Zeci de exponate din cadrul cunoscutului Memorial al Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetu Marmatiei se vor afla, primavara aceasta, in periplu prin orase importante ale Romaniei. Ele sunt expuse mai intai in capitala, la Muzeul Satului, dupa care “muzeul intinerant” se va muta la Timisoara, Drobeta-Turnu Severin si, pe final, va poposi la Braila.
Exponatele puse “pe roti” si plimbate prin tara vizeaza un episod extrem de tragic din istoria Romaniei – deportarile in Banat si Mehedinti, din vara anului 1951. Evenimentul sub egida caruia o mica parte a memorialului sighetean e prezentata publicului larg a fost intitulat “Rusaliile Negre: deportarea in Baragan”.
Dupa cum au precizat reprezentantii Fundatiei Academia Civica, expozitia cuprinde 28 de panouri in care sunt aranjate cronologic si tematic pentru a surprinde situatia internationala din anii ‘50 – incepand de la ruperea lui Tito de Kominformul stalinist, si ajungand la elaborarea planului de ‘dislocare’, alcatuirea ‘listelor negre’, respectiv la pregatirea si executarea deportarii. Este surprinsa totodata viata in Baragan, cladirea caselor, procurarea apei si mancarii, scoala, munca, inmormantarile, si, nu in ultimul rand ‘Domiciliul obligatoriu’.
“Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, harti si obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului International de Studii asupra Comunismului. Marturiile personale sunt transcrieri ale inregistrarilor facute de colaboratorii CISAC, in cadrul vernisajului fiind lansat si un audiobook cu fragmente de amintiri”, au aratat organizatorii evenimentului.
ISTORIC – “Rusaliile Negre: deportarea in Baragan”
“Deportarile din Banat si Mehedinti, din vara anului 1951, reprezinta unul (si cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare sociala pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat in plina dominatie sovietica. In urma unui plan pregatit timp de trei luni, cu precizie diabolica, au fost scosi din casele lor, pe parcursul noptii de 18/19 iunie, fara nici un anunt prealabil, peste 44.000 de oameni, incepand cu femeile si barbatii apti de munca si continuand cu familiile lor, compuse din batrani de pana la 85 de ani si din copii de toate varstele (unul din ei, nascut abia cu doua zile inainte). Dupa un drum taraganat, de doua saptamani, zavorati in vagoane de animale, deportatii au fost depusi in cateva gari din Baragan, de unde camioanele i-au purtat in 18 puncte diferite ale desertului de stepa. Lasati sub cerul liber, sub soarele naucitor de vara, au trebuit sa-si pregateasca pentru inceput bordeie sub pamant, ca in comuna primitiva. In anii urmatori si-au construit case mai aratoase si au destelenit pamanturile virgine. Au reusit astfel sa-si procure hrana pentru ei si pentru animalele din curte, biruind saracia si izolarea, supravietuind ca niste Robinson Crusoe ai secolului XX.
Intrebarea – pe care o pune expozitia ‘Rusaliile Negre: deportarea in Baragan’ – este: care a fost rostul dezradacinarii unui numar atat de mare de oameni? Se temea regimul comunist de harnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranta cu care ei asteptau ca americanii sa-i elibereze, patrunzand in tara prin Iugoslavia lui Tito? Altfel nu se explica fortele uriase puse in joc: peste 10.000 de militari inarmati (securisti, militieni, elevi de scoala militara, graniceri si pompieri), coordonati si supravegheati de 2500 de activisti de partid.
Peste cinci ani, in 1956, deportatii s-au intors la casele lor, dar multi le-au gasit ocupate de profitorii regimului si pentru a doua oara au fost obligati sa ia viata de la capat. 1600 dintre ei (dintre care 175 copii) murisera in detentie si curand osemintele lor au fost arate cu tractorul, odata cu satele facute una cu pamantul.
Unele sate au fost totusi transformate in centre de ‘domiciliu obligatoriu’ pentru miile de detinuti politici eliberati din inchisori la expirarea pedepsei, dar considerati recalcitranti si ‘nereeducabili’. Intre 1955 si 1964, s-au perindat pe la Rubla, Latesti, Mazareni, Dropia, Zagna, Fundulea personalitati ale vietii politice si culturale, intre care Corneliu Coposu, Ion C. Bratianu, Dan M. Bratianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studentii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam. Suplimentele de pedeapsa, mergand de la 12 la 60 luni, convietuirea indelungata intr-un perimetru redus le-au permis sa se imprieteneasca, sa-si transforme noua existenta intr-o scoala a solidaritatii. Cea mai neomeneasca detentie in aceasta perioada a fost aceea a sapte copii – cu varste intre 1 si 12 ani – expulzati la Latesti impreuna cu mama lor, dupa ce tatal, preot reformat, fusese condamant la 22 ani. Un alt preot, ortodox, a fost condamnat la munca silnica pe viata pentru ca a indraznit sa paraseasca pentru scurt timp DO, unde fusese adus dupa alti 9 ani de detentie.
In rezumat, totusi, destramarea tesutului civic n-a reusit nici in cazul deportatilor, nici in cel al ‘DO-istilor’, comunistii trebuind sa amane atomizarea totala a societatii pana in anii 70-80, cand noile generatii au cedat in fata terorii profilactice declansate de noul regim comunist”, au aratat reprezentantii Fundatiei Academia Civica.
FOTO: Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetu Marmatiei (c) eMM.ro
Sursa: L.C.
– Servicii de creare site web
