Papa semnează prefaţa la volumul „Ca fulgerul vine din Orient”, în care părintele Francesco Cosentino adună printr-un dialog experienţa cardinalului Lazzaro You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler. Vă propunem textul integral.
După ce a aşteptat timp de ani lungi mângâierea Domnului, bătrânul Simeon recunoaşte în Prunc pe Mesia trimis de Dumnezeu. Îl strânge în braţele sale şi îl binecuvântează pe Dumnezeu cu inimă emoţionată, recunoscând în acel Prunc lumina mântuirii pe care o aşteptau toate popoarele (cf. Lc 2,30-31).
Isus este lumina trimisă de Tatăl în nopţile întunecate ale omenirii. El este aurora pe care Dumnezeu a voit s-o facă să răsară în timp ce încă umblam în întuneric. El este cel care a deschis breşe de speranţă acolo unde eram pierduţi, iluminând colţurile îndepărtate ale pământului şi brazdele inimii noastre frânte, trudite şi rănite. El este acea lumină originară a Creaţiei care, acum, străluceşte în mijlocul nostru pentru a risipi întunericul vieţii noastre. Isus este lumina lumii (cf. In 8,12) şi, de aceea, chiar dacă uneori bâjbâim în întuneric şi ne lipseşte „viziunea”, pentru noi există mereu o speranţă. Pentru că mereu putem să mergem la El strigând ca orbul Bartimeu şi să primim de la Isus ochi noi şi luminoşi.
Animată de această speranţă, Biserica, în tradiţia sa teologică şi liturgică, s-a îndreptat mereu spre Orient şi acolo ne invită să privim, pentru că din Orient răsare lumina, soarele dreptăţii, steaua luminoasă care este Cristos. Biserica are nevoie mereu să fie iluminată de Cristos şi de Evanghelia sa, pentru că mereu, ca o barcă ce străbate valurile adesea agitate ale istoriei, ea poate risca să nu fie Biserica lui Isus. Bătrânul Simeon spune asta Mariei şi lui Iosif: acest Prunc care s-a născut „este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie” (Lc 2,34). Isus continuă să fie un scandal şi astăzi, un semn de contradicţie care pune în criză siguranţele noastre şi zdruncină inima noastră pentru ca să nu fie paralizată de frică, să nu fie închisă în ipocrizie, să nu fie împietrită în păcat. De fapt, bucuria evangheliei, în timp ce ne mângâie şi ne ridică, este şi o profeţie care ne pune în criză, care continuă să deranjeze logicile puterii umane, calculele lumeşti, armele samavolniciei, logicile diviziunii şi ambiguităţii. Isus continuă să fie Cel care deranjează pacea falsă a celor care „strălucesc frumos pe dinafară, dar în interior sunt pline cu oase de morţi şi cu toată putreziciunea… plini de ipocrizie şi nelegiuire” (Mt 23,27-28).
Pentru aceasta sunt fericit să prezint această carte, care vrea să dea glas Bisericii din Orient prin relatarea, anecdotele, reflecţiile cardinalului Lazzaro You Heung-sik, pe care l-am întâlnit pentru prima dată în 2014, în timpul Zilei Tineretului Asiatic, şi pe care astăzi l-am chemat la conducerea Dicasterului pentru Cler. Cu caracterul său amabil şi afabil, el ne permite să percepem roadele unei credinţe semănate în ţara martirilor şi răsărite cu simplitate graţie mărturiei bucuroase a unei Biserici vii. Şi din relatarea care lent ia formă, putem întrevedea drumul pentru a rămâne, noi toţi, o Biserică fidelă faţă de Isus şi faţă de evanghelia sa, departe de orice mondenitate.
Din conversaţiile prezentate în aceste pagini, care văd împletindu-se elemente autobiografice şi reflecţii spirituale şi pastorale, cardinalul Lazzaro face să reiasă portretul unei credinţe generate în contactul asiduu cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu martorii evangheliei; portretul unei Biserici tinere şi întreprinzătoare, născută din laici, care se face instrument de speranţă şi de compasiune, îngrijindu-se de cel care este rănit; portretul unei slujiri sacerdotale care are nevoie să se regenereze la lumina evangheliei, golindu-se de orice clericalism şi regândindu-se pe sine însăşi „alături” şi „cu” fraţii laici, în comunităţi sinodale şi ministeriale.
Aşadar, exprim recunoştinţa mea cardinalului Lazzaro şi celui care s-a îngrijit de aceste pagini. Pentru că noi toţi avem nevoie de această lumină care vine din Orient. Avem nevoie să ascultăm mărturia îndrăzneaţă a atâtor surori şi fraţi care, cu entuziasm şi chiar trecând prin multe suferinţe, l-au primit cu braţele deschise pe Isus aşa cum a făcut bătrânul Simeon, primind predica sfântului Andrei Kim şi a multor misionari care şi-au dedicat viaţa pentru bucuria evangheliei. Avem nevoie „să ne descentrăm”, făcând o călătorie spre Orient şi punându-ne la şcoala unui stil de viaţă spirituală şi eclezială care poate revigora credinţa noastră. Şi avem nevoie să amintim că, şi în trude şi în întunecimi, Domnul vine ca fulgerul. Şi vrea să ilumineze viaţa noastră.
– Servicii de creare site web
