenea, pot fi identificate abilitati antrenabile, realizandu-se un plan personalizat”, a explicat Rita Pintea, psiholog in cadrul ASSOC.
Pregatiti in Olanda chiar de cei care au creat testul, baimarenii vor specializa la randul lor cate doua persoane din fiecare judet care fac parte din comisiile de evaluare a gradului de handicap, acestia urmand sa-i initieze si pe colegii lor in metodologia olandeza.
„Altfel, ramanem numai la sloganuri frumoase…”
Cei implicati in sistemul de protectie si integrare al persoanelor cu dizabilitati spun ca e important ca acestea sa fie integrate in munca. Pentru ca vor, pentru ca astfel nu mai sunt marginalizate, pentru ca dizabilitate nu e sinonim cu neputinta, pentru ca pot crea lucruri utile societatii, pentru ca sunt ca noi toti.
„Fara munca nu se poate face nici recuperare, nici integrare, nu este valabila nici respectarea drepturilor persoanelor cu handicap, nici egalitatea de sanse. Toate raman vorbe, daca nu le oferim posibilitatea sa se exprime prin munca. Poate suna comunist sau nu stiu cum, dar este real! Este singurul mod in care omul isi poate gasi locul lui in societate. Fara asta ramanem toti niste exclusi. Trebuie sa dam o sansa economiei sociale, altfel ramanem numai la sloganuri frumoase”, a explicat Maria Stanescu, presedinte Asociatia Phoenix Speranta.
Directorul tehnic al asociatiei din Medias unde lucreaza peste 80 de persoane cu dizabilitati severe spune ca daca ai sansa sa vezi bucuria unei astfel de persoane atunci cand reuseste sa realizeze ceva nu te mai intrebi de ce merita sa ne zbatem pentru a le oferi posibilitatea sa munceasca.
La o sarbatoare speciala, in care, declarativ, suntem mai buni, mai curati, mai atenti cu cei din jurul nostru, cu cei vulnerabili, am vrut sa vi-i prezentam pe Nick Vuicici, pe mediesenii de la Speranta, pe baimarenii de la ASSOC, oameni simpli care cred mereu ca mai exista speranta. Un ingredient fara care viata noastra, ce nu e de fiecare data usoara, pare gri. Si „nimeni nu ne poate face sa ne simtim inferiori fara permisiunea noastra”, dupa cum spunea Anna Eleanor Roosevelt.
Sursa: Catalin Vischi
– Servicii de creare site web
