Să ne aducem aminte de deţinuţii politici

În zilele noastre, când lupta pentru putere nu cunoaște limite sau ideea de patriotism, ar trebui să ne amintim tot mai mult de cei care și-au dat viața sau au îndurat chinuri de nedescris în închisorile comuniste din țara noastră, în lupta împotriva comunismului.

Suferințele îndurate de deținuții politici sunt de neimaginat, chinurile, torturile și condițiile inumane de detenție cauzând un număr mare de decese sau boli grave. Pe bună dreptate, penitenciarele din perioada comunistă pot fi considerate lagăre ale morții, o dovadă a ceea ce a însemnat regimul totalitar în România, impus prin forță și teroare.

Deținuții încarcerați în închisorile comuniste au cunoscut izolarea, foamea, violența fizică și psihică. Se spune că dacă s-ar aduna toți anii petrecuți de deținuți în închisorile comuniste din România, aceștia ar însuma peste două zeci de milioane de ani. Din cauza izolării și a faptului că mintea începea să o ia razna, mulți au compus poezii în detenție, poezia devenind astfel un vehicul de afirmare a libertății interioare. Poeziile erau memorate, iar apoi transmise prin alfabetul morse din celulă în celulă.

Reiterarea, obiectualizarea omului, a fost una din cele mai grele încercări la care au fost supuși deținuții politici.

Mari personalități politice, reprezentanți ai bisericii sau simpli muncitori și țărani, ajungeau un simplu număr când intrau pe porțile închisorilor.

Foștii deținuți politici au suferit toată viața, inclusiv după ispășirea pedepsei și eliberarea din lagărele comuniste.

Urmăriți în permanență de Securitate, aceștia nu au putut duce o viață normală, nu au putut promova la locurile de muncă, s-au simțit în permanență hăituiți. În România mai trăiesc câteva sute de foști deținuți politici, mulți dintr-o pensie mizeră, umiliți și ignorați de statul român. În timp ce luptătorii anticomuniști se sting rând pe rând în uitare, torționarii lor au pensii de mii de lei.