![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Amenintate cu rezilierea contractelor si cu aplicarea unor sanctiuni drastice au fost, astazi, 1 iulie, societatile Romprest si Drusal, care asigura servicii de intretinere a zonelor verzi, respectiv de salubrizare, pe raza municipiului Baia Mare. Primarul Catalin Chereches a solicitat o intalnire cu responsabilii din cadrul acestor fime, pe care i-a anuntat ca au doua variante la dispozitie – fie se pun serios pe treaba, fie administratia publica locala va rezilia contractele, respectiv va aplica sanctiuni usturatoare.
Nemultumirea edilului vine dupa ce, in mai multe zone centrale, dar si in cartierele municipiului, iarba a ajuns sa masoare mai bine de jumatate de metru, gunoaiele stau ascunse dupa gardul viu iar strazile au fost curatate doar pe jumatate. Mai mult decat atat, termenele stabilite pentru realizarea anumitor lucrari au fost depasite chiar si cu doua luni, conditii in care autoritatea publica a pus piciorul in prag. Reprezentantii societatii Romprest au primit azi un ultim avertisment din partea primarului, care este hotarat sa rezilieze contractul in conditiile in care nu sunt respectate sarcinile trasate.
“Au termen ca pana in data de 15 iulie sa rezolve toate problemele pe care eu si administratorul public le trasam spre rezolvare – tot ceea ce inseamna restante vizavi de municipiul Baia Mare. Daca nu, contractul cu compania Romprest va fi reziliat fara nicio emotie, pentru ca nu vreau ca lipsa de activitate si de eficenta a celor de la Romprest sa se transforme intr-un repros al cetatenilor municipiului Baia Mare la adresa administratiei locale. Nu-si fac treaba, pleaca! Vin altii care isi fac treaba”, a declarat Catalin Chereches.
Pentru a le demonstra celor de la Romprest si Drusal ca nu vorbeste din birou si ca stie care este situatia reala din teren, primarul municipiului Baia Mare, impreuna cu administratorul public, i-a scos in cartierele din municipiu pe sefii celor doua societati. El a aratat punctual care sunt neregulile in cartiere, dar si faptul ca exista mizerie pe strada.
Pusi fata in fata cu realitatea din teren, reprezentantii firmelor au incercat sa iasa basma curata, motivand ca problemele au aparut din cauza vremii capricioase.
„De exemplu, aducerea la cota nu am putut sa o realizam pentru ca a fost o perioada in care a plouat foarte mult si nu avem cum sa o facem. Privind coasa, la fel. A plouat foarte mult si iarba a crescut. A fost cald, a fost ploaie… Pe mine ma infrica altceva, eu de acum inainte, daca as putea sa intretin, sa am iarba, trebuie sa ud spatiile verzi, ca daca vine caldura o sa ne dorim sa avem iarba”, a incercat sa explice seful punctului de lucru Baia Mare al Romprest, Ioan Marincas.
Cu sau fara scuze, primarul Catalin Chereches i-a anuntat pe cei de la Romprest ca peste exact doua saptamani va iesi din nou in strada sa vada daca societatea si-a respectat sarcinile. Pe langa tunderea ierbii, intretinerea si toaletarea spatiilor verzi, firma mai are sarcina si de a intretine si curata locurile de joaca.
Mustrati au fost si reprezentantii firmei Drusal, care, potrivit edilului, pe hartie cer decontari de 100% chiar si pentru strazile curatate pe jumatate. Acestia solicita bani in plus municipalitatii si pentru ridicarea unor deseuri pentru care, separat, pe factura, contribuabilii sunt si ei obligati sa plateasca.
„Pentru Drusal in primul rand avem o sanctiune – o recuperare de un milion de lei, aproximativ 300.000 de euro, pe care o sa incercam sa o recuperam pentru faptul ca au decontat si au solicitat intr-un mod nelegal anumite decontari in zona punctelor de colectare, ei incasand si tarifele de la cetateni, dar pe de alta parte au cerut si de la primarie bani pentru cei care pun in zona punctelor de colectare diverse deseuri mai mari”, a explicat Catalin Chereches, primarul Municipiului Baia Mare.
Chiar daca nu a fost dat un termen pana la care trebuie sa se incadreze in standardele impuse, cei de la Drusal au aratat ca, in urma celor descoperite in teren, vor lua masuri de corectie a neregulilor existente la ora actuala. „Bineinteles ca, in urma celor vazute, vom lua noi masuri si vom vedea ce putem face pentru a putea imbunatati calitatea. Nu vom spori efectivul, ci mai degraba compartimentul de control si de verificare”, a declarat directorul Dursal, Ioan Cardos.
Potrivit administratorului public, municipalitatea plateste cate 350.000 de lei pentru a asigura timp de 15 zile salubizarea zonelor centrale si a cartierelor, in vreme ce pentru curatarea depozitelor necontrolate suma achitata variaza de la o luna la alta intre 20.000 si 50.000 de lei. Zonele verzi, care sunt intretinute conform contractului de societatea Romprest, costa lunar orasul aproximativ 80.000 de lei, pe timpul iernii, si pana la 400.000 de lei, pe timpul verii.
Sursa: Anca Popescu Glodan