Gavrila Hotico a lu Herenta din Ieud a lucrat deja mai mult de-o jumatate de veac si nu are de gand sa se opreasca. Chiar si acum, la 73 de ani, urca pe schele sprintar ca un pusti, ia barda, isi conduce echipa, bate un cui, ridica o biserica de lemn… Nu poarta ochelari, in ciuda varstei, si se lauda ca nu a fost bolnav niciodata.
De mic copil, Gavrila Hotico iubeste lemnul : il face troita, biserica, sindrila, poarta maramureseana. Pe langa sculele lemnarului, mesterul Hotico se mai foloseste de dragoste ca sa faca ceea ce face mai bine ca nimeni altul. Dragostea de meserie trece cu forta unui rau de munte prin familia sa: bunul sau a fost primul din neam ce-a apucat calea lemnaritului, a urmat tatal (taran-poet despre care se spune ca avea intotdeauna si un creion in jeb si care oprea si boii-n jug daca-i venea sa scrie), iar acum mesterul care a dat mai departe taina meseriei fiilor sai – patru la numar.
Treaba de restaurator si-o face cumaxima seriozitate: nu foloseste decat sculele traditionale ale lemnarului: barda, cutitul, dalta. Niciodata altceva…
Conicar de…santier
Poate ridica o biserica traditionala de lemn din temelie, singur. Cu palmele goale, daca e nevoie. A lu’ Herenta nu foloseste Autocad-ul, ci doar creionul, ca si tatal sau. Doar ca nu scrie poezii, el face planuri de constructie. N-a absolvit nicio scoala de arhitectura. Abia a terminat liceul, la 45 de ani.
”Nu mi-o placut in veci cartea, am vrut numai sa lucrez in lemn, ca tatal meu si bunicul”, spune el .
Marturiseste ca ”un coleg a fost in locul meu la examene, tragea tara de mine sa ma vada absolvent, sa-mi poata clarifica situatia de om serios cu carte de munca, sa ma treaca restaurator de monumente istorice”.
Gavrila Hotico are o memorie formidabila. Stie exact cati metri cubi de lemn au intrat in cutare sau cutare lucrare, cate bucati de sindrila sunt pe acoperisul bisericii de la manastirea Rohita, unde si cand a dus o biserica de lemn, cu cine a lucrat si-n ce an… Chiar si noaptea de-l scoli sa-l intrebi unul din aceste lucruri, mesterul stie ce si cum.
Caietele sale de mester (tine cate unul mai mare sau mic, dupa cum ii era lucrarea-ncredintata) sunt puse bine si consemneaza toate detaliile din 100 de santiere unde au fost ridicate sau restaurate bisericute de lemn. Documentele mesterului sunt la mare pret, iar muzeografii il curteaza acum ca sa le vada bagate-n patrimoniu.
In Washington ca-n Ieud
Cu sau fara carte, mesterul nu a dat niciodata gres ca specialist: schitele sale, edificiile ridicate de el au primit aviz de la cei mai exigenti arhitecti, intotdeauna. A ridicat o biserica de lemn la americani si una in Venezuela. Mesterul a trecut oceanul cu bisericile sale cu tot. A proiectat si construit biserici autentice de lemn pe taramul fagaduintei si povesteste despre asta cu simplitatea unui meserias onest. Si cu multa modestie…
Ce ti-e Washingtonul, ce ti-e Ieud-deal? Cu mandrie povesteste cum a imbracat straiele traditionale si la Casa Alba: izmene, camesa si laibar – asa cum e portu’-n Ieud.
”La fel am fo-mbracat si la nunta mea, ca mie nu-mi plac straiele de domn”, marturiseste Hotico.
Mesterul sta cam putin pe-acasa. Mai rarut e mai dragut, spun morosenii. Si zic bine: s-a inteles mereu perfect cu consoarta, care i-a daruit patru feciori si-o fata. Se stiau din copilarie, povesteste Hotico, ea statea-n vecini. A curtat-o patru-cinci ani, apoi i-a spus pragmatic: ”Fata, io nu las meseria mea si n-o sa pre fiu p-acasa, daca crezi c-a fi bine asa, ne luam, de nu, Dumnezo-ti deie sanatate”. S-au luat.
Fericire. Tur ti retur
Hotico spune ca ar vrea sa isi mai vada bisericile o data, sa faca un tur prin Romania si prin lume. Asta e singurul lucru pe care ti-l mai doreste acum meseriasul. In rest, e multumit. Lasa ceva in urma; da o meserie mai departe celor din neamul lui si altor 100 de ucenici ce i-au trecut prin mana; a facut ceva si se vede.
Gavrila Hotico a lu Herenta din Ieud a descoperit calea spre fericire: ”roaga-te si munceste” asa cum scrie si pe crucea de lemn din 1904, de la manastirea Rohita, acolo unde ridica de sase ani traditia la rang de arta.
Sursa: Anamaria Peride
– Servicii de creare site web
