In secolul al XIII-lea, in Peri, localitate situata atunci in Maramuresul voievodal, Dragos ctitorea prima manastire ortodoxa romaneasca. Ridicata din piatra, mica sihastrie avea hramul „Sfantul Arhanghel Mihail”. In urma cu 627 de ani, la 13 august 1391, la cererea nepotilor voievodului Dragos, Balita si Drag, patriarhul Antonie al IV al Constantinopolului a ridicat manastirea romaneasca la rang de Stavropighie Patriarhala, cu drept de jurisdictie asupra Bisericilor din Maramures si inca a sapte tinuturi.
Mai multi istorici romani, printre care si Nicolae Iorga, considerau ca in secolul al XV-lea, la scoala de caligrafie a manastirii, calugarii din Peri au tradus pentru prima data in limba romana „Psaltirea”, „Legenda Duminicii”, „Codicele Vorotean” si „Faptele Apostolilor”, iar la sfarsitul secolului al XVII-lea, in timpul episcopului Iosif Stoica, canonizat sub numele Sfantul Iosif Marturisitorul din Maramures, s-au tiparit „Evanghelia” si „Molitvetnicul”.
In timpul Imperiului Austro-Ungar, in 1703, manastirea a fost atacata de oastea principelui regent al Ungariei si princepe al Transilvaniei, revoltatul impotriva habsburgilor, Francisc Rakoczi al II-lea. Unele surse istorice sustin ca manastirea romaneasca din Peri a fost distrusa complet in 1761, la ordinul cancelarului Bethlen Gabor. Indeplinirea ordinului trebuia raportata generalului de cavalerie Adolf Nikolaus von Buccow, comandant militar si guvernator al Transilvaniei.
Decizia si amplasamentul “amintirii”
La peste doua secole de la disparitia primei biserici romanesti, la cativa kilometri de acel loc, aflat acum pe teritoriul Ucrainei, in Sapanta, a fost ridicata o noua manastire, in amintirea celei ctitorite de Dragosesti.
„Vechea manastire Peri avea aici, pe malul Tisei, pe hotarul localitatii Sapanta, o moara. Pentru ca vechea manastire Peri nu mai putea fi reconstruita pe vechiul amplasament, s-a decis sa fie construita in Sapanta o alta, in amintirea celei vechi, care sa poarte numele Sapanta Peri, si sa reinnodam firul istoric”, a explicat preotul sapantean Iustin Lutai.
Manastirea Sapanta Peri s-a ridicat aproape pan’ la cer – cum spunea batranul mester care a realizat-o, Ioan Stiopei “Buga” din Barsana -, in parcul dendrologic Livada, care se intinde pe 22 de hectare si cuprinde 36 de specii de arbori, multi exotici, care s-au aclimatizat la doar cativa metri de capriciosul rau Tisa.
„Daca Biserica n-ar fi construit manastirea in mijlocul acestui parc, acesta devenea <gunoierul Sapantei>. Aceasta ctitorie infrumuseteaza locul, parcul si padurea de acolo”, e convins preotul Grigore Lutai. Manastirea a dublat interesul turistilor pentru Sapanta, locul in care, pe langa celebrul Cimitir Vesel, este acum si cea mai inalta constructie religioasa din lemn din Europa.
“Trebuie sa ajungem mai intai la inaltimea spirituala si apoi sa ne mandrim cu inaltimea materiala”
„Arhitectul Dorel Cordos, care deja proiectase complexul de la Barsana, a facut proiectul acesta. Noi nu dorim sa intram in Guinness Book, nu dorim sa comercializam manastirea. Trebuie sa ajungem mai intai la inaltimea spirituala si apoi sa ne mandrim cu inaltimea materiala. Dimensiunea reala este de 78 de metri, insa partea de lemn impreuna cu crucea are 75 de metri”, a explicat preotul Iustin Lutai.
„In 2 iunie 1991, parintele paroh Grigore, impreuna cu consiliul parohial si credinciosii din Sapanta, avandu-l ca oaspete pe parintele profesor Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie din Sibiu, profesor de Noul Testament, au venit in procesiune de la biserica, si aici, in acest parc, au sfintit locul viitoarei manastiri Sapanta Peri”, a amintit preotul Iustin Lutai.
Piedici si batalii
Grigore Lutai spune ca si-a dorit „inca din anii tineretii” sa ctitoreasca “o biserica de mir, din temelie”. “Dar Dumnezeu a randuit sa fiu ctitorul unei sfinte manastiri, pe malul Tisei, la Sapanta. Mi-a fost teama ca nu o voi termina – era o lucrare de proportii -, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ea s-a terminat si este o lucrare frumoasa, de exceptie. Sunt in Postul Mare si va marturisesc ca in perioada aceea am neglijat casa, familia… Aveam ceva launtric, dat de Dumnezeu. Nu ma gandeam decat la manastire si nu era zi lasata de la Dumnezeu sa nu ma duc acolo. Am facut 117 drumuri la Bucuresti, sa bat la usi, de multe ori stateam cate o saptamana. Au fost si oameni randuiti de Dumnezeu care sincer ne-au ajutat si am finalizat aceasta lucrare”, a explicat preotul Grigore Lutai.
Pana in 1996 s-a dat “batalia pe loc”, parcul dendrologic Livada fiind vanat de mai multi interesati sa-l exploateze, iar apoi a fost trasat locul pe care s-a ridicat cea mai inalta manastire din lemn din Europa si s-a facut un drum de acces. „Va spun: recunostinta nu exista! Am avut atatea piedici, au dorit multi sa distruga acea padure – era IFU, erau maistri forestieri care au dus si… Dar eu le-am spus intotdeauna: Daca-i de la Dumnezeu sa fie manastire, nu va putea sta nimeni impotriva!”, a marturisit preotul Grigore Lutai.
In fine, in 1997, arhiereul vicar Iustin Sigheteanul a sfintit piatra de temelie a viitoarei manastiri si atunci au inceput lucrarile propriu-zise, finalizate in anul 2003, cand s-a pus si crucea pe turla bisericii. Manastirea a fost sfintita la 31 august 2003.
Selectarea “actorilor principali”
Intre un camp cu cartofi din Barsana, unde l-am gasit pe mesterul Ioan Stiopei, si parcul dendrologic Livada din Sapanta, unde dainuie manastirea Sapanta Peri, am aflat chiar de la fauritori povestea constructiei aflata la un pas de granita de apa cu Ucraina, care a devenit cea mai inalta biserica de lemn din Europa (fapt prea putin mediatizat, din pacate). Preotul Grigore Lutai a venit in Sapanta dupa Revolutie, avea 38 de ani si dorinta sa ridice un asezamant bisericesc. Pe vremea aceea, protopop de Sighet era Mihai Oprisanu, care impreuna cu profesorii Nutu Rosca si Vasile Mihoc l-au incurajat sa-si urmeze visul.
Manastirea Sapanta Peri a fost proiectata de arhitectul sighetean Dorel Cordos, demisolul fiind din piatra. “Biserica de la demisol a fost construita in stil bizantin, pentru ca oamenii sa vada cum erau vechile biserici (sau catacombe, cum se numesc in Apus) din urma cu veacuri”, a precizat preotul Iustin Lutai. „L-am consultat pe arhitectul Dorel Cordos, care era atunci la primele sale lucrari – doar incepuse in Barsana -, iar demisolul l-am facut in stilul Bisericii <Sf. Dumitru> din Salonic”, a declarat preotul Grigore Lutai.
Manastirea a inghitit peste 400 de metri cubi de lemn, 80% fiind lemn de stejar, unii arbori avand 300 de ani vechime. La o lucrare de asemenea amploare poate cel mai important punct a constat in alegerea mesterului. Cum s-a ajuns la Ionu Bughii din Barsana, un soi de Manole al Maramuresului, explica chiar preotii sapanteni.
„Parintele Grigore s-a interesat in vechiul Maramures si pana la urma l-a ales, credem noi, pe cel mai bun mester de biserici: Stiopei Ioan Buga. Batranul Buga, cu echipa lui de mesteri, a realizat practic aceasta capodopera arhitecturala, evident cu sprijinul arhitectului Dorel Cordos”, a spus preotul Iustin Lutai.
In schimb, parohul din Sapanta recunoaste: n-a vrut nimeni s-o faca atat de inalta, doar Buga: „Toti mesterii din Maramures sunt foarte buni, dar nimeni nu a dorit sa vina sa se lege de aceasta lucrare decat acest Stiopei Ioan, zis Buga. Peretii bisericii, care sunt foarte masivi (dintr-un stejar de 10-12 metri am facut un perete), grinzile care le-am ridicat pana la inaltimea aceea, o lucrare foarte dificila”. Ioan Siopei marturiseste ca initial nu a stiut inaltimea manastirii: „Apoi, preotul o zis ca trebuie sa fie inalta o ajuns de tata la 75 de metri”.
Manole de Maramures
Ioan Stiopei are 76 de ani si a ridicat la viata lui atatea case din lemn de s-ar putea construi un orasel cu ele. Le-a facut “din mana” cum zice el, cu joagarul si rindeaua, insa a devenit cunoscut pentru bisericile si manastirile pe care le-a ridicat in Maramures, dar si in Brasov si Mures. Mai spune ca l-au chemat sa ridice o bisericuta maramureseana si in Elvetia, pentru regele Mihai, insa nu l-a lasat sotia si l-a trimis acolo pe un prieten de-al sau, Vasile Ivanciuc. 
A crescut fara tata – acesta a murit cand Ioan Stiopei avea doar un an -, intr-o familie din Barsana cu sase copii: trei baieti si trei fete. Era copil cand a intrat ucenic la Vasile Hodor, cunoscut de localnici sub numele Cozma, iar de la 15 ani a luat viata in piept, convins ca a invatat destula meserie.
“Am facut cu rindeaua, am jiluit, apoi, cand am fo’ la 15 ani, facea dusumele la oameni, cu rindeaua, ca atunci n-o fo’ abrict. O fost mai curata meserie decat cu caramida, cu moltar si cu betoane. Dup-aceea am priceput meseria si m-am lasat de mester. Prima manastire am facut-o in Viseu de Sus, pe Valea Scrabiei, apoi una in Valea Stejarului – la cativa ani o ars si am repetat-o exact la fel -, si apoi am facut manastirea asta in Barsana, apoi in Sapanta si la Rohia”, a povestit Ioan Stiopei.
Chiar daca aportul arhitectului e decisiv, toti sapantenii recunosc astazi ca Buga din Barsana si-a pus amprenta pe manastirea ce se-nalta pan’ la cer, iar preotul Lutai recunoaste ca solutiile tehnice gasite de acesta sunt unice: stalpi in chip de tarani stilizati, care par a sustine pe bratele lor toata bolta manastirii, asemanatori cu cei din Insula Pastelui, de care mesterul Stiopei n-a auzit niciodata, o scara uriasa facuta dintr-un singur trunchi de stejar, sau imbinari nemaivazute pana atunci, toate sunt opera talentului acestui om.
“Un mester cat nu stiu cati arhitecti”, dupa cum il descria preotul Lutai, care recunoaste ca n-au fost bani suficienti pentru ca acesti artizani din Barsana sa fie platiti la adevarata valoare a lucrarii facute. Paradoxal, Buga Stiopei si echipa sa erau platiti cu ziua, insa erau multumiti.
“Imi spuneau mesterii mai tineri: <Parinte, nu-l mai gasim pe unchiesu’ Ion>. Si-mi era frica, va dati seama, padurea aia… El se retragea si, de unul singur, gandea… Ce viziune avea! Aproape ca vedea lucrarea dinainte. Imi zicea: <Parinte, o vad gata>. Statea asa, cu palaria lui de paie… un om rosu la fata ca un stejar. Imbinari ca si la biserica din Sapanta, eu le stiu pe toate cele vechi, nu se mai gasesc!”, e convins preotul Grigore Lutai.
Pentru cea mai inalta manastire de lemn din Europa, batranul Buga si echipa sa au lucrat trei ani, din primavara si pana cadea zapada, si, cum spune el: “Usor n-o fost, pana s-o gatat”. 
„Foarte greu s-o lucrat, ca lemnu’ o fost gros si lat. Aveam un fel de troliu, cum era pe vremuri, de batut pilonii la poduri de lemn, din Viseu de Sus l-am adus, si cu spranga agatam cu role pe dupa niste stejari care inca erau in picioare, si doi invarteam cu manivela si scoteam lemnul oriunde trebuia. Apoi la turn o fost o macara mare, de prin Prahova. Restul… tat cu carca (rade)… Intr-o parte am facut o scara dintr-un lemn, un lemn gros, am scobit treptele si dintr-un lemn. Si cu tigani din Campulung am lucrat, faceau sapaturi, si cu ucraineni din Remeti. Eu le faceam de mancare, da’ prima data le dam la ei, la cei straini de mancare, sa nu zica: <Ma, uite, ca noi suntem tigani si mancam ce ramane de la ei>. Nu! <Hai, dom’le, voi prima data la masa s-apoi noi>”, a povestit Stiopei.
Punctul culminant al lucrarii a fost montarea crucii, preotul Grigore Lutai marturisind ca si astazi mai are emotii privind stabilitatea celor 500 de kilograme cocotate la 78 de metri deasupra pamantului: „Imi amintesc ca o teama a noastra a fost de a urca crucea, era grea, fara intariri, totul lemn… Parca se misca totul… Si astazi, sincer va spun, cand e vant puternic, ma trezesc din somn, ies din casa parohiala si ma duc, prin ploaie, si la 3 noaptea, pana langa manastire. Dar avem garantia mesterilor, a arhitectului, fiindca am adus numai lemne de valoare”.
„Sfanta cruce are 7 metri, 500 de kilograme, a fost realizata la Cluj de un domn profesor care din pacate si el a murit de tanar, Calin Daniel Daianu, profesor de arte plastic. Crucea are mai multe componente, printre care si foita de aur. A fost inaltata cu o macara, adusa de la Ploiesti, la vremea respectiva cea mai inalta macara care se afla pe teritoriul Romaniei”, a subliniat preotul Iustin Lutai.
Iar Stiopei spune simplu: “Am construit manastirea de 75 de metri ca n-am fost fricos. Altu’ nu suia pana acolo. Interesanta o fost schela, sa o faci pana in varful turnului… Si episcopul, tanarul din Baia Mare, o suit o data, am facut poza cu el drept acolo, la cruce”.
Insa ce ii surprinde pe toti “angajatorii” mesterului Ioan Stiopei este cum reuseste acest taran simplu din Barsana sa ridice constructii atat de complicate, multe din ele fara sa mai consulte planurile arhitectilor. Si la Sapanta Peri, altarul de vara, o veritabila capodopera din lemn, a fost ridicat fara niciun plan, iar despre manastire, Buga Stiopei spune ca n-a fost complicata pentru ca… era deja ridicat demisolul si lemnul urma doar sa-l aseze peste acesta.
„Pai, planul o fost facut deja, ca demisolul ii facut din caramida, si nu mi-o trebuit altu’ plan, pe fundatia ceia am stiut ca se ridica… Eu am trasat biserici si fara arhitect. De la Comanesti, e un sat, Vernesti ii zice, acolo e un spital de oameni de-aiestia bolnavi cu capu’. Da’ am vazut si sculptori acolo! Stia sculpta, batar ca era bolnav. Si acolo eu am trasat, fara arhitect, o biserica, pentru bolnavii aceia. Asa, ca lumea facuta, cu altar si cu pridvoare…”, a explicat Stiopei.
Mai aproape de cer…
Preotul Grigore Lutai a dezvaluit ca manastirea Sapanta Peri ar fi trebuit sa fie si mai aproape de cer si a explicat ce a impiedicat-o: un sentiment omenesc. In plus, trecusera multi ani de la momentul punerii pietrei de temelie si toti vroiau doar s-o vada gata, iar batranul Stiopei are un singur regret, acelasi ca si preotul Grigore Lutai: ca nerecunostinta a devenit obicei. „Se vorbeste de cei care n-o fost de fel la manastire cand am facut-o… Cineva o scris niste magarii cand o fost patriarhul aici, azi vara. O pomenit pe cine nu trebuia si pe mine…”, a spus Stiopei.
„Curajul acestor mesteri din Barsana a fost urias… Noi am vrut sa fie cu 8 metri mai inalta, aproape la 80 de metri sa fie numai lemnul si apoi sa punem crucea, dar a fost teama… si au coborat mai jos. Deci nu s-a putut. Imi aduc aminte ca atunci cand am ridicat crucea la acea inaltime s-a rostit o rugaciune, Tatal nostru, si acest mester a plans… De acolo de sus am privit spre Peri. Era atat de aproape de noi. Acolo erau ruinele si aici crucea ridicata spre cer”, si-a amintit preotul Grigore Lutai.
Manastirea Sapanta Peri este acum inaltata pana la cerul in care-a fixat-o Ioan Stiopei, dar m-am intors, la final, printre dranitele lui sa-l intreb pe cel care a ridicat atatea biserici si manastiri, ca-n Alba ca Zapada: Care-i cea mai frumoasa? „Mai frumoasa-s tate cate le-am facut”.
Sursa: Catalin Vischi
– Servicii de creare site web
