Fiecare noua comunitate de crestini a dat valente noi sarbatorii Craciunului, in functie de traditiile si obiceiurile pagane din momentul convertirii. Asa se face ca ritualurile specifice sunt complexe si numeroase, in parte de origine precrestina sau de provenienta nedeterminata, menite sa-l apere pe om de tot raul prin mijloace magice. Din liturghia Craciunului s-au mai dezvoltat cu timpul si unele forme de teatru religios, legate mai ales de scena intrarii celor trei crai de la Rasarit in staulul unde s-a nascut Mantuitorul.
Cea mai veche referinta scrisa despre Craciun are legatura cu o sarbatoare ce marca reintoarcerea Soarelui (solstitiu) si a fost gasita in antichitate, in Mesopotamia. Sarbatoarea, care tinea 12 zile, avea drept scop sa-l ajute pe zeul Marduk sa imblanzeasca monstrii haosului pentru inca un an. La romani, sfarsitul lunii decembrie coincidea cu serbarile oficiate in cinstea zeului Saturn, numite saturnalii.
Acestea reprezentau o forma de venerare a soarelui, a luminii ce biruia intunericul – obicei adus din Orient, mai precis din Siria. Ei sarbatoreau si „nasterea soarelui neinvins” (sol invictus) la solstitiul de iarna (catre 21 decembrie), cand zilele reincep sa se lungeasca, un cult preluat de la persani, care-l adorau pe „Mithra”, zeul soarelui. Pentru pagani, aceasta era noaptea in care Marea Zeita dadea nastere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
La inceputurile Crestinismului, unii episcopi au propus ca Nasterea Domnului sa se sarbatoreasca in aceeasi perioada (17 – 24 decembrie), insa obiceiul nu s-a generalizat pana in secolul al IV-lea, nestiindu-se cu siguranta care ar trebui sa fie data corecta. Uneori, Craciunul era sarbatorit in septembrie, alteori, in martie.
In secolul al III-lea, se serba in Orient, la 6 ianuarie, Epifania sau Teofania (descoperirea lui Dumnezeu), o sarbatoare comuna pentru Nasterea Domnului, Botezul Sau de catre Sfantul Ioan si participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior si de Biserica Romei.
In anul 274 d.Hr., solstitiul de iarna a cazut la 25 decembrie. Imparatul roman Aurelian a proclamat acea data „Natalis Solis Invicti”, adica „nasterea Soarelui invincibil”. In anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficiala a nasterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai tarziu, in 325, primul imparat roman crestin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificatia zilei de 25 decembrie. El a stabilit o sarbatoare cu data fixa, ce aniversa Nasterea lui Iisus Hristos. In 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeasi data pentru sarbatoarea Nasterii Domnului, asimiland sarbatorile populare si pagane deja existente cu ocazia solstitiului de iarna.
Ajunul Craciunului – seara de 24 decembrie – deschidea sirul sarbatorilor de iarna, care tineau 12 zile si se terminau in ajunul Bobotezei (6 ianuarie). La mijloc cadea Anul Nou.
Chiar dupa fixarea datei de 25 decembrie, a mai trecut multa vreme pana ce aceasta sa fie adoptata de toti crestinii. Din cauza diferentelor calendaristice (stil nou si stil vechi), o buna parte dintre pastreaza acest obicei.
Ziua nasterii lui Iisus va fi declarata sarbatoare a Imperiului roman in anul 429, de catre imparatul Iustinian, iar Sfantul Patrick va introduce Craciunul in Irlanda in 461. Augustin de Canterbury statorniceste aceeasi traditie in Anglia in 604, pentru ca, abia un secol mai tarziu, Sfantul Bonifaciu sa instituie in Germania celebrarea Nasterii lui Iisus la 25 decembrie.
In Scandinavia, Craciunul va patrunde in, 815 prin Sfantul Angsar, iar Sfantul Chiril va contribui la raspandirea sarbatorii crestine in tarile slave. In Ungaria, Sfantul Adalbert face acelasi lucru in 997, iar Danemarca se va crestina complet abia in perioada1014-1053.
In tarile Europei occidentale, protestantii au interzis in anumite epoci serbarea Craciunului si cultul sfintilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis in Anglia aceasta sarbatoare intre anii 1649 si 1660.
Abia in secolul al XIX-lea, Craciunul a devenit cu adevarat o serbare populara.
In 1834, cartea lui Charles Dickens, „Un colind de Craciun”, aparuta cu o saptamana inaintea acestei sarbatori, a cunoscut un mare succes. Deja, Craciunul castigase o popularitate uriasa. Popularitatea Craciunului a inceput sa creasca in 1820 cand Washington Irving a publicat cartea „Cum se tine Craciunul la Bracebridge Hall”. In SUA, Alabama a fost primul stat care a declarat Craciunul sarbatoare legala, in 1836. Craciunul a devenit sarbatoare nationala in SUA abia in 1870, cand presedintele Ulysses Grant a semnat un act oficial in acest sens.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
