La Sfânta Liturghie celebrată marţi, 14 aprilie a.c., în capela Casei „Sfânta Marta”, papa Francisc a cerut de la Dumnezeu harul de a depăşi diviziunile în acest timp dificil. În omilie, pontiful a evidenţiat că a ne converti înseamnă să devenim din nou credincioşi, o atitudine care nu este foarte comună în existenţa noastră: fidelitate în timpuri bune şi în timpuri grele; fidelitate faţă de Dumnezeu şi între noi.
Inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 2, în care se relatează despre Petru care le-a spus iudeilor că „Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe Isus” pe care ei l-au răstignit, pontiful a scos în evidenţă convertirea multora care „au fost pătrunşi la inimă de cele auzite”.
Convertirea – a explicat papa Francisc – înseamnă să ne întoarcem la a fi credincioşi, la a fi fideli chiar şi în timp de incertitudine, explicând că certitudinile noastre sunt idoli, ne conduc la infidelitate şi nu sunt certitudinile date de Dumnezeu.
Pontiful a amintit totodată că viaţa noastră şi istoria Bisericii sunt pline de infidelitate. La finalul omiliei, referindu-se la Evanghelia din liturgia zilei, după sfântul Ioan, capitolul 20, în care se relatează despre Isus cel înviat care i se arată Mariei Magdalena, o femeie slabă dar fidelă, fidelă chiar şi în faţa mormântului lui Isus, papa Francisc a invocat în rugăciune harul fidelităţii.
Vă oferim textul omiliei papei Francisc, în traducerea noastră de lucru:
«Predicarea lui Petru, în ziua de Rusalii, străpunge inima oamenilor cărora le spune: „Cel pe care voi l-aţi răstignit a înviat”. „Când au auzit au fost pătrunşi la inimă şi i-au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?” iar Petru le spune cu claritate: „Convertiţi-vă, convertiţi-vă. Schimbaţi-vă viaţa. Voi, care aţi primit promisiunea lui Dumnezeu, voi cei îndepărtaţi de Legea lui Dumnezeu din cauza idolilor şi ale celor lumeşti, convertiţi-vă. Întoarceţi-vă la fidelitate”.
Convertire înseamnă a-i fi din nou fideli lui Dumnezeu. Fidelitate: acest comportament nu este foarte comun în viaţa oamenilor, în viaţa noastră. Există întotdeauna iluzii care atrag atenţia şi, de multe ori, voim să urmăm aceste iluzii. Însă, [avem nevoie de] fidelitate faţă de Dumnezeu în timpuri bune şi în timpuri dificile.
Există un fragment, în Cartea a doua a Cronicilor, care mă impresionează mult. Se află în capitolul 12, la început: „Când s-a întărit Roboam în domnie şi a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, şi tot Israelul a părăsit-o împreună cu el.” Astfel spune Biblia. Este un fapt istoric, însă este şi un fapt universal. De multe ori, când ne simţim siguri pe noi, începem să facem propriile proiecte şi, încetul cu încetul, ne îndepărtăm de Domnul şi nu mai rămânem în fidelitatea sa.
Însă, siguranţa mea nu este siguranţa pe care mi-o dă Dumnezeu. Siguranţa mea este un idol. Acest lucru i s-a întâmplat lui Roboam şi poporului lui Israel. S-a simţit sigur – cu împărăţia consolidată – şi s-a îndepărtat de Legea Domnului şi a început să se închine idolilor. Însă, am putea răspunde: „Părinte, eu nu mă închin înaintea idolilor”. Nu, poate că nu te închini idolilor, însă îi cauţi şi, de multe ori, îi adori în inima ta. Acesta este adevărul. Siguranţa de sine deschide uşa idolilor.
Siguranţa de sine este ceva rău? Nu, este un har. Însă, trebuie totodată să fim siguri că Dumnezeu este cu noi. Însă, dacă sunt sigur pe mine şi pun în centru propriul „Eu”, atunci încep să mă îndepărtez de Dumnezeu şi, asemenea regelui Roboam, devin necredincios.
Fidelitatea este foarte greu de păstrat. Toată istoria lui Israel şi, succesiv, toată istoria Bisericii este plină de infidelitate. Plină. Este plină de egoisme, de propriile certitudini care duc de îndepărtarea de Domnul a poporului lui Dumnezeu; care duc la pierderea fidelităţii, a harului fidelităţii. […]»
În omilia Sfintei Liturghii de Marţi, din octava Paştelui, oprindu-se asupra Evangheliei din liturgia zilei, papa Francisc a pus în lumină portretul Mariei Magdalena, pe care a definit-o „icoană a fidelităţii”, „o femeie credincioasă care nu a uitat nicicând ceea ce a făcut Domnul pentru ea”.
Papa Francisc: «Să-i cerem Domnului harul fidelităţii, harul de a-i mulţumi pentru certitudinile care ne vin de la El şi, fără a ne gândi la propriile certitudini, să privim întotdeauna dincolo de acestea. Să-i cerem Domnului harul de a fi credincioşi şi în faţa mormintelor, în faţa prăbuşirii atâtor iluzii; să-i cerem harul fidelităţii permanente, chiar dacă nu este uşor de păstrat. Să fie El, Domnul, păzitorul fidelităţii noastre!»
Sfântul Părinte a încheiat celebrarea euharistică cu următoarea rugăciune: „La picioare tale, o, Isuse al meu, mă închin şi îţi ofer căinţa inimii mele mâhnite care se cufundă în nimicul ei şi în sfânta ta prezenţă. Te ador în Sacramentul iubirii tale, doresc să te primesc în sărmanul sălaş pe care ţi-l oferă inima mea. Aşteptând fericirea Împărtăşaniei sacramentale, vreau să te am în sufletul meu. Vino la mine, o, Isuse al meu, şi fă ca eu să vin la tine. Inima ta să înflăcăreze toată fiinţa mea, în viaţă şi în moarte. În Tine cred, În Tine sper, pe Tine te iubesc. Aşa să fie!”.
Sursa: vaticannews.va/ro
– Servicii de creare site web
