Executivul a aprobat azi, 13 mai, proiectul de hotarare de guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale, de baza si minimal, si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2014-2015, a anuntat Ministerul Sanatatii.
„Punem un accent important, in premiera, pe preventie. Introducem pentru pacientii asimptomatici pana la 39 de ani o vizita obligatorie la medicul de familie, cel putin o data la trei ani, iar pentru cei dupa 40 de ani – prezenta anuala la medicul de familie”, a precizat ministrul Banicioiu.
Potrivit comunicatului de presa al MS, Contractul-cadru va aduce modificari importante si va reduce in primul rand birocratia prin introducerea reglementarilor privind utilizarea biletelor de trimitere in format electronic, de la data implementarii acestora, introducerea facturii electronice si utilizarea dosarului electronic de sanatate al pacientului.
De asemenea, contractul introduce obligatia la nivelul furnizorilor de a nu incasa sume de la pacienti pentru serviciile medicale prevazute in pachetele de servicii. In ceea ce priveste asistenta medicala primara, atat in pachetul minimal, cat si in pachetul de baza, in cazul supravegherii gravidei s-a introdus si testarea pentru hepatita de etiologie virala cu virus B si C in plus fata de testarea HIV.
In pachetul de baza au fost introduse si consultatii de monitorizare activa prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii imbolnavirilor privind: riscul cardiovascular inalt – HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronsic, boala cronica respiratorie obstructiva, boala cronica de rinichi.
De asemenea, a fost creata posibilitatea ca medicii de familie si medicii specialisti din specialitatile clinice sa poata elibera pentru pacientii internati cu boala cronica confirmata prescriptie medicala pentru medicamentele si materialele sanitare.
In ceea ce priveste asistenta medicala ambulatorie de specialitate, a fost revizuita lista procedurilor diagnostice si terapeutice, astfel incat pacientul sa beneficieze de o serie de investigatii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea in spital.
Nu se mai regasesc in pachetul de baza serviciile de homeopatie si fitoterapie (aceste servicii pot face obiectul asigurarilor private). In pachetul de servicii de baza se regasesc consultatii, servicii profilactice, tratamente protetice si ortodontice, precum si alte tratamente (inclusiv serviciile de medicina dentara de urgenta).
Referitor la asistenta medicala spitaliceasca, au fost evidentiati factorii de care trebuie sa se tina cont cumulativ in luarea deciziei de internare in regim de spitalizare continua si au fost introduse criterii de internare specifice pentru spitalizarea de zi.
In vederea scaderii numarului de internari, au fost precizate afectiunile care pot fi diagnosticate si tratate in regim de spitalizare de zi: afectiunile care vor fi prevazute in norme, afectiuni pentru care se acorda servicii de chimioterapie, radioterapie, brahiterapie, litotritie, implant de cristalin, intrerupere de sarcina cu recomandare medicala, amniocenteza, biopsie de vilozitati coriale, administrarea tratamentului pentru profilaxia rabiei, afectiuni care necesita administrare de medicamente pentru care este necesara aprobarea comisiilor de experti constituite la nivelul CNAS, HIV/ SIDA care necesita monitorizarea bolnavilor.
La capitolul dispozitive medicale a fost revizuita lista dispozitivelor medicale acordate in ambulatoriu, astfel: a fost introdus in lista dispozitivul necesar pentru copii pana la 18 ani cu mucoviscidoza (inhalator salin particule uscate de sare cu flux de aer sau oxigen) si a fost introdus in lista dispozitivul pentru protezarea femeilor cu mastectomie totala, incepand cu anul 2015.
Contractul-cadru aduce si prevederi noi pentru medicamente cu si fara contributie personala in tratamentul ambulatoriu. Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu si fara contributie personala pentru sublistele A si B – o prescriptie / mai multe prescriptii lunar, cu maximum 7 medicamente (in prezent o singura prescriptie).
Pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate si cu schema terapeutica stabila, medicii de specialitate din specialitatile clinice pot prescrie medicamente pentru o perioada de pana la 90/ 91/ 92 de zile, perioada fiind stabilita de comun acord de medicul prescriptor si asiguratul beneficiar al prescriptiei medicale.
Totodata, a fost majorata de la 3-5 zile la 3-7 zile perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru afectiunile acute. Contractul prevede sanctionarea producatorilor de medicamente care nu asigura prezenta medicamentelor pe piata conform prevederilor legale.
Pentru asigurarea accesului asiguratilor la medicamente, a fost introdusa prescriptia fractionata atat pentru numarul de medicamente, cat si pentru cantitatile din fiecare medicament.
Sursa: Agerpres