Liderii Uniunii Sindicatelor Miniere au aratat ca situatia e critica si ca pana in prezent nu numai ca nu s-au alocat fonduri pentru securizare, dar ministerul economiei nu s-a ingrijit nici macar de plata salariilor pentru ortacii care au fost angajati sa desfasoare aceste lucrari in Maramures.
“Remin nu are aprobat bugetul pe 2007. Habar nu avem pe ce sume ne putem baza si ce se va intampla din punct de vedere financiar pe viitor. Remin a inaintat proiecte inca de anul trecut pentru securizare si pe care fostul ministru Seres trebuia sa le inainteze la guvern. Se pare ca au ramas la sertar”, a aratat presedintele Uniunii Sindicatelor Miniere Maramures, Gheorghe Pasca.
Sindicalistii maramureseni se tem ca activitatea Remin va fi definitiv compromisa, iar ca sa vada care sunt sperantele de viata ale companiei au cerut vineri directorilor de mine si conducerii companiei sa dea cartile pe fata si sa spuna daca unitatile considerate profitabile vor putea sau nu sa reporneasca productia.
Ortacii au ajuns la concluzia ca, daca exista sprijin de la guvern, sunt sanse sa se ajunga la linia de plutire. Gheorghe Pasca a afirmat chiar ca s-a fixat o noua data pentru inceperea activitatii – 1 februarie. Totul depinde de ministerul economiei, care trebuie sa aloce bani pentru securizarea galeriilor si a iazurilor, sa fixeze un buget bun pentru companie si, nu in ultimul rand, sa stearga datoriile istorice la societatea Electrica.
“Daca in termen de doua saptamani nu vom avea rezolvate aceste probleme, vom iesi in strada. Sa nu creada lumea ca nu avem cu cine. Cei 2.500 de disponibilizati sunt inca ai nostri si, chiar fara ei, compania va mai aveacirca 1.000 de angajati cu care putem face un miting serios la prefectura”, a aratat Gheorghe Pasca.
Sursa: Larisa Tivadar







– Servicii de creare site web
