La data de 9 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, în urma probatoriului administrat în cauză, au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui tânăr de 24 de ani.
În fapt, la data de 7 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au oprit pentru control, pe bulevardul Decebal, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul figurează în bazele de date cu dreptul de a conduce anulat.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul DrugTest rezultatul a indicat posibila prezență a unor substanțe psihoactive.
Tânărul a fost condus ulterior la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, rezultatele analizelor de laborator fiind pozitive în ambele cazuri.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.









– Servicii de creare site web
