Pomenirea Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare

Sfântul Sisoe cel Mare s-a stabilit încă din tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub as­cultarea sihastrului Hor. S-a retras apoi, peste Nil, la o sihăs­trie din muntele Sfântului Antonie cel Mare. Cuviosul împletea rugăciunea cu munca, primind vizita multor pustnici din jur, fiind învrednicit şi cu darul facerii de minuni.
Odată, un om a plecat cu fiul său spre sihăs­tria Cuviosului Sisoe, dar pe drum copilul s-a îmbolnăvit şi a murit. Însă tatăl nu s-a întors, ci şi-a continuat drumul. Ajungând la cuvios, în lipsa acestuia, l-a aşezat pe fiul lui cu faţa în jos, ca şi cum ar fi stat la rugăciune.
Cuviosul Sisoe l-a binecuvântat pe tată, care a ieşit afară, apoi şi pe copil, spunându-i să se ri­dice şi să se ducă la tatăl lui. În acel moment copilul a înviat.
Pe acest Părinte, insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate, în vreo greșeală îi este destul un an de pocăință?” Răspuns-a starețul: „Aspru este cuvântul acesta”. Zis-au frații: „Atunci șase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greșit?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. Și iarăși, au zis frații: „Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăință?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta, a zis: „Cred în milostivirea lubitorului de oameni ca, de se va pocăi omul din tot sufletul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăința lui”.
Alt frate a întrebat pe stareț, zicând: „Ce voi face, părinte, că am căzut în păcat?” Starețul a răspuns: „Ridică-te, fiule, și te vei mântui.” Zis-a fratele: „După ridicare, iarăși am căzut”. Starețul i-a zis: „Ridică-te iarăși”. Fratele a zis „Până când va fi căderea și ridicarea mea?” Starețul a răspuns: „Până ce te va ajunge și te va găsi sfârșitul, ori în cele bune, ori în cele rele. Până atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru că, în pocăință, să ne ajungă sfârșitul”.
Cu­viosul şi-a dat seama de minunea ce s-a săvârşit prin el şi întristându-se, deoarece nu voia să fie făcător de minuni, le-a cerut să nu spună nimic despre ce se întâmplase.
Sfân­tul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut cu pace la Domnul în anul 429.
Și, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat fața lui ca lumina și a grăit către dânșii: „Iată, ava Antonie a venit”. Și, trecând puțin, iarăși, a zis: „Iată, ceata Proorocilor a venit”. Și, iarăși, s-a luminat, mai mult, și a zis: „Iată, ceața Apostolilor a venit.” Și îndoit fața lui s-a luminat și vorbea cu cei nevăzuți. Și l-au rugat pe el frații, zicând: „Spune-ne, Părinte, cu cine vorbești?” Și le-a zis lor: „Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, și mă rog lor, să mă lase pe mine, puțin ca să mă pocăiesc”. Și i-au zis lui frații: „Nu-ți este ție de trebuință pocăință”. Răspuns-a starețul: „Cu adevărat, nu mă știu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinței”.
Și toți frații îl știau pe el, că este desăvârșit. Și, iarăși, mai mult, s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și a grăit către dânșii starețul: „Iată, vine Domnul, vedeți toți, că zice: Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie”. Și, zicând acestea, Cuviosul, îndată, și-a dat duhul sau la Domnul. Și s-au văzut niște fulgere și s-a umplut casa aceea de bună mireasmă.
Tropar, glasul 1:
„Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Sisoe; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri”.