Devenit simbol al dezvoltarii economice din sud-vestul Chinei, ambitiosul oras Chengdu va avea in curand cea mai mare cladire din lume, anunta afp.com. Botezat Global Center, paralelipipedul de 100 m inaltime, cu o laturile de 500 x 400 m, este prezentat ca ‘cea mai mare cladire integrata din lume’. Fatada exterioara este practic terminata si o armata de muncitori lucreaza din plin la interior, unde ar incapea 20 de opere din Sydney, potrivit edililor din Chengdu, metropola de 14 milioane de locuitori.
Realizat de dezvoltatorul local China Exhibition and Travel Group (ETG), complexul monumental va avea o plaja artificiala echipata cu tobogane imense, la malul unei mari de apa dulce, totul sub o uriasa cupola de sticla. El urmeaza sa fie finalizat inaintea forumului international al revistei americane Fortune (cea mai veche revista pe teme economice din America de Nord, creata in 1930), programat la Chengdu, pe 6-8 iunie 2013. Se pare ca manifestarea va fi deschisa ce noul lider chinez Xi Jinping, in prezenta unor patroni de companii multinationale din toate colturile lumii.
Edificiul se va intinde pe 1,7 milioane de m2 – prin comparatie, Pentagonul nu are ‘decat’ 600.000 -, dintre care 400.000 m2 vor fi destinati unor magazine de lux. Cladirea va mai adaposti birouri, sali de conferinte, un complex universitar, doua centre comerciale, doua hoteluri de cinci stele, un cinematograf Imax, un ‘sat mediteranean’, un patinoar si un vas de pirati, potrivit unei liste incomplete. Structura are acoperisul in forma de val, intr-un oras aflat la mii de kilometri de orice coasta maritima.
In Global Center nu va exista norul gros de poluare care acopera in cea mai mare parte a timpului orasul. ‘Am preluat o tehnica japoneza: 24 de ore din 24 va exista un soare artificial care va asigura si temperatura potrivita’, spun dezvoltatorii. In complex va fi si o statie de metrou, botezata ‘Parcul oceanic’.
Principala atractie va fi ‘malul marii’, alcatuit dintr-o plaja de nisip de peste 5.000 m2, un curs de apa pentru rafting si o faleza unde 6.000 de ‘turisti’, asezati sub umbrele, vor putea manca fructe de mare, uitandu-se la cele mai mari valuri din lume produse in interior, mai spun promotorii. In locul orizontului se va afla un ecran cu diode electroluminiscente, cu o lungime de 150 m, prezentat si el ca cel mai mare instalat vreodata. Soarele va rasari si va apune pe acest ecran, iar briza marina va adia cu gingasie.
In fata Global Center se va inalta o alta cladire imensa, Centrul pentru arte contemporane din Chengdu, opera a arhitectei anglo-irakiene Zaha Hadid, prima femeie careia i s-a decernat prestigiosul premiu Pritzker. El va cuprinde un teatru, o opera si un muzeu. Pe esplanada dintre cele doua edificii, pe care edilii locali le compara fara modestie cu piramidele egiptene, va fi instalata o imensa fantana arteziana muzicala, care va arunca apa la 60 m inaltime.
Orasul Chengdu, care inregistreaza o crestere economica de doua cifre si care prevede sa treaca de la doua linii de metrou in prezent la zece in 2020 si sa construiasca al doilea aeroport, intentioneaza sa devina noul Silicon Valley mondial.
Sursa: Agerpres