![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Locuitorii de pe strada Valea Neagra din cartierul Firiza al municipiului Baia Mare traiesc cu teama ca in orice moment ar putea ramane fara case, din cauza raului din zona care degradeaza digul de protectie. Malurile se surpa, iar peretii se crapa, au semnalat oamenii. Acestia se plang ca autoritatile n-au luat nicio masura, desi au semnalat problema de nenumarate ori. Pe de alta parte, reprezentantii Sistemului de Gospodarire a Apelor sustin ca au in lucru documentatia necesara pentru a promova investitia care ar trebui demarata pe Valea Neagra.
Adrese peste adrese, toate soldate cu acelasi raspuns: nu sunt fonduri. De asta se plang ca au avut parte locuitorii de pe strada valea Neagra din cartierul Firiza al municpiului Baia Mare, dupa ce au intervenit la autoritati, semnaland ca digul de protectie este grav avariat, iar apa nu face decat sa sape si mai mult sub zidul de protectie, generand surparea malurilor.
“Malul se surpa, e periculos pentru ca e cam la un metru casa de vale. Daca vine apa mare si se rupe malul, apa tot mananca pana cade tot malul, ajunge la casa. Am fost la SGA, la Primarie, am depus hartii si s-o dat raspuns acasa ca nu au fonduri. Dar cand vor fi fonduri?”, a relatat Ioan Moldovan.
Altii spun ca traiesc cu teama ca in orice moment casa li s-ar putea prabusi. Ei au ajuns in pragul disperarii si nu mai spera decat in ajutorul divin.
“Se lasa fundatia de casa, pe zi ce trece parca tot mai tare se deschid crapaturi. Ce sa fac? Unde sa ma duc? Am tot umblat pe la Primarie pe la SGA de pomana. Au inceput sa se crape peretii, numai cu frica stau in ea. Spala apa si se prabuseste incontinuu terenul. Apa cand vine tot spala incontinuu, ar trebui betonat, altfel nu tine, piatra o spala si o duce in jos. Mai ales primavara dupa ce se topeste zapada e mai mare apa, si acuma cand o fost ploile astea o fost apa foarte mare si mi-o fost frica”, a aratat Gavril Rat.
Altii au avut parte chiar de alte incidente care ar fi putut sa-i coste viata. Unul dintre localnici a marturisit ca, din cauza degradarii digului, apa a afectat podul care s-a prabusit cu masina cu tot.
“O venit muncitorii aici, o pus pompa in vale si s-o dus, era sa mearga si muncitorii in vale, o inceput sa se manance sub dig, casa aceasta micuta dupa 200 de ani se duce si ea. De ce am pastrat-o sa o duca apa? Am facut investitiile astea, de ce le-am facut sa le duca apa? N-are nimeni grija de noi. Nu-i normal platim impozite si taxe si nu ne ajuta nimeni. In vara din cauza ca s-o miscat digurile s-o dus si podul cu masina cu tot. Am avut noroc ca s-o intamplat doar cu masina, o lasat masina acolo si o fugit”, a precizat Olimpia Cociutau.
Autoritatile ridica deocamdata din umeri. Reprezentantii SGA Maramures recunosc ca stiu situatia. Lucrarile de amenajare au fost realizate prin anii 1975, iar acum au “durata de functionare depasita”. Problema oamenilor a fost inregistrata in baza de date a institutiei, insa pentru moment nu poate fi vorba despre masuri concrete, abia acum fiind intocmita documentatia pentru a se incerca obtinerea de fonduri necesare in vederea efectuarii investitiei.
“Problema solicitata de cetatenii riverani cursului a fost solicitata si inregistrata in baza de date. In 31.07 s-a intocmit o nota de fundamentare cu situatia din teren si lucrarile necesare. Se afla in derulare procedurile de intocmire a documentatiei in vederea promovarii unei investitii pentru rezolvarea problemelor din Valea Neagra”, a mentionat purtatorul de cuvant al SGA Maramures, Anca Bonto.
Daca nu se va interveni, situatia se poate agrava in orice moment, in conditiile in care si reprezentantii SGA recunos ca “Valea Neagra are un regim de curgere torential, cu importante transporturi de debit solid, care in timp au afectat stabilitatea cursului de apa si al lucrarilor efectuate”.
Sursa: Camelia Tocaci